Site-ul nostru foloseste cookie-uri pentru a-ti oferi o experienta de utilizare imbunatatita, pentru a-ti afisa continut personalizat si relevant pentru tine. Cookie-urile ne permit sa avem si statistici anonime de traffic in site, prin Google Analytics. De asemenea, unele pagini pot genera cookie-uri Google sau Facebook pentru a-ti afisa reclame cu serviciile noastre pe alte site-uri. Ai optiunea de a nu a accepta cookie-urile plasate de site. Poti sa iti exprimi aici preferintele tale legate de cookie-uri si sa citesti politica de cookie-uri a site-ului.

  •  
Informatie medicala revizuita de: BOGDAN VINTILA, Kinetoterapeut

i.php?p=header(17).jpg

Introducere in durerea lombara cronica (lombalgie)

Durerea de spate, in special cea din zona lombara, este prezenta la aproximativ 80% din populatie. Sansele sunt ca, mai devreme sau mai tarziu, o persoana sa experimenteze cel putin un astfel de episod dureros de-a lungul vietii sale. Durerea este unul dintre factorii care afecteaza intr-o buna masura calitatea vietii pacientilor, ducand la probleme socio-economice asociate cu majorarea costurilor de tratament, dar si la dificultati in indeplinirea activitatilor zilnice. 

Lombalgia, in multe dintre cazuri, poate fi prevenita prin adoptarea unei posturi corecte si prin evitarea mentinerii pozitiei asezat o vreme indelungata. Cu toate acestea, multe dintre tipurile de lombalgie sunt tratate folosind metode la fel de variate precum cauzele declansatoare ale durerii. Repausul la pat, elongatiile, terapia TECAR, electroterapia si terapia manuala sunt cateva dintre modalitatile prin care putem ameliora simptomele in prima faza. Cand toate acestea nu dau rezultate, vor fi luate in calcul metodele invazive de tratament, precum injectiile epidurale sau interventiile chirurgicale daca afectiunea este grava. In ultima perioada, au fost adoptate noi forme de tratament conservator, printre care includem si terapia cu unde de soc (Shockwave). 

Terapia Shockwave

Prin terapia Shockwave se aplica unde de soc leziunilor, cu scopul de a produce revascularizarea, stimularea sau reactivarea proceselor de vindecare atat ale tendoanelor, cat si ale oaselor, diminuand astfel durerea. Un avantaj al acestei terapii este acela ca poate imbunatati forta musculara prin stimularea motorie a muschiului/tendonului.

Pentru a demonstra beneficiile terapiei cu unde de soc asupra afectiunilor coloanei lombare, mai multi cercetatori si fizioterapeuti din orasul Sud Coreean, Daegu, au efectuat un studiu pe 30 de persoane diagnosticate cu dureri cronice de spate. Subiectii au fost impartiti in doua grupuri, astfel incat primul grup a primit tratament conservator clasic, in vreme ce al doilea grup a fost tratat exclusiv folosind terapia Shockwave. Subiectii nu au suferit interventii chirurgicale in zona lombara inainte de efectuarea studiului, nu au avut fracturi, tumori sau alte infectii si inflamatii ale discului intervertebral. 

Beneficiile terapiei Shockwave 

Pacientii din grupul tratat exclusiv prin aplicarea undelor de soc au adoptat postura de decubit ventral (pe burta), pentru a le permite terapeutilor sa se concentreze pe zonele cele mai dureroase: patratul lombar si articulatia sacro-iliaca. Terapia a constat in aplicarea a 1.000 unde de soc (de 7 ori pe secunda) la 2,5 Hz, folosind densitati scazute ale fluxului de energie (0,01-0,16 mJ/mm2) transmise cu ajutorul sondei de 17 mm. Pacientii din cel de-al doilea grup (tratament conservator) au efectuat: terapie TECAR, terapie cu ultrasunete si electroterapie folosind TENS (15 minute). Toti subiectii au beneficiat de tratament de doua ori pe saptamana timp de sase saptamani. 

Rezultatele obtinute la sfarsitul celor sase saptamani au aratat ca toti subiectii au experimentat o reducere a durerii, dar si o imbunatatire a starii psihice. Totusi, comparand rezultatele, cercetatorii au observat ca grupul care a fost tratat exclusiv cu terapia Shockwave a simtit o reducere a durerii semnificativ mai mare decat grupul care a beneficiat de tratament conservator. Intr-un alt studiu realizat de catre Hammer JD et al. s-a demonstrat ca, spargand calculii renali cu ajutorul terapiei Shockwave, se pot imbunatati atat circulatia sangvina, cat si rata de revascularizare. Folosind acest efect se pot stimula si activa procesele de vindecare ale tendoanelor, tesuturilor adiacente si oaselor pentru a elimina inflamatiile si ameliora durerea.    

Terapia cu unde de soc a redus durerile de coloana lombara, imbunatatind astfel functiile fizice ale subiectilor si, prin urmare, capacitatea lor de a desfasura activitati cotidiene. Un alt studiu condus de catre Holmes S. in anul 1985 a demonstrat faptul ca limitarile fizice ar cauza probleme psihice, care mai tarziu ar putea afecta si mai mult calitatea vietii pacientului. Depresia este strans legata de dizabilitatea fizica sau durerea cronica si este un element important care interfereaza cu procesul de vindecare, de multe ori intarziindu-l sau chiar agravand afectiunea. 

Desi studiile au avut cateva limitari in ceea ce priveste numarul de persoane monitorizate, rezultatele au aratat ca terapia Shockwave este, intr-adevar, eficienta in tratarea durerilor de spate cronice si poate imbunatati semnificativ starea psihica a pacientului.  

Centrokinetic e locul in care vei gasi raspunsuri si solutii clare pentru problemele tale de motricitate. Clinica dedicata afectiunilor osteoarticulare e impartita in urmatoarele departamente specializate:

  • Ortopedie, departament compus dintr-o echipa de medici ortopezi extrem de experimentata, condusa de Dr. Andrei Ioan Bogdan, medic primar in ortopedie-traumatologie, cu activitate chirurgicala la  Spitalul de Ortopedie Medlife, specializat in traumatologia sportiva si in chirurgia gleznei si a piciorului.
  • Ortopedie pediatrica, unde sunt tratate afectiunile sportive ale copiilor (leziuni ligamentare si de menisc), deformarile coloanei (scolioza, cifoza, hiperlordoza) si cele ale picioarelor (hallux valgus, hallux rigidus, picior var equin, picior plat valg, picior cav).
  • Neurologie,  ce dispune de un departament ultraperformant, unde sunt efectuate consultatii, electroencefalograme (EEG)si electromiografii (EMG). 
  • Recuperare medicala pentru adulti si copii, departament specializat in recuperarea sportivilor de performanta, in afectiunile coloanei vertebrale, in recuperarea copiilor cu afectiuni neurologice si traumatice. Experienta noastra este extrem de bogata, tratand peste 5000 de sportivi de performanta.
  • Imagistica medicala, clinica fiind dotata cu ecograf si RMN, aparate performante dedicate afectiunilor musculoscheletale, si completata de o echipa experimentata de radiologi: Dr. Sorin Ghiea si Dr. Cosmin Pantu, specializati in imagistica musculo-scheletala.

Afla noutatile urmarind conturile de Facebook si YouTube ale clinicii Centrokinetic.

programare

PROGRAMEAZA-TE PENTRU O CONSULTATIE

Pentru ca orice tratament in clinica noastra este bazat pe un diagnostic si se face sub urmarire medicala, pentru evaluarea permanenta a evolutiei.
 
INFO: Clinica Centrokinetic nu colaboreaza cu Casa Nationala de Asigurari de Sanatate

PROGRAMEAZA-TE
Programeaza-te aici