GAMBA

Gamba

Gamba este regiunea anatomica situata intre genunchi si glezna. Ea este formata din tibie, situata in partea din fata, inspre median si peroneu (fibula) situat lateral.
Aceste doua oase sunt unite de membrana interosoasa si in partea inferioara formeaza cele 2 maleole: capatul inferior al tibiei formeaza maleola interna iar capatul inferior al peroneului maleola externa. Printre cei mai mari muschi care formeaza gamba sunt tibialul anterior in partea anterioara si tricepsul sural in partea posterioara. Leziunile osoase si cele musculare sunt cele mai comune la acest nivel.

Cuprins

• Afectiuni frecvente
  • fractura de tibie sau peroneu
  • leziuni musculare
• Afectiuni cronice
  • fractura de stress
• Interventii chirurgicale
  • fractura de tibie sau peroneu (fibula)

Afectiuni frecvente

Fractura de tibie sau peroneu

Prin fractura intelegem o intrerupere a continuitatii osoase. Fracturile apar in momentul in care fortele care sunt aplicate pe un segment depasesc capacitatea acestuia de a opune rezistenta. Exista mai multe modalitati de a descrie o fractura:

• In functie de modalitatea de fracturare pot fi traumatice sau patologice (in special la varstnici din cauza osteoporozei sau in cazul bolii oaselor de sticla)
• In functie de modul de producere poate fi directa sau indirecta
• In functie de tiparul dupa care se rupe osul pot fi: transverse, oblice, spiralate sau longitudinale
• In funtie de fragmentele osoase rezultate pot fi compacte sau cominutive
• In functie de afectarea sau nu a pielii pot fi inchise sau deschise (osul iese in afara pielii)
• In functie de cat s-a rupt din os pot fi complete sau incomplete (fisuri)
• In functie de stabilitatea fracturii pot fi stabile sau instabile

Simptomele tipice ale unei fracturi sunt durerea, rigiditatea articulara, impotenta functionala si hematomul. Diagnosticul este de obicei confirmat prin raze X, iar tratamentul de urgenta este dat la primul ajutor.
Dupa imobilizare este foarte important sa se inceapa un tratament recuperator personalizat. Recuperarea initiala are ca scop reducerea inflamatiei si a durerii, dupa care sa creasca cat mai mult mobilitatea articulara si forta musculara. Recuperarea graduala a fortei musculare si coordonarii sunt fundamentale pentru a avea o refacere functionala maxima.

Leziuni musculare

  Leziunile musculare sunt printre cele mai comune accidentari in medicina sportiva. De cele mai multe ori ele se intampla la finalul unui meci de tenis, in prelungirile unei partide de fotbal sau la finalul unui turneu intens cand apare un sentiment de oboseala in musculatura, dar jucatorii continua sa traga de ei pentru a finaliza meciul. Leziunile musculare pot aparea si in urma unei contre serioase in timp ce jucatorul era in plina actiune. De cele mai multe ori aceste contre ii obliga pe jucatori sa paraseasca terenul de joc.
Toate acestea conduc la „faimoasele” accidentari musculare, care in cele mai multe cazuri creeaza confuzie si neincredere, dar in acelasi timp reprezinta pana la 30% din toate accidentarile sportive.
Toate intreruperile de activitate aduc pe buze faimoasele intrebari:

• In cat timp pot reveni la ceea ce faceam inainte?
• Cat timp dureaza recuperarea?

In primul rand trebuie sa fie clar ca cele prezentate in acest material sunt dor linii generale de tratament, care trebuie adaptate particularitatilor fiecarui client in parte si indrumate de un medic specialist.
Leziunile musculare pot surveni in urma unui contact direct (loviturile traumatice directe – contuzii) sau in urma unei miscari gresite (traumatisme indirecte).
Contuziile sunt usor de diagnosticat, datorita faptului ca se stie exact cand s-a produs traumatismul, de obicei dupa un contact direct cu un oponent sau cu un obiect. In aceste cazuri, in functie de incapacitatea functionala data de contuzie acestea sunt definite ca fiind usoare (amplitudinea de miscare este peste 50% din cea normala), moderate (intre 1/3 si jumatate din amplitudine) sau severa (mobilizarea se face cu dificultate si nu mai mult de 1/3 din amplitudinea de miscare). Cand avem contuzii severe cu cat incepeti mai repede Kinetoterapia cu atat mai repede va veti relua activitatile dorite.
Clasificarea traumatismelor indirecte este in schimb mult mai complexa.
Daca durerea este insotita de o crestere a tonusului muscular si apare la finalul activitatii sportive, este cel mai probabil o contractura musculara cu scurtare. In schimb, daca durerea este usor de localizat, se intensifica in timpul activitatii sportive si face activitatea dificila daca nu chiar imposibila, este foarte probabil sa avem de a face cu o intindere musculara. O intindere musculara nu este insotita de intreruperea continuitatii musculare la nivel microscopic. Si in acest caz, cu cat incepeti recuperarea mai rapid cu atat mai repede va avea loc revenirea.
Leziunile propriu-zise ale tesutului muscular (de gradul 1, 2 sau 3 ) sunt cele care necesita timpi de recuperare mai indelungati. In aceste cazuri avem o leziune anatomica reala ce difera ca si gravitate in functie de cantitatea de tesut muscular afectat si de localizare. Este destul de usor sa identifici o ruptura musculara reala deoarece durerea resimtita este una acuta si survine in urma unui gest tehnic specific. Puteti chiar identifica cu usurinta localizarea rupturii.
Impotenta functionala este direct proportionala cu severitatea accidentarii. Diagnosticarea este data de un examen clinic, dar poate fi ajutata de un examen RMN facut la 24/48 ore post traumatism. Tratamentul trebuie sa ia in considerare gradul si localizarea leziunii si stilul de viata al pacientului. Pe parcursul programului kinetoterapeutic se poate urmarii evolutia prin ecografii de tesut muscular si trebuie tinut cont de localizare si marime pentru a nu face greseli in recuperare.

Afectiuni cronice

Fractura de stres

Fracturile de stres sunt foarte frecvente la sportivii de performanta. Acestea au loc datorita incarcarii repetate a osului.
Diagnosticul se pune in urma unui examen clinic foarte precis in care se tine cont de modificarile stilului de antrenament sau incarcare in timpul antrenamentului. Exista mai multi factori predispozanti care pot creste posibilitatea aparitiei unei fracturi de stres, printre acestia se enumera si exersarea pe suprafete dure, variatia calitativa si cantitativa a incarcarii in functie de sex si varsta.
Cei mai afectati de acest tip de fracturi sunt alergatorii de distante lungi, soldatii si varstnicii. La aproximativ 2-3 saptamani dupa producerea fracturii initiale, durerea devine insuportabila iar pacientii nu gasesc alta solutie decat sa intrerupa in totalitate, sau aproape in totalitate activitatea fizica. Diagnosticarea trebuie facuta cu multa grija deoarece pot fi cazuri unde timp de 14-15 zile fractura nu este vizibila la radiografii. Din acest motiv se recomanda efectuarea unui CT sau RMN pentru a confirma diagnosticul si a evalua gravitatea acestuia.
Tratamentul difera in functie de localizare si intensitatea fracturii si poate varia de la o perioada scurta de imobilizare concomitenta cu inceperea kinetoterapiei, la o imobilizare de lunga durata in aparat gipsat si in unele cazuri chiar o fixare chirurgicala.

Interventii chirurgicale

Fractura de tibie sau peroneu (fibula)

Tratamentul de urgenta pentru fracturi la nivelul tibiei sau peroneului (fibulei) este acordat de medicul specialist in cadrul primului ajutor. Acesta va hotari daca este nevoie de o reducere a fracturii sau de o fixare chirurgicala de catre un medic chirurg ortoped. Dupa acestea este foarte important sa se inceapa un program kinetoterapeutic precoce, personalizat imediat dupa externare.