Oxigenoterapia hiperbarica in radionecroza tesuturilor moi

Descopera centrul de medicina hiperbara deschis in cadrul clinicii noastre. Centrokinetic dispune de cea mai performanta camera hiperbara din Bucuresti, cu multiple intrebuintari medicale si antiaging. Camera Baroks are 5 locuri si functioneaza la o presiune constanta de 3 atmosfere, fiind complet automatizata si avand protocoale destinate fiecarei afectiuni, putand fi folosita individualizat pentru fiecare pacient in parte.

Terapia hiperbara - beneficii

Pacientii care apeleaza la serviciile de terapie hiperbara ale clinicii beneficiaza de:

• Singura camera de terapie hiperbara acreditata medical din Bucuresti, ce functioneaza la 3 atmosfere (cele de uz estetic merg la 1 atmosfera si nu au beneficii medicale).
• O procedura medicala sigura, fara iradiere, fara dureri, fara alte efecte secundare. Camera ofera protectie completa in privinta transmiterii cu CoVid-19, fiecare pacient avand o masca individuala in timpul terapiei, miscarile respiratorii facandu-se doar prin aceasta masca presurizata.
• Echipa medicala specializata formata din medici de recuperare, ortopezi, reumatologi, neurologi si neurochirurgi. Adica o echipa multidisciplinara specializata in toate afectiunile care pot fi tratate prin terapia hiperbara.
• Conditii premium la un pret accesibil si corect. Clinica noastra este recunoscuta pentru conditiile oferite si pentru grija pentru fiecare pacient. Insa nu e nevoie sa platim preturi exorbitante pentru a avea acces la servicii medicale de calitate. La Centrokinetic gasiti un pret accesibil si corect. Insa este de notat faptul ca nu avem contract cu Casa de Asigurari de Sanatate (nu oferim servicii decontate de stat).

Centrokinetic este in permanenta legatura cu clinici de prestigiu si universitati din Belgia, Olanda, Franta, Grecia in vederea actualizarii permanente a tratamentelor pentru a oferi pacientilor cele mai bune solutii medicale.

Ce este radionecroza tesuturilor moi?

Radionecroza tesuturilor moi se refera la efectele intarziate ale radioterapiei, adica afectarea pe termen lung a zonei anatomice iradiate. Radiatia poate deteriora paturile capilare si arteriolele care duc la o hipoxie relativa a tesutului, ceea ce duce la fibroza caracteristica, iar aceste modificari de tesut se pot dezvolta in timp, la distanta de la expunerea initiala la radiatii. Radionecroza tesuturilor moi se poate dezvolta intre 6 luni si cativa ani dupa expunere. Capilarele pot regresa prin procesul de angiogeneza, dar in tesutul deteriorat de radiatia hipoxica, noile capilare tind sa creasca dezorganizat, ducand la telangiectazii. Aceasta neovascularizare anormala are ca rezultat perfuzia necorespunzatoare a tesuturilor care poate provoca ulterior necroza tisulara si ulceratia pielii. Doar traumele minore sau procedurile chirurgicale pot duce la ruperea si ulceratia tesuturilor. Radiatia poate deteriora tesuturile superficiale si profunde. Radionecroza coloanei vertebrale si a creierului poate fi deosebit de problematica de tratat. Doza de expunere la radiatii este de obicei peste 5000 cGy (Centi-gri), dar poate fi facuta si cu pana la 3000 cGy.

Etiologie

Radionecroza tesuturilor moi poate aparea in orice organ sau tesut care a primit o expunere substantiala la radiatii, o conduit medicala frecvent folosita pentru tratarea cancerului. Deteriorarea initiala generata de radiatii (faza acuta) in tesut este la nivelul ADN-ului, iar daca deteriorarea este suficient de severa, celulele nu se vor putea recupera. Acest lucru va duce la moartea celulelor. Daca acestea sunt celule canceroase, acesta este efectul dorit al radiatiei, dar atunci cand tesutul normal care se afla in campul de radiatii ionizante este deteriorat, atunci in tesut pot avea loc modificari nedorite.

Initial, exista un edem si inflamatie in tesut din cauza radiatiilor, ceea ce duce la eritemul clinic. Dupa eritemul indus initial de radiatii, tesutul poate dezvolta o hipoxie, si apare tesutul fibros.

Aceste modificari ale tesutului fibrotic sunt un precursor pentru dezvoltarea efectelor intarziate ale radioterapiei. Tesutul deteriorat are o lipsa de capilare si arteriole normale si creste stroma, care confera tesutului aspectul si textura fibrotica. Un astfel de tesut este hipoxic din cauza distantei mai indepartate de difuzie a oxigenului din globulele rosii care trec prin mai putine capilare. Nu numai ca lipsesc paturile capilare normale, dar capilarele prezente sunt deseori dezorganizate si nu asigura perfuzia adecvata a tesutului pentru oxigenarea normala. Endarterita proliferativa si fibroza au ca rezultat un tesut predispus la ruperi, fie spontan, sau de multe ori, in combinatie cu traumatisme si / sau infectii.

Epidemiologie

In Statele Unite, exista mai mult de 1,2 milioane de cazuri de cancer invaziv diagnosticate anual si aproximativ o jumatate dintre acesti pacienti vor primi radioterapie pentru ameliorarea simptomelor sau pentru tratarea bolii. Aproximativ 3% pana la 5% dintre pacientii care au facut radioterapie pentru cancer vor dezvolta efecte intarziate ale radioterapiei, cum ar fi radionecroza tesuturilor moi sau probleme in vindecarea ranilor. Riscul de a dezvolta aceasta problema depinde de cantitatea de radiatie livrata, de tipul de radiatii ionizante si de tesutul care a fost radiat.

Fiziopatologie

Doza de expunere la radiatii este de obicei peste 5000 cGy, dar poate si de cel putin 3000 cGy. Efectul biologic al radiatiilor este cel de a provoca leziuni ale ADN-ului, peroxidarea lipidelor si denaturarea proteinelor. Celulele expuse radiatiei vor muri, fie vor fi disfunctionale si vor suferi apoi reparatii celulare.

Celulele care sunt cele mai afectate de radiatii sunt celulele care se divid mai rapid, care se gasesc in derm, mucoasa si tesut vascular. Celulele endoteliale sunt in special predispuse la deteriorare, ceea ce duce la modificari fibrotice si lipsa celulelor care functioneaza normal in tesutul deteriorat de radiatii. Sensibilitatea celulara la radiatii pleaca de la celulele tumorale cele mai sensibile, ajungand la celule endoteliale, fibroblaste, muschi si apoi nervi.

Faza clinica acuta are loc in primele 6 luni de la radioterapie, care este frecvent dozata fractional. Aceasta faza poate sa nu implice modificari brute in tesut, dar poate provoca modificari dependente de doza. Aceste modificari se pot manifesta clinic prin caderea parului, eritem, boli ale pielii si ulceratii ale pielii. Tesutul pulmonar poate dezvolta o pneumonita indusa de radiatii, care apare in mod obisnuit la 2 pana la 3 luni de la radioterapie si este considerata un fenomen in faza subacuta. Clinic pneumonita se comporta ca o bronsita cronica. Aceasta se poate rezolva treptat sau poate evolua intr-o problema cronica cum ar fi fibroza pulmonara. Daca radioterapia se aplica maduvei spinarii, atunci poate aparea demielinizare si, din punct de vedere clinic, acest lucru provoaca socuri electrice pe picioare atunci cand coloana vertebrala este extins afectata.

Aceasta afectiune este cunoscuta sub numele de Lhermitte. De cele mai multe ori acest simptom se va rezolva fara tratament, dar uneori simptomele pot persista mai mult de 6 luni si vor deveni o problema cronica. Aceste efecte intarziate ale radioterapiei sunt vazute de obicei la mai mult de 6 luni de la radioterapie, dar pot aparea 5 sau mai multi ani mai tarziu. Efectele intarziate ale radioterapiei sunt dependente de tesutul care a fost iradiat.

Patologia din spatele deteriorarii tesuturilor moi urmeaza principiul potrivit caruia celulele care au o rata de rotatie mai rapida sau care se divid cu o viteza mai mare au mai multa sensibilitate la radiatii si sunt mai deteriorate decat celulele care nu sunt supuse diviziunii.

Celulele endoteliale din arteriole si paturile capilare sunt deosebit de sensibile la radiatii comparativ cu celulele stromale. Aceasta are ca rezultat o endarterita oblitativa care provoaca hipoxie in tesut si modificarile fibrotice caracteristice stromului tesutului deteriorat prin radiatii.

Arteriolele pot incerca sa creasca din nou, dar aceasta endarterita proliferativa are ca rezultat o crestere dezorganizata a tesutului vascular si adesea nu asigura oxigenarea adecvata a tesutului pentru a mentine functia normala. Tesutul relativ hipoxic si fibrotic este acum susceptibil la ruperi de unde rezulta un traumatism sau infectie. Ranile cronice rezultate sunt foarte greu de tratat, iar interventia chirurgicala si grefarea in continuare pot fi problematice din cauza lipsei de vascularitate a tesutului.

Istoric

Este important sa existe un istoric adecvat cu informatii despre momentul in care a fost administrata radioterapia, ce tip de radiatie ionizanta a fost folosita si care a fost doza acumulatoare de radiatii pe care tesutul a primit-o. De asemenea, atunci cand pacientul prezinta o rana problematica, este important sa se ia in considerare alti factori care pot cauza vindecarea slaba a plagii, de exemplu, malnutritia, boala macro-vasculara, consumul de tutun, diabetul, varsta si traumele repetate ale tesutului rezultate vatamarea la forfecare si presiune. De exemplu, o leziune in zona pelvina poate sa nu se vindece prin simpla tratare a tesutului, ci si prin radioterapia anterioara. De asemenea, este important ce proceduri chirurgicale au fost facute pe rana problematica.

Efectele acute ale radiatiilor asupra tesuturilor moi in dezvoltarea eritemului, a edemului tisular, a modificarilor de pigmentare ale pielii, a caderii parului si a ulceratiei mucoasei trebuie sa fie studiate. Efectele acute ale radioterapiei sunt de obicei autolimitate si sunt tratate cu grija de sustinere si prin utilizarea antibioticelor daca infectia se dezvolta din cauza ulceratiilor cutanate infectate.

De obicei, tesutul radiat acut deteriorat se va recupera in aproximativ o luna cu reducerea inflamatiei, edemului si repararea celulelor endoteliale deteriorate. Daca arteriolele nu se recupereaza, atunci acest lucru precipita formarea unui mediu hipoxic cu modificari fibrotice care pot deveni permanente si pot duce la efectele intarziate ale radioterapiei. Efectele intarziate pot provoca rani dificil de vindecat, iar tesutul dezvolta o endarterita progresiva si un proces obliterabil al arteriolelor care scade aportul de sange catre tesut, iar mediul hipoxic provoaca modificarea tipica fibrotica. Clinic, tesutul pielii deteriorat are un aspect contractat, un aspect lemnos si un aspect ceros. Telangiectaziile sunt frecvent observate la suprafata si este frecvent ca aceasta piele sa ulcereze cu traume minore sau spontan. Efectele intarziate ale radioterapiei se pot dezvolta in termen de 6 saptamani pana la multi ani de la radioterapie.

Evaluare

Atunci cand este evaluata o rana problematica in tesutul radiat anterior, este important sa se determine daca problema provine din radionecroza tesuturilor moi si nu dintr-o alta cauza. De obicei, doza acumulata de radiatii a fost de peste 3000 cGy si mai frecvent de 5000 cGy. De exemplu, un carcinom cu celule scuamoase ale pielii tratat anterior cu 1000 cGy ar fi foarte putin probabil sa dezvolte un ulcer de piele viitor din efectele intarziate ale radioterapiei. Mai probabil, in acest scenariu, ulcerul cutanat poate reprezenta o recurenta a cancerului de piele si ar trebui sa se faca biopsie.

Starea macrovasculara, daca apar rani la extremitati, poate fi evaluata cu ajutorul pulsului, indexulului brahial al gleznei, Doppler-lui arterial si angiografiei. De asemenea, masurarea transcutanata a oxigenului (TCOM) poate fi facuta pentru a evalua oxigenarea tesutului, iar TCOM trebuie sa fie mai mare de 40 mm Hg PaO2 pentru a prezice o sansa buna de vindecare a ranilor.

Culturile ranilor sau culturile bacteriene pe biopsia tisulara pot fi de ajutor pentru a viza terapia antimicrobiana si tratamentele adaptate infectiilor secundare, care sunt frecvente in radionecroza tesuturilor moi. Adesea, este dificil sa se stabileasca daca necroza tesutului provine din efectele intarziate ale radiatiilor sau infectiilor secundare. Staphylococcus aureus (MRSA) rezistent la meticilina este deosebit de problematic din cauza patogenitatii sale si a rezistentei la antimicrobiene. Terapia trebuie adaptata pe baza sensibilitatii antimicrobiene.

Recidiva cancerului sau cancerelor secundare ar trebui sa fie intotdeauna luate in considerare si ar trebui sa existe un indice redus de suspiciune pentru efectuarea unei biopsii. Radioterapia provoaca daune ADN-ului si poate provoca mutatii celulare si carcinogeneza.

Nu toata radionecroza tesuturilor moi este identificata cu usurinta prin examenul clinic. De exemplu, cistita sau proctita hemoragica pot fi un efect intarziat al radioterapiei pentru cancerele pelvine. Evaluarea cistitei si proctitei hemoragice va necesita deseori cistoscopie sau colonoscopie pentru diagnostic si tratament suplimentar. Se poate face o biopsie in timpul acestor proceduri pentru a confirma diagnosticul si pentru a ajuta la cautarea recurentei cancerului sau a cancerului secundar. Adesea, diagnosticul poate fi confirmat prin examen CT sau scanare RMN. Demielinizarea maduvei spinarii in stabilirea efectelor intarziate ale radioterapiei si a durerilor electrice in extremitatea inferioara cu extensia coloanei vertebrale poate fi caracteristica radionecrozei tesuturilor moi ale coloanei vertebrale.

Care sunt efectele terapiei cu oxigen la nivelul corpului?

• Scade inflamatia
• Creste saturatia cu oxigen a corpului cu 20-30%
• Creste imunitatea corpului
• Creste circulatia sangvina si stimuleaza formarea de noi capilare
• Scade toxinele in organism
• Stimuleaza formarea de noi celule sangvine
• Creste rata de vindecare
  

Tratament

Terapiile conventionale pentru ranile care nu se vindeca si problemele de sangerare, asa cum se observa in radionecroza tesuturilor moi, nu sunt satisfacatoare si de multe ori nu au succes in controlul simptomelor. Deoarece tesutul este lipsit de vascularitate adecvata pentru a furniza oxigen si nutrienti pentru ca tesutul sa se vindece, interventiile chirurgicale au o rata mai mare de esec si pot contribui la deteriorarea si descompunerea suplimentara a tesutului. Tesutul deteriorat prin radiatii este, de asemenea, mai predispus la complicatii precum infectia, mai ales dupa operatii.

Oxigenoterapia hiperbarica este utila in tratarea radionecrozei tesuturilor moi prin oxigenarea imbunatatita a tesutului deteriorat, pe parcursul a 30 pana la 40 de tratamente, de obicei la 2 pana la 3 atmosfere absolute (ATA) timp de 90 pana la 110 minute, care vor stimula angiogeneza. Noile paturi capilare si tesutul de granulare care este format au un aport de sange mai bun si o imbunatatire durabila a tesutului prin oxigenarea imbunatatita. Aceasta imbunatatire a tesutului se manifesta clinic in vindecarea cronica a ranilor, textura mai elastica si mai putin fibrotica a tesutului si problemele precum xerostomia (gura uscata din cauza lipsei productiei de saliva) se rezolva cu oxigenoterapie hiperbarica. Cele mai comune zone cu radionecroza a tesuturilor moi tratate cu oxigenoterapie hiperbarica sunt capul si gatul, sanul sau peretele toracic.

Oxigenoterapia hiperbarica, in general, are o rata de raspuns de aproximativ 80%, cu o imbunatatire a simptomelor pacientului cu radionecroza a tesuturilor moi, dar tesutul nu se recupereaza niciodata la ceea ce se considera a fi tesut normal. Clinic, ceea ce se vede este o imbunatatire a modificarilor fibroatrofice ale tesutului, de exemplu, imbunatatirea granularii tesutului ranit, reducerea sau rezolvarea hemoragiei din tesutul afectat, imbunatatirea functiilor osteocitelor in si imbunatatirea simptomelor neurologice.

Oxigenoterapia hiperbarica este utila in tratarea radionecrozei tesuturilor moi prin oxigenarea imbunatatita a tesutului in timpul tratamentului, iar dupa 20-30 de tratamente, angiogeneza este stimulata cu formarea de noi paturi capilare si tesut de granulare, care aduc un aport de sange mai mare pentru vindecarea ranilor.

In mod obisnuit, oxigenoterapia hiperbarica se face la 2 pana la 3 ATA, timp de 90 pana la 110 minute. O presiune de 2,4 ATA este adesea aleasa pentru tratament, in beneficiul maxim al terapiei cu oxigen hiperbaric, dar reduce la minimum riscul de convulsii generate de excesul de oxigen. Este nevoie de aproximativ 20 de tratamente zilnice pentru a incepe sa se vada dovezi clinice pentru angiogeneza imbunatatita si imbunatatirea simptomelor radionecrozei tesuturilor moi. Aceasta imbunatatire a tesutului se manifesta clinic printr-o mai mare elasticitate a tesutului fibrotic, granularea imbunatatita a patului plagii. Poate fi nevoie 30 pana la 40 sau mai multe tratamente inainte de a se vedea beneficiile oxigenoterapiei hiperbare. Locurile afectate de radionecroza a tesuturilor moi care necesita tratament cu oxigenoterapie hiperbarica sunt capul si gatul, peretele toracelui sau sanii, organele pelvine, cum ar fi vezica si rectul, precum si orice organ sau tesut care s-a aflat in campul de radiatii.

Nu numai parametrii clinici pot fi urmariti ca raspuns la terapie, dar poate fi urmarita imbunatatirea masurarii transcutanate a oxigenului si a angiografiei florecente.

Oxigenoterapia hiperbarica, in general, are o rata de raspuns de aproximativ 80%, cu o imbunatatire a simptomelor pacientului cu radionecroza a tesuturilor moi, dar tesutul nu se recupereaza complet. Din punct de vedere clinic, ceea ce se vede este o imbunatatire a modificarilor fibroatrofice ale tesutului, de exemplu, imbunatatirea elasticitatii tesuturilor, rezolvarea xerostomiei, formarea tesutului de granulare in rani cronice, reducerea sau ameliorarea hemoragiei din tesutul afectat, functiile osteocitelor imbunatatite si imbunatatirea simptomelor neurologice.

Riscul de oxigenoterapie hiperbarica include hipoglicemie la pacientii diabetici, in special daca acestia iau insulina si/ sau agenti hipoglicemici, barotrauma la urechi, pneumotorax si crizele de toxicitate cu oxigen si rareori toxicitate pulmonara cu oxigen.

Pacientii cu cancer care au avut antecedente de chimioterapie cu bleomicina au un risc crescut de fibroza pulmonara, chiar daca chimioterapia a fost administrata de la distanta. Aceasta a fost o contraindicatie relativa, dar unii medici vor trata pacientul daca beneficiile depasesc riscul. Un pacient care primeste in mod activ cis-platin prezinta un risc ridicat de toxicitate a vezicii urinare, daca primeste si terapie cu oxigen hiperbaric si aceasta este o contraindicatie. De asemenea, o contraindicatie relativa este daca pacientul a avut antecedente de pneumothorax spontan cu afectiuni pulmonare subiacente cu perne de aer.

Exista mai ales cazuri anecdotice si studii prospective cu privire la beneficiul tratamentului radionecrozei cerebrale, care este foarte dificil de tratat cu terapia si chirurgia standard cu steroizi. Este nevoie de studii suplimentare in acest domeniu pentru a face declaratii de consens cu privire la cea mai buna terapie si modul in care terapia cu oxigen hiperbaric ar trebui utilizata.

Din punct de vedere teoretic, utilizarea oxigenoterapiei hiperbarice ar trebui sa fie benefica pentru angiogeneza si repararea tesutului radionecrotic cerebral.

Diagnostic diferential

Diagnosticul diferential al radionecrozei tesuturilor moi ar trebui sa tina seama de alte cauze ale necrozei tisulare. Infectiile necrotizante, in special infectiile cu Staphylococcus si Streptococcus pot provoca necroza tisulara si ar trebui excluse din evaluarea bolii infectioase a plagii si cultura tesuturilor profunde.

Culturile superficiale ale ranilor sunt adesea inadecvate si au ca rezultat negativ depistarea miroorganismelor care pot coloniza plaga. Ulceratiile aparute in insuficienta arteriala si necroza tisulara generate de insuficienta macrovasculara trebuie luate in considerare in special la un pacient cu factori de risc precum fumatul, hipertensiunea arteriala si diabetul zaharat. Uneori, radionecroza tesuturilor moi se prezinta ca un tesut care este expus riscului de hemoragie in arterita proliferativa.

Cistita hemoragica este o complicatie a radiatiilor pelvine, iar efectele intarziate pot fi foarte greu de tratat si adesea duc la deteriorarea suplimentara a vezicii urinare care apare dupa tratamente cauterizare.

Proctita este, de asemenea, o radionecroza intarziata a tesuturilor moi care poate duce la sangerare rectala semnificativa. Astfel de probleme de sangerare pot fi destul de severe pentru a necesita transfuzie repetata de sange si au o morbiditate semnificativa.

Este intotdeauna important atunci cand pacientul se confrunta cu o astfel de situatie, pentru ca specialistul sa se asigure ca nu exista o recidiva a cancerului sau a unui carcinom secundar sau a unui polip adenomatos precanceros care provoaca sangerarea, sa faca toate analizele necesare.

Cistoscopia sau colonoscopia cu biopsie este adesea necesara pentru a exclude cancerul si pentru a confirma diagnosticul de radionecroza a tesuturilor moi ca fiind cauza simptomelor pacientului.

Oncologie chirurgicala

Formele obisnuite de radionecroza a tesuturilor moi sunt radionecroza sistemului nervos central (SNC) (cerebrala si la nivelul a maduvei spinarii), cistita generata radiatii unde rezulta hemoragie, proctita generata de radiatii, radionecroza vaginala si radionecroza laringiana. Morbiditatea pentru acesti pacienti este substantiala, cu 50% dintre pacienti care au complicatii daca este necesara o interventie chirurgicala viitoare pe campul radiat. Anual, exista intre 6000 si 30.000 de pacienti care dezvolta aceasta afectiune in Statele Unite. Cistita generata de radiatii, cu hemoragie poate fi ameliorata la aproximativ 80% dintre pacienti si se va observa o reducere semnificativa a hematuriei.

Efectele benefice ale oxigenoterapiei hiperbarice sunt efecte sustinute datorita angiogenezei majore care are loc in tesut, odata cu aportul de sange oxigenat si granularea imbunatatita a tesutului ranit. Oxigenoterapia hiperbarica este cea mai benefica atunci cand este utilizata in combinatie cu o buna tehnica chirurgicala, fapt demonstrat de stuiile ample realizate de Dr. Marx privind osteoradionecroza mandibulei si dezvoltarea protocolului Marx.

El a demonstrat beneficiul tratarii pacientului cu 20-30 de tratamente hiperbare cu oxigen inainte de operatia reconstructiva sau debridarea osoasa a maxilarului, cu zece tratamente suplimentare care sa ajute tesutul post-chirurgical si grefele sa se vindece. In studiul sau din 1993, el a obtinut o imbunatatire a rezultatelor de la 48% la pacientii cu tratament normal, la 11% in grupul tratat cu oxigenoterapie hiperbara, reducerea infectiei de la 24% la 6% si intarzierea vindecarii de la 55% la 11%. Aproximativ 80% dintre pacientii cu cistita hemoragica rezultata din radionecroza tesuturilor moi vor avea un raspuns pozitiv, iar problemele lor de hemoragie vor fi reduse sau vor inceta. Este recomandat ca, in cazul in care problemele de hemoragie nu se imbunatatesc, atunci cistoscopia repetata trebuie luata in considerare alaturi de biopsie, pentru a cauta recurenta cancerului.

Probleme conexe

Riscul tehnicilor de oxigenoterapie hiperbarica include hipoglicemie la pacientii diabetici, in special daca iau insulina si / sau agenti hipoglicemici, barotrauma la urechi, pneumotorax si crizele de toxicitate si rareori toxicitate pulmonara cu oxigen. Pacientii cu cancer care au avut antecedente cu administrare de chimioterapie cu bleomicina au un risc crescut de fibroza pulmonara, chiar daca chimioterapia a fost administrata de la distanta. Aceasta a fost o contraindicatie relativa, dar unii medici vor trata pacientul daca beneficiul depaseste riscul. Din cauza mediului hiperbaric al camerei cu oxigen, exista intotdeauna riscul de incendiu se de aceea sunt urmate o serie de protocoale stricte pentru a preveni ca dispozitivele sa genereze accidente.

Oxigenoterapia hiperbarica este singurul tratament care este disponibil pentru a trata lipsa unei microvasculaturi normale caracteristica radionecrozei tesuturilor moi. Oxigenoterapia hiperbarica sprijina regenerarea capilara prin cresterea factorului de dezvoltare epidermica vasculara (VEGF) si sustine o activitate fibroblasta mai normala care necesita oxigenarea adecvata a tesutului.

Sinteza de colagen care este esentiala pentru regenerarea tesuturilor este dependenta de oxigen si energia produsa de mitocondrii prin fosforilarea oxidativa care formeaza ATP provine tot din prezenta oxigenului. Oxigenul hiperbaric are, de asemenea, efecte asupra functiei imbunatatite a capacitatii neutrofilelor de a distruge bacteriile si face ca neutrofilele sa fie mai putin aderente la celulele endoteliale, ajutand la reducerea edemului tisular.

Imbunatatirea rezultatelor

Este important ca pacientul cu radionecroza a tesuturilor moi sa fie tratat printr-o abordare multidisciplinara cu oxigenoterapia hiperbarica, si nu ca tratament izolate. Se recomanda aplicarea oxigenoterapiei hiperbarice in combinatie cu debridare chirurgicala adecvata, in timp util, cu terapie antimicrobiana pentru infectie, nutritie adecvata, consideratii oncologice si luarea in considerare a optiunilor de chirurgie plastica pentru tratarea plagii.

Este esential ca pacientul afectat sa beneficieze de o buna ingrijire a plagii cu utilizarea adecvata a pansamentelor pentru a controla umiditatea din mediul plagii si dezvoltarea bacteriana. Cazurile pot deveni foarte complexe si nu toate optiunile de terapie sunt rezonabile.

Oxigenoterapia hiperbarica este adesea adaugata ca adjuvant mai ales daca tesutul este fibrotic sau prezinta necroza progresiva continua. In acest moment al terapiei, se poate trata o infectie necrotizanta prezenta la nivelul radionecrozei tesuturilor moi. Adesea este benefic sa se efectueze debridarea selectiva repetata a plagii in timp ce se foloseste si terapia oxigen hiperbaric. Este deosebit de util sa fie facuta o debridare selectiva aproximativ o data pe saptamana dupa efectuarea tratamentului cu oxigen hiperbaric, deoarece tesutul viabil inca are o culoare sanatoasa, iar tesutul necrotic se va demarca bine, facand mai usoara debridarea selectiva. Terapia cu presiune negativa poate fi inceputa odata ce tesutul nu mai are necroza tisulara activa, iar acest lucru va ajuta la accelerarea formarii tesuturilor de granulare si la vindecarea mai rapida a ranilor.

Odata ce s-a format un pat sanatos de tesut de granulare, optiunile de tratament sunt fie de a permite vindecarea plagii, fie de a lua in considerare grefarea pielii sau inchiderea clapetei obtinute in urma interventiei chirurgicale. In aceasta etapa a procesului, un chirurg plastic poate fi de ajutor in tratament si se poate folosi inclusiv tratamentul suplimentar cu oxigen hiperbaric pentru a ajuta la sudarea eficienta a tesuturilor.

Angiografia fluorescenta este folosita alaturi de evaluarea terapiei cu oxigen hiperbaric in producerea neovascularizarii fara a mai fi necesare alte tratamente. Oxigenoterapia hiperbarica nu se limiteaza doar la un numar arbitrar de tratamente, dar uneori sunt necesare peste 40 de tratamente pentru a atinge nivelul de vindecare dorit.