Site-ul nostru foloseste cookie-uri pentru a-ti oferi o experienta de utilizare imbunatatita, pentru a-ti afisa continut personalizat si relevant pentru tine. Cookie-urile ne permit sa avem si statistici anonime de traffic in site, prin Google Analytics. De asemenea, unele pagini pot genera cookie-uri Google sau Facebook pentru a-ti afisa reclame cu serviciile noastre pe alte site-uri. Ai optiunea de a nu a accepta cookie-urile plasate de site. Poti sa iti exprimi aici preferintele tale legate de cookie-uri si sa citesti politica de cookie-uri a site-ului.

Afiseaza detalii
  •  

Hernia de disc: tipuri, de ce apare si cum o tratam fara operatie

Articol scris de: DR. BOGDAN ROTARU, Medic primar neurolog

Hernie de disc

Hernia de disc: tipuri, de ce apare si cum o tratam fara operatie

Acest articol a fost scris de catre dnul dr. Bogdan Rotaru, medic primar neurolog, cu supraspecializare in electromiografie.

Avand in vedere ca principalii factori de risc sunt sedentarismul, fumatul si obezitatea, hernia de disc este o boala tot mai prezenta in viata oamenilor de secol XXI. Cu totii ne-am confruntat, cel putin o data, cu un episod de durere de spate, astfel ca multi oameni nici nu stiu ca sufera de aceasta afectiune in faza incipienta, punand durerea pe seama unei pozitii inconfortabile sau a unei zi proaste.

Urmareste videoul de mai jos, in care dna. Dr. Tache Georgiana, medic primar recuperare medicala, vorbeste despre hernia de disc.

Incidenta acestei patologii devine, asadar, o problema reala pentru societatea moderna, ceea ce ne-a determinat sa facem lumina in cazul acestui subiect controversat. Goana dupa solutii instant cu efort minim a impins discutiile despre operatie in capul listei de prioritati a pacientilor diagnosticati cu hernie de disc.

Experienta ne-a dovedit, insa, ca hernia de disc se vindeca mai bine atunci cand nu ne folosim de bisturiu, ci urmam o serie de proceduri de fiziokinetoterapie recomandate de specialist. Astfel, eliminam riscul de a trece prin alta operatie, la doar cateva luni dupa prima.

Centrokinetic iti pune la dispozitie un departament dedicat afectiunilor coloanei vertebrale si in special a herniei de disc.

Iti vom povesti in continuare care sunt argumentele noastre potrivit carora operatia de hernie de disc ar trebui sa fie ultima ta varianta, nu inainte de a vorbi despre ce inseamna, practic, aceasta afectiune, care sunt posibilele cauze si cum se manifesta, ca sa poti cantari metodele de tratament existente inainte sa urmezi cea mai buna optiune pentru tine.

Ce este hernia de disc?

Ca sa putem vorbi despre hernia de disc ca afectiune neurologica, care consta in deplasarea unor discuri vertebrale ale coloanei vertebrale, trebuie mai intai sa intelegi cum functioneaza coloana si din ce este formata. Coloana vertebrala este formata dintr-o serie de oase care se numesc vertebre si sunt conectate printr-un disc intervertebral, format la randul lui dintr-o membrana fibroasa, rezistenta, la exterior si o zona centrala moale si elastica in interior, in centrul discului.

Acest disc intervertebral, daca este sanatos, functioneaza ca un amortizor care, pe langa rolul de a tine coloana dreapta, sanatoasa, intr-o postura corecta, o si protejeaza de eventualele socuri produse de alergatul rapid sau ridicarea greutatilor. Cand discurile se deterioreaza ca urmare a imbatranirii sau a accidentarilor, membrana fibroasa se rupe, presiunea generala asupra zonei centrale creste si astfel apare hernia de disc.

Tipuri de hernie de disc

Desi poate aparea la orice nivel al coloanei, cele mai des intalnite forme de hernie sunt cele in partea lombara (zona de jos a spatelui) si cervicala (zona gatului) – zonele corpului pe care le folosim cu precadere in viata de zi cu zi, cand ne aplecam sa ne legam sireturi sau cand dormim pe-o parte. In functie de zona afectata, durerea se manifesta diferit.

Hernie de disc lombara

Daca deplasarea discului intervertebral s-a efectuat la nivel lombar, afectiunea se numeste hernie de disc lombara. Simptomele herniei de disc lombare se manifesta ca durere in zona feselor, a coapselor si sub genunchi. Cei mai afectati nervi sunt cel sciatic (cel mai lung nerv din organism) si cel femural. Durerile pot fi insotite de furnicaturi, amorteli si tulburari de sensibilitate la nivelul membrelor si al zonelor afectate.

Hernie de disc cervicala

Daca discul herniat se regaseste in partea superioara a coloanei vertebrale, afectiunea se numeste hernie de disc cervicala, iar senzatia de durere se va manifesta la nivelul umerilor si al bratelor. Astfel de dureri cresc progresiv in intensitate si pot fi acompaniate de senzatii de furnicaturi sau amorteala.

Cauzele herniei de disc

Specialistii considera ca hernia de disc are o importanta componenta genetica, in special in cazul pacientilor cu hernie lombara, insa cei mai multi factori de risc care favorizeaza aparitia herniei de disc sunt strans legati de modul de viata pe repede-inainte pe care il cunoastem cu totii foarte bine:
  • fumatul
  • predispozitia catre sedentarism, statul prelungit pe scaun
  • efort fizic exagerat dupa repaos indelungat
  • ridicarea greutatilor in mod gresit
  • inaintarea in varsta
  • traumatismele coloanei vertebrale
Aceste cauze sunt amplificate de: obezitate, sedentarism, expunerea coloanei vertebrale la vibratii, malformatii congenitale. Persoanele cele mai predispuse la hernie de disc sunt persoanele in varsta, dar si cele care traiesc in extreme, adica fac mult sport, dar neglijeaza postura corecta in timpul exercitiilor sau nu fac deloc miscare.

Simptomele herniei de disc

Simptomele sunt diferite de la pacient la pacient, dar si in functie de locul in care se afla hernia. Durerea poate creste treptat, iradiind de-a lungul fibrelor nervoase, de la moderata la foarte intensa. Daca herniile nu sunt diagnosticate din timp, acestea se pot agrava rapid. Foarte multi oameni amana prezentarea la medic pentru ca simptomele sunt nespecifice. In alte cazuri, pacientii au hernie de disc, dar nu prezinta niciun simptom.

In cazul herniilor cervicale, pacientul prezinta astenie musculara la nivelul membrelor superioare, durere intensa la nivelul umerilor si scapulelor, dureri in regiunea gatului, imposibilitatea de intoarcere a capului sau de efectuare a miscarilor bruste, durere iradiata in umar, brat, antebrat si mai rar la nivelul palmei, degetelor, spasm al musculaturii vertebrale superioare, durere accentuata la ras, tusit, stranut.

In herniile de disc durerea este continua, nu are caracter pulsatil.

Diagnosticarea herniei de disc se face in urma examenului clinic si a unor investigatii paraclinice, de regula imagistice, cum ar fi: radiografia, RMN-ul, tomografia computerizata dar si mielografia.

Simptomele herniei lombare

In cazul herniilor lombare, pacientul resimte dureri la acest nivel, in zona feselor si coapsei pe partea respectiva, dureri care pot iradia spre gamba si chiar picior. Dintre nervii implicati, cel mai adesea este vorba de nervul sciatic, determinand aspectul clinic clasic de sciatica, insa poate fi afectat si nervul femural. Aceste dureri pot fi insotite de furnicaturi, amorteli, tulburari de sensibilitate.

Simptomele herniei de disc lombare au un debut brusc

Perioada acuta desemneaza stadiul de evolutie al bolii in care durerile sunt intense si nu se calmeaza indifferent ce pozitie adoptam, fapt ce creeaza un disconfort major. Perioada subacuta insa durerile in pozitie de sezut dispar, astfel ca pacientul se poate misca mai usor, poate sta pe un scaun pe o perioada determinate si se poate deplasa.

Simptomele herniei de disc lombare cu un debut insidios

Perioada cronica permite bolnavului sa-si mobilizeze coloana, aceste mobilizari declansand durere moderata, suportabila. In ortostatism si mers, durerile apar dupa un interval mare de timp si pot persista contracturi ale musculaturii paravertebrale lombare.

Stadiile herniei lombare

Faza I: faza de instabilitate discala
Sunt prezente dureri lombare cronice intermitente de tip postural. Adesea dispare la incetarea efortului fizic sau la abordarea repausului. Poate reaparea in conditii variate de efort.
Simptome:
  • durere in zona lombo-sacrata;
  • durerea iradiaza pe membrul de pe partea afectiuni;
  • durerea are cauze mecanice si se calmeaza in rapaus;
Faza a II-a de leziune discala
In aceasta faza se rupe inelul fibros si permite protuzia centro-laterala a nucleului pulpos, rezultatul este un lumbago acut de tip discogen.
Simptome:
  • durerea debuteaza brusc;
  • dureri lombosacrate unilaterale/ bilaterale;
  • durerea are cauze mecanice;
  • fara iradiere sau cu iradiere pana la deasupra genunchilor;
Faza a III-a: faza radiculara
Aceasta faza a herniei de disc are trei stadii de afectare si anume:
  • Stadiul iritativ - discul herniat ajunge la radacina, pe care o comprima fara a o compromite.
  • Stadiul compresiv - materialul herniat ajunge la radacina nervoasa, pe care, desi nu o lezeaza, o comprima.
  • Stadiul de intrerupere - in acest stadiu se manifesta, pe langa semnele si simptomele prezente la stadiul 1 si 2, semnele rezultate din sectionarea unor axoni din radacina sau a intregii radacinii prin conflictul cu discul herniat. Se constata ca bolnavul nu poate sta pe varfuri in cazul paraliziei radacinii S1 sau ca nu poate sta pe calcaie in cazul paraliziei radacini L5.
Faza a IV-a: discopatia lombara
Apare discartroza si artroza interapofizara (dupa 40 de ani). Pe masura ce imbatranim nucleul pulpos sufera de deshidratare fapt ce favorizeaza procesul degenearativ a discului intervertebral. Inelul fibros care imbraca discul sufera modificari majore datorita uzurii mecanice la care este supusa coloana vertebrala.

Cum se trateaza hernia de disc

Daca ai fost diagnosticat cu hernie de disc si totusi simptomele nu sunt insuportabile, nu neglija tratamentul doar pentru ca te simti bine pe moment. Amanarea acestuia duce la complicatii de tipul durerilor cronice, mobilitate afectata sau leziuni permanente.

Scopul tratamentului herniei de disc este ameliorarea durerii si oprirea evolutiei afectiunii.

Se poate trata hernia de disc fara operatie?

Da, hernia de disc ar trebui tratata in primul rand prin metode alternative de tipul fizioterapiei si kinetoterapiei, interventia chirurgicala ramanand un ultim resort. Tratamentul herniei de disc cuprinde masuri personalizate - exercitii de kinetoterapie, fizioterapie, injectii cu cortizon, evitarea unor eforturi sau pozitii daunatoare, medicamente antiinflamatorii si/sau miorelaxante (relaxarea musculaturii paravertebrale) si, in ultim caz, interventia chirurgicala.

Tratamentul complementar pentru hernia de disc include: acupunctura, masajul terapeutic, yoga.

Hernia de disc fara operatie

Avand in vedere ca operatia ar trebui sa fie recomandata doar in 10% din cazuri, cele care sunt grave, unde durerea persista chiar si dupa 5-6 saptamani de tratament alternativ, tratamentul nechirurgical este o cerinta presanta si el trebuie sa fie urmat intotdeauna primul. Iti povestim mai jos care sunt cele mai populare si benefice terapii de vindecare a herniei de disc fara operatie.

Kinetoterapia in tratamentul herniei de disc

Scaderea presiunii exercitate la nivelul discului si nervului afectat e unul din principalele obiective in tratamentul herniei de disc. De aceea, kinetoterapeutii recomanda exercitii fizice cu rol specific in aceasta afectiune. Scopul lor e sa tonifice muschii spatelui. Astfel, se va obtine o pozitie corecta a spatelui. Coloana vertebrala este stabilizata pe termen lung, iar durerile se calmeaza, afectiunea fiind astfel tratata in mod eficient prin kinetoterapie.

Fizioterapia in tratamentul herniei de disc

Tratamentul fizioterapeutic in hernia de disc este benefic in calmarea durerilor si presupune proceduri de electroterapie, hidroterapie, balneoterapie. Principalele efecte ale acestei forme de tratament sunt cele antiinflamatorii, decontracturante (cu efect de relaxare musculara) si hiperemiante. Iar, pentru ca exista o multime de forme de electroterapie in tratarea herniei de disc - curenti interferentiali, curent galvanic, etc, tratamentul poate fi mai scurt datorita imbinarii procedurilor.

Masajul, tratament adjuvant in hernia de disc

Masajul relaxeaza musculatura si stimuleaza secretia de lichid sinovial intraarticular – lichid prin intermediul caruia se hranesc structurile moi din interiorul articulatiilor, inclusiv discul intravertebral - fiind benefic in contracturile musculare. Astfel, calmeaza durerea si imbunatateste circulatia sangvina locala. Masajul este o procedura foarte apreciata de catre pacientii cu hernie de disc datorita efectului analgezic puternic si rapid.

Elongatiile in hernia de disc

In hernia de disc, elongatiile sunt extrem de eficiente si deloc invazive. Este vorba despre o decompresie tridimensionala a vertebrelor. Practic, vertebrele iti vor fi repozitionate in mod corect printr-o tractiune tehnologizata executata in parametrii perfecti.

In urma acestei proceduri, discurile intervertebrale se deblocheaza, fapt ce favorizeaza mediul de vindecare. Totul are loc in conditii de siguranta si fara pic de durere. Acompaniata de fizioterapie, efectele se resimt chiar dupa prima sedinta: reducerea intensitatii durerii si inflamatiei, relaxarea musculaturii si chiar o crestere in inaltime de unu-doi centimetri.

Kinesiotaping in hernia de disc

Este o tehnica de bandajare adeziva, conceputa pentru facilitarea procesului de vindecare. Banda kinesiologica este confectionata din bumbac si are adeziv acrylic. Elasticitatea acesteia este deseori asemanata cu cea a pielii umane. Proprietatile adezivului sunt activate de caldura corpului, iar banda este rezistenta la apa, putand fi purtata chiar mai multe zile si astfel accelerand procesul de recuperare. Efectele benzii kinesiologice vizeaza ameliorarea durerii, imbunatatirea functiilor musculare, directiei miscarii si pozitiei articulatiilor, drenajul limfatic

Toate aceste servicii sunt disponibile la Centrokinetic. Pentru un diagnostic corect si un plan de tratament bine structurat, cu obiective reale, programeaza-te la un consult.

Operatia de hernie de disc

Operatia consta in inlaturarea chirurgicala a fragmentelor din disc sau chiar a intregului disc herniat care apasa pe radacinile nervoase, insa apar destul de des riscuri asociate interventiilor chirurgicale.

Cea mai mare problema a operatiei in acest caz este faptul ca discul herniat poate parea indepartat complet, fara ca acest lucru sa se intample cu adevarat, ramanand astfel mici particule pe vertebre. Mai mult, recidiva este o problema recurenta.

In timp, lipsa discului intervertebral poate cauza noi dureri, pentru ca spatiul dintre vertebre ramane liber, iar celelalte discuri se pot deplasa. In majoritatea cazurilor, aceasta evolutie a problemei vine cu recomandarea realizarii unei noi operatii.

Cum se previne hernia de disc

Pentru prevenirea aparitiei simptomatologiei herniei de disc trebuie sa eliminam in primul rand cauzele ce o produc. Desi asupra mostenirii genetice nu avem cum sa intervenim, asupra tuturor celorlalte cauze enumerate anterior putem sa ne aducem contributia.

- Renuntarea la fumat
Un factor de risc important in aparitia herniei de disc este reprezentat de fumat. Acesta poate interfera cu oxigenarea corecta a coloanei si implicit a discului. Astfel, poate sa apara deshidratarea si degenerarea discala, care pot determina in timp hernia de disc.

- Reducerea in greutate
Excesul de greutate - de la supraponderabilitate pana la obezitate morbida - reprezinta o cauza in sine de aparitie a herniei de disc. Pastrandu-ne o greutate optima, reducem fortele mecanice care actioneaza asupra orgamismului si reusim astfel sa prevenim degradarea coloanei vertebrale, cat si a articulatiilor membrelor inferioare.

- Efortul fizic corect dozat
Hernia de disc poate sa apara si din cauza suprasolicitarii organismului intr-un efort fizic intens, de aceea recomandam evitarea efortului peste capacitatea cunoscuta a organismului nostru. In cazul practicarii diferitelor sporturi, recomandam efectuarea exercitiilor corespunzatoare de incalzire a articulatiilor solicitate.

- Postura corecta
Pentru a preveni aparitia herniei de disc lombare trebuie sa evitam solicitarile mari ale coloanei lombare prin ridicarea greutatilor in pozitii incorecte (cu spatele flexat sau in hiperextensie), pozitii ce solicita la maximum inelul fibros care se poate fisura. Bolnavul simte o durere violenta care-l imobilizeaza si care nu-i mai permite redresarea coloanei sau miscari de flexiune, rotatie sau extensie.

In activitatile curente, postura corporala are o mare importanta in a preveni aparitia herniei lombare, de ex: legatul sireturilor sa nu se faca prin hiperflexia trunchiului, ci cu membrele inferioare flexate sau din sezut.

Pe termen lung, s-a demonstrat ca se obtin rezultate mai bune pentru pacient inlocuind interventia chirurgicala cu un program personalizat de recuperare prin fiziokinetoterapie. In loc sa elimine discul herniat, aceasta metoda consta in exercitii care imping treptat discul in pozitia lui initiala. Pentru a reveni la starea de sanatate anterioara diagnosticului, pacientul trebuie sa urmeze programe complexe de fizio si kinetoterapie, sub indrumarea unei echipe medicale supraspecializate.


Centrokinetic este locul in care vei gasi raspunsuri si solutii clare pentru problemele de motricitate. Clinica dedicata afectiunilor osteoarticulare este impartita in urmatoarele departamente specializate:

  • Ortopedie, departament compus dintr-o echipa de medici ortopezi extrem de experimentata, specializati in traumatologie sportiva.
  • Ortopedie pediatrica, unde sunt tratate afectiunile sportive ale copiilor (leziuni ligamentare si de menisc), deformarile coloanei (scolioza, cifoza, hiperlordoza) si cele ale picioarelor (hallux valgus, hallux rigidus, picior var equin, picior plat valg, picior cav).
  • Neurologie,  ce dispune de un departament ultraperformant, unde sunt efectuate consultatii, electroencefalograme (EEG) si electromiografii (EMG)
  • Recuperare medicala pentru adulti si copii, departament specializat in recuperarea sportivilor de performanta, in afectiunile coloanei vertebrale, in recuperarea copiilor cu afectiuni neurologice si traumatice. Experienta noastra este extrem de bogata, tratand peste 5000 de sportivi de performanta.
  • Imagistica medicala, clinica fiind dotata cu ecograf si RMN, aparate performante dedicate afectiunilor musculoscheletale, si completata de un radiolog experimentat: Dr. Cosmin Pantu, specializat in imagistica musculo-scheletala.
  • Reumatologie, departament complet care se ocupa cu diagnosticarea, tratarea si recuperarea bolnavilor cu afectiuni nechirurgicale ale aparatului locomotor. 
  • Chirurgie vasculara, departament supraspecializat in diagnosticarea si tratamentul bolilor sangvine, adica a arterelor, venelor si a vaselor limfatice.
  • Psihologie si logopedie. Afectiunile neurologice sau osteoarticulare pot avea un impact psihologic asupra pacientului, de aceea consideram ca vindecarea completa presupune focusarea noastra atat asupra problemei osteoarticulare, cat si asupra consecintelor psihologice.

Afla noutatile urmarind conturile de Facebook, Instagram si YouTube ale clinicii Centrokinetic.



programare

PROGRAMEAZA-TE PENTRU O CONSULTATIE

Pentru ca orice tratament in clinica noastra este bazat pe un diagnostic si se face sub urmarire medicala, pentru evaluarea permanenta a evolutiei.
 
INFO: Clinica Centrokinetic nu colaboreaza cu Casa Nationala de Asigurari de Sanatate

PROGRAMEAZA-TE

PROGRAMEAZA-TE
LA O CONSULTATIE

Vezi aici modalitatile de programare si localizarea clinicii


PROGRAMARE

MEDICI
BUCURESTI