Tratamentul hiperbaric cu oxigen in infarctul miocardic acut

Descopera centrul de medicina hiperbara deschis in cadrul clinicii noastre. Centrokinetic dispune de cea mai performanta camera hiperbara din Bucuresti, cu multiple intrebuintari medicale si antiaging. Camera Baroks are 5 locuri si functioneaza la o presiune constanta de 3 atmosfere, fiind complet automatizata si avand protocoale destinate fiecarei afectiuni, putand fi folosita individualizat pentru fiecare pacient in parte.

Terapia hiperbara - beneficii

Pacientii care apeleaza la serviciile de terapie hiperbara ale clinicii beneficiaza de:

• Singura camera de terapie hiperbara acreditata medical din Bucuresti, ce functioneaza la 3 atmosfere (cele de uz estetic merg la 1 atmosfera si nu au beneficii medicale).
• O procedura medicala sigura, fara iradiere, fara dureri, fara alte efecte secundare. Camera ofera protectie completa in privinta transmiterii cu CoVid-19, fiecare pacient avand o masca individuala in timpul terapiei, miscarile respiratorii facandu-se doar prin aceasta masca presurizata.
• Echipa medicala specializata formata din medici de recuperare, ortopezi, reumatologi, neurologi si neurochirurgi. Adica o echipa multidisciplinara specializata in toate afectiunile care pot fi tratate prin terapia hiperbara.
• Conditii premium la un pret accesibil si corect. Clinica noastra este recunoscuta pentru conditiile oferite si pentru grija pentru fiecare pacient. Insa nu e nevoie sa platim preturi exorbitante pentru a avea acces la servicii medicale de calitate. La Centrokinetic gasiti un pret accesibil si corect. Insa este de notat faptul ca nu avem contract cu Casa de Asigurari de Sanatate (nu oferim servicii decontate de stat).

Centrokinetic este in permanenta legatura cu clinici de prestigiu si universitati din Belgia, Olanda, Franta, Grecia in vederea actualizarii permanente a tratamentelor pentru a oferi pacientilor cele mai bune solutii medicale.

Oxigenul suplimentar protejeaza inima impotriva infarctului miocardic acut

Infarctul miocardic (MI), care apare adesea din cauza ischemiei acute urmata de reflow, este asociat cu pierderea ireversibila (moartea) cardiomiocitelor. Daca este lasat netratat, MI va duce la pierderea progresiva a cardiomiocitelor viabile, deteriorarea functiei cardiace si insuficienta cardiaca congestiva. In timp ce oxigenoterapia suplimentara a fost de mult timp folosita in practica pentru a trata IM acut, nu a existat o baza stiintifica clara pentru efectele benefice observate. In plus, nu exista nicio justificare pentru cantitatea sau durata administrarii oxigenarii suplimentare pentru terapia eficienta.

Scopul prezentului studiu a fost de a determina un protocol optim de oxigenare care poate fi aplicat clinic pentru tratarea IM acut. Folosind oximetria EPR, am studiat efectul expunerii la ciclul suplimentar de oxigen (OxCy) administrat prin inhalare de 100% oxigen pentru scurte perioade (15 - 90 min), zilnic, timp de 5 zile, in cazul sobolanilor cu MI acut.

Tensiunea miocardica a oxigenului (pO2 ), functia cardiaca si moleculele de semnalizare pro-supravietuire / apoptotica au fost utilizate ca markeri ai rezultatului tratamentului. OxCy a dus la o reducere semnificativa a dimensiunii infarctului si la imbunatatirea functiei cardiace. S-a constatat ca o conditie optima de 30 min OxCy cu 95% oxigen + 5% CO 2 in conditii normobarice este eficienta pentru cardioprotectie.

Un infarct miocardic (MI) sau un „atac de cordâ€, in care exista o obstructie a fluxului de sange catre arterele coronare, este frecvent urmat de leziune prin ischemie-reperfuzie (IR) la refacerea circulatiei. Acest efect duce adesea la deteriorarea raspandita a tesutului cardiac si pierderea ireversibila a cardiomiocitelor (celulele muschilor cardiaci), ceea ce poate duce la disfunctii cardiace si eventuala insuficienta cardiaca. Abordarile terapeutice care limiteaza leziunile tisulare pe termen lung, pierderea cardiomiocitelor viabile si remodelarea inimii ar fi benefice pentru imbunatatirea rezultatelor clinice post-MI.

Este rezonabil sa presupunem ca administrarea de oxigen pur in timpul si dupa un eveniment cardiac pentru a creste livrarea de oxigen in sange in tesutul cardiac afectat ar reduce dimensiunea infarctului si salvarea tesutului miocardic cu risc. La randul sau, se preconizeaza ca aceasta va conduce la o imbvascularunatatire a recuperarii functionale. In majoritatea circumstantelor, furnizarea de oxigen suplimentar pacientilor cu suspiciune de MI de catre respondentii de urgenta este de rutina. Pana de curand, unele recomandari includeau administrarea regulata a oxigenului pentru tratamentul IM. Aceasta pozitie s-a schimbat insa, astfel incat tratamentul continuu cu oxigen este recomandat doar in anumite circumstante si nu pentru cazurile de MI necomplicate. Este probabil ca aceasta modificare a protocolului de tratament sa se datoreze efectelor secundare hemodinamice cunoscute asociate cu hiperoxigenarea. Hiperoxigenarea pacientilor cu IM acut are ca rezultat o crestere a tensiunii arteriale si o reducere a debitului cardiac. Aceste modificari au fost atribuite scaderii ritmului cardiac si a volumului accidentului vascular cerebral si cresterii rezistentei vasculare. Hiperoxigenarea este, de asemenea, un stimulent puternic al circulatiei coronariene si vasoconstrictiei.

Care sunt efectele terapiei cu oxigen la nivelul corpului?

• Scade inflamatia
• Creste saturatia cu oxigen a corpului cu 20-30%
• Creste imunitatea corpului
• Creste circulatia sangvina si stimuleaza formarea de noi capilare
• Scade toxinele in organism
• Stimuleaza formarea de noi celule sangvine
• Creste rata de vindecare
  

Pe langa oxigenul normobaric, oxigenul hiperbaric (HBO) a fost de asemenea investigat ca o masura terapeutica potentiala pentru IM. Un studiu realizat de Cameron si colab. a raportat ca efectele hemodinamice ale oxigenoterapiei la pacientii cu IM la presiune normobara (1 ATA) au fost imbunatatite dupa o crestere la 2 ATA. In 1998, studiul „HOT MI†a atribuit o mai mare fractie de ejectie a ventriculului stang in grupul tratat cu HBO unei salvari miocardice crescute in comparatie cu subiectii care nu au fost tratati. In 1969, Ashfield si Gavey au inscris si evaluat 40 de voluntari care au fost tratati cu HBOT in mod continuu timp de 4 zile in perioade de expunere de 2 h la 100% O 2 la 2 ATA, urmate de 1 ora in camera de aer la presiune normobarica. Ei si-au incheiat raportul cu urmatoarea afirmatie Credem ca utilizarea frecventa si intermitenta a sesiunilor de oxigen hiperbaric la 2 ATA, in faza acuta a crizei circulatorii arata un avans semnificativ in tratament.

Urmatorul raport documenteaza incercarea noastra de a investiga o serie de probleme, iar obiectivul a fost de a determina conditiile optime pentru tratamentul cu OxCy (presiune de mediu,% oxigen, timp de expunere, etc.) care sunt necesare pentru a preveni daunele miocardice, de asemenea maximizarea beneficiile si calitatea vietii pentru subiect. Am aflat ca, in general, HBOT a dus la o reducere semnificativa a dimensiunii infarctului si imbunatatirea functiei cardiace.

Materiale

Anticorpii primari si secundari pentru Akt si pAkt au fost cumparati de la Cell Signaling Technology (Danvers, MA) si respectiv GE Healthcare (Little Chalfont, Buckinghamshire, Marea Britanie). Membrana de fluorura de poliviniliden (PVDF) si markerii de masa moleculara au fost obtinuti de la Bio-Rad (Hercules, CA). Anticorpii specifici pentru p53 si Bax, au fost achizitionati de la Santa Cruz Biotechnology (Santa Cruz, CA). Reactivi imbunatatiti de chemiluminescenta (ECL) au fost obtinuti de la Amersham Pharmacia Biotech (GE Healthcare-Piscataway, NJ). Tamponul de liza RIPA a fost obtinut de la Santa Cruz Biotechnologies. Toti ceilalti reactivi, de calitate analitica sau superiori, au fost cumparati de la Sigma-Aldrich, cu exceptia cazului in care se mentioneaza altfel. Microcristalele LiNc-BuO au fost sintetizate asa cum s-a raportat anterior.

Sobolanii Fisher F-344 (masculi, 150-200 g greutate corporala, laboratorul Charles River) au fost utilizati in acest studiu. Toate procedurile au fost efectuate cu aprobarea Comitetului institutional de ingrijire si utilizare a animalelor din Ohio State University si au fost conforme cu Ghidul pentru ingrijirea si utilizarea animalelor de laborator, publicat de Institutul National de Sanatate (Publicatia NIH nr. 86–23, Revizuit 1996). Animalele au fost supuse ischemiei regionale prin ligarea arterei anterioare descendente (LAD) timp de 60 min urmata de reperfuzie, asa cum s-a descris anterior. Pe scurt, s-a facut o incizie oblica de 12 mm, si una dorsala de 2–3 mm spre stern. Cavitatea toracica a fost deschisa folosind un retractor si inima a fost vizualizata. Ischemia a fost indusa prin legarea temporara a arterei LAD timp de 60 min, urmata de reperfuzie prin eliberarea ligaturii. Dupa IR, cavitatea toracica a fost inchisa prin reunirea coastelor 3 si 4 cu sutura de matase 4-0. Straturile de muschi si piele au fost apoi inchise cu sutura de polipropilena 4-0.

Grupuri experimentale

Dupa ce a permis o perioada de 72 de ore pentru recuperarea post-chirurgicala, animalele experimentale au fost tratate cu ajutorul ciclului suplimentar de oxigen (OxCy), prin plasarea lor intr-o camera construita la comanda, in fiecare zi, timp de 5 zile consecutive, in conditii de tratament diferite. Infarctul miocardic acut (MI) a fost indus de vatamarea IR dupa cum este descris mai sus. Animalele cu IM au fost tratate cu 4 concentratii diferite de oxigen suplimentar (40, 70, 90 si 100%) pentru o perioada de 60, 30 sau 15 min pe zi, administrate sub presiune normobara sau hiperbarica. Compozitia oxigenului si duratele de administrare au fost alese pentru a acoperi o gama larga pentru a reprezenta cele mai eficiente si usor aplicabile conditii clinice pentru a ajunge la o modalitate de tratament optima. Studiul a fost impartit intr-un total de 10 grupe cu 5 categorii majore. Grupa 1: Grup de control care nu a avut nici MI, nici nu a fost supus ciclului de oxigen. Grupa 2: Grupul MI cu animale au fost mentinute tot timpul la aer in camera fara OxCy. Grupele 3–5 au primit tratament pentru MI cu 60 min de OxCy la presiune normobarica si s-au impartit in functie de concentratia de oxigen suplimentar; 40% O2, 70% O2, sau 100% O2 . Grupurile 6-7 au primit tratament cu 60 min de OxCy folosind 100% O2 in camera hiperbara si au fost impartite in functie de presiune 1.5 sau 2 ATA. Grupurile 8-10 au primit tratament pentru MI cu carbogen (95% O 2 + 5% CO 2 ) la presiune normobara si impartite in functie de durata tratamentului: 15, 30 sau 60 min. Fiecare grup a continut 4-12 sobolani.

Setare experimentala

Infarctul miocardic (MI) a fost indus de leziunea de ischemie-reperfuzie prin ligarea temporara a arterei LAD timp de 60 min. Tratamentul cu OxCy a fost initiat dupa 3 zile de odihna. Studiul a fost impartit in 10 grupuri. Grupul 1 (control) nu a avut MI si nu a primit tratament OxCy. Grupul 2 a avut MI, dar aceste animale au fost tinute la aerul din camera fara OxCy. Grupurile 3-5 au fost supuse la 60 de minute de OxCy utilizand 40, 70, sau 100% O 2 (echilibrat cu N2 ), respectiv, in conditii normobara (NBO). Grupurile 6-7 au primit 60 min de OxCy sub oxigen hiperbar (HBO), folosind 100% O2 la 1,5 sau 2 ATA. Grupuri 8–10 au primit OxCy folosind carbogen timp de 15, 30 sau 60 min. Ecocardiografia si analiza biomarkerului au fost efectuate dupa 5 zile de tratament cu OxCy.

Functia cardiaca folosind ecocardiografie

Functia cardiaca a fost masurata folosind ecocardiografia in mod M dupa 5 zile de OxCy. Sobolanii au fost anesteziati folosind izofluranul 1,5-2% in aer, iar imaginile cu ultrasunete in modul M au fost obtinute folosind un sistem de imagistica cu ultrasunete Vevo 2100 de inalta rezolutie (VisualSonics; Toronto, ON, Canada).

PO2 miocardic folosind oximetrie EPR in vivo

Dupa anesteziere urmata de intubatie, pieptul animalului a fost redeschis intre al 3-lea si al 4-lea spatiu intercostal, iar cavitatea a fost deschisa folosind un fir retractor pe baza de cupru. Folosind un varf de seringa de deplasare produs intern, s-a implantat o sonda de oximetrie LiNc-BuO EPR in tesutul miocardic ventricular stang. Dupa ce s-a asigurat ca perforatia ventriculara nu a avut loc, sobolanul a fost transferat imediat intr-o camera construita la comanda (diametru de 10 cm si lungime de 40 cm) cu prevederi pentru intrarea si iesirea gazului. Un rezonator cu bucla de suprafata a fost introdus printr-un port etans in camera si plasat deasupra inimii. Un unitate EPR pentru oximetrie in viu (Magnettech, Berlin, Germania) a fost utilizata pentru masuratori. Masurarile EPR de baza au fost realizate cu ajutorul aerului din incapere (21% oxigen). Cand a fost nevoie, amestecurile de gaz de hiperoxigen au fost trecute prin camera in timpul masurarilor. Spectrele EPR au fost preluate ca scanari unice de 30 de secunde. Setarile instrumentului au fost: frecventa cu microunde - 1,2 GHz (banda L), putere de microunde incidenta - 4 mW; amplitudine de modulare - 180 mG, frecventa de modulare 100 kHz; constanta de timp a receptorului - 0,2 s. Latimea de la varf la varf a spectrului EPR a fost utilizata pentru a calcula pO2 folosind o curba de calibrare standard.

Zona de infarct miocardic folosind coloratia TTC

Tesuturile cardiace au fost inghetate la -20 ° C timp de 10 min si taiate transversal in 4 felii. Una din feliile medii a fost apoi incubata la 37 ° C timp de 10 min cu 1,5% TTC (clorura de trifeniltrazoliu). Fotografiile brute au fost facute cu ajutorul unui microscop de disectie (Nikon). Imaginile au fost analizate prin planimetrie computerizata folosind software-ul de analiza a imaginilor MetaVue (Molecular Devices). Zona sectiunii miocardice care prezinta culoarea alba a fost definita ca infarct, iar regiunea in rosu a fost definita ca zona cu risc. Marimea infarctului a fost exprimata ca procent din suprafata in pericol.

Analiza expresiei moleculare a proteinelor folosind Western Blotting

Inimile au fost excizate rapid, clatite in PBS rece (pH 7,4), congelate rapid in azot lichid si depozitate la -80 ° C pana la analiza. Omogenatele de tesut au fost preparate din peretele anterior al ventriculelor stangi ale sobolanilor fiecarui subgrup OxCy folosind un sistem tampon de liza RIPA.

Proteinele au fost separate prin electroforeza cu gel SDS-poliacrilamida, transferate intr-o membrana PVDF si blocate cu 5% lapte praf (fara greutate) in TBST (Tris 10-mM, 10-mM NaCl, 0,1% Tween 20) timp de 1 h la temperatura camerei. Proteinele au fost apoi testate pentru exprimarea Akt si fosfo-Akt (Ser-473) prin incubarea membranei peste noapte la 4 ° C cu anticorpii primari, urmata de incubatie cu anticorpi secundari conjugati cu peroxidaza (HRP) timp de 1 ora.

Membranele au fost apoi analizate folosind un sistem ECL. Aceleasi membrane au fost apoi verificate pentru gliceraldehida 3-fosfat dehidrogenaza (GAPDH). Intensitatile proteice au fost cuantificate folosind un densitometru cu scanare a imaginilor (Scion Corporation, Frederick, MD) si standardizate fata de semnalul GAPDH. Nivelurile de exprimare ale proteinelor au fost cuantificate folosind software-ul Image Gauge v. 3.45.

Analiza datelor

Semnificatia statistica a rezultatelor a fost evaluata folosind teste tANOVA unice si student. Valorile au fost prezentate ca medie ± deviere standard (SD). O valoare p mai mica de 0,05 a fost considerata semnificativa.

Efectul hiperoxigenarii asupra pO2 miocardic

Folosind oximetria EPR, am determinat efectul cresterii concentratiilor de oxigen inspirat asupra pO2 miocardic la sobolani sanatosi (non-MI). PO2 miocardica a crescut de la o valoare initiala de aproximativ 14 mmHg la un nivel ajungand chiar aproximativ 28 mmHg in timpul expunerii la carbogen (95% O 2 /5% CO2). PO2 a atins apogeul in aproximativ 12 min dupa inceperea administrarii de carbogeni si a ramas ridicat deasupra nivelului de baza (aerul din camera) dupa terminarea carbogenului si reexpunerea la aerul din camera. Rezultatele au aratat o crestere dependenta de concentratie in oxigenarea miocardica maxima, in timp ce expunerea la carbohidrati a aratat o crestere semnificativ mai mare in comparatie cu toate celelalte grupuri. Interesant, expunerea la 100% O2 a aratat o scadere semnificativa a varfului de oxigenare in comparatie cu carbogenarea. In general, rezultatele au indicat ca expunerea sobolanilor la hiperoxigen a crescut pO2 miocardic in perioada de administrare. Am determinat in continuare efectul ciclului de oxigen asupra pO2 miocardic la sobolani la 1 saptamana post-MI. Rezultatele au aratat diferente semnificative in valorile intre control, MI netratat si MI tratate cu OxCy.

In miocardul ventriculului stang au fost implantate cristale sensibile la oxigen LiNc-BuO. PO2 miocardic a fost masurat folosind oximetrie EPR. Sobolanii au fost intubati si lasati sa respire amestec gazos continand O2, au suferit o anestezie cu isofluran 1,5% in timpul masuratorilor RES.

PO 2 miocardic creste de la ~ 14 mmHg in nivelul de baza la aproximativ 28 mmHg dupa 18 min de administrare de carbogeni. Crestere semnificativa statistic pO2 se observa in toate grupurile care au primit hyperoxygen in comparatie cu valoarea initiala.

Functia cardiaca, infarctul si remodelarea in inimile tratate cu oxigenoterapie hiperbarica

Pentru a determina efectul ciclului de oxigen asupra functiei cardiace, am utilizat ecocardiografia in mod M in ziua 9 dupa inducerea IM. Semnificative scaderi ale fractiei de ejectie si scurtarea fractionata au fost observate in cazurile care nu au primit terapie cu oxigen. Sobolanii tratati cu toate nivelurile de hiperoxigenare, atat la presiuni normobarice cat si hiperbarice, au prezentat niveluri variabile de recuperare a functiei cardiace in functie de nivelul de oxigen inspirat. Sobolani supusi hyperoxygenarii (100% O2) la 1,5 sau 2 ATA presiune, 1 h / zi timp de 5 zile, au demonstrat recuperarea notabila a functiei cardiace; cu toate acestea, imbunatatirea la aceste niveluri hiperbarice nu a fost semnificativ mai bune decat cea la presiunea ambientala.

Interesant este ca sobolanii supusi la presiuni normobarice cu 100% O2 sau 95% O2/5% CO 2(carbogen) pentru aceeasi durata de timp au aratat niveluri comparabile de recuperare functionala cardiaca dupa MI. Recuperarea inimilor MI tratate cu 1 h de carbogen nu au fost semnificativ diferite in comparatie cu inimile tratate cu 1 h de 100% oxigen. Tratamentul cu carbogeni a evidentiat in plus ca administrarea de 30 min / zi timp de 5 zile nu a aratat nicio diferenta semnificativa in functia cardiaca in comparatie cu administrarea de 1 h / zi. Cu toate acestea, 15 min / zi de tratament cu carbogeni nu au obtinut o imbunatatire functionala similara si au dus la o reducere semnificativ mai mica a zonei afectate.

Analiza postmortem a tesutului cardiac cu coloratie TTC a fost in concordanta cu datele ecocardiografice, cu reducerea substantiala a zonei de infarct in inimile cu MI dupa oxigenoterapie 95% 2 /5% CO 2, 30 min / zi. IM acut, indus de IR chirurgical cauzeaza edem de miofibrilare care duce la disfunctie miocardica. Pentru a evalua efectul oxigenarii suplimentare asupra edemului cardiac, am masurat greutatile inimii intregi, plamanului intreg, ventriculului drept si ventriculului stang cu sept. Rezultatele au aratat o crestere semnificativa a greutatii organelor, care a fost inhibata prin tratamentul cu ciclu de oxigen cu 95%O2 /5% CO2 timp de 30 min / zi.

Expresia proteinelor cheie de semnalizare in inimile MI supuse ciclului de oxigen

Pentru a intelege caile de semnalizare de baza implicate in recuperarea cardiaca dupa oxigenare, am analizat tesuturile inimii folosind testul Western-blot. Am analizat urmatoarele proteine pro-supravietuire si pro-apoptotice, si anume, Akt, eNOS (NOS3), pAkt, p53 si Bax, care s-au dovedit a fi implicate critic in inimile MI supuse OxCy. Imaginile blot au fost cuantificate, iar datele au fost normalizate. Nivelurile Akt au ramas neschimbate in toate grupurile. Inimile cu MI au aratat o reducere semnificativa a proteinei pro-supravietuire pAkt in comparatie cu inimile de control. Tratamentul cu 100% oxigen la 1-2 ATA, precum si cu 30 si 60 min de carbogen a crescut semnificativ expresia pAkt. In comparatie cu inimile cu MI, am gasit niveluri semnificativ crescute ale proteinei pro-supravietuire eNOS in inimile tratate cu 100% oxigen la presiuni de 1, 1,5 si 2 ATA, precum si in inimile tratate cu carbogen timp de 30 sau 60 min. Nu a parut sa existe o tendinta de crestere a nivelurilor de p53 in diferitele grupuri de tratament; cu toate acestea, este relevant sa observam ca inimile cu infarct, precum si aproape toate inimile tratate au afisat o expresie generala mai mare a p53 dupa ciclul de oxigen decat inimile de control.

Discutie

Eficienta tratamentului cu hiperoxigenare post-MI, indiferent daca este in conditii normobarice sau hiperbarice, a fost un subiect extrem de dezbatut, in ciuda utilizarii pe scara larga in secolul trecut. Doua recenzii publicate recent au gasit un numar foarte limitat de studii randomizate, controlate ale oxigenului suplimentar fata de aerul normal pentru pacientii cu IM. In ambele recenzii, autorii au concluzionat ca studiile nu au aratat niciun beneficiu al oxigenoterapiei. Aceste recenzii au fost citate intr-un editorial recent de Dr. C. Richard Conti, care afirma: Dupa ce am analizat literatura de specialitate, nu am putut gasi dovezi solide care sa spuna ca utilizarea oxigenului suplimentar (hiperbaric sau normobaric) intr-un infarct miocardic acut necomplicat (AMI) este benefic si exista unele dovezi ca ar putea fi daunatoare. Factorii de luat in considerare la revizuirea lucrarilor anterioare sunt momentul si secventa hiperoxigenarii / tratamentului HBO si a concentratiei de oxigen livrat. Atat in studiul din 1969 facut de Ashfield, cat si in cel realizat de Gavey si in studiul din 1976 facut de Rawles, pacientii au fost tratati in 24 de ore de la prezentarea MI. Intr-un alt studiu clinic, pacientii au fost tratati cu hiperoxigenare normobara in urma trombolizei in 6 ore dupa MI. Pacientilor care au primit tratament cu oxigen li s-a administrat 100% oxigen livrat prin masca pentru o perioada de 24 de ore. Dupa amestecarea cu aerul din camera, se estimeaza ca eliberarea mastii de fata de 100% oxigen produce un FiO2 de 40%.

Intr-un studiu folosind sobolani, Santos si colab. au supus animalelele experimentale la o singura perioada de 1 h de HBO (100% O 2 la 2,5 ATA) imediat dupa ocluzia coronariana si au observat o scadere a zonei necrotice si a mortalitatii acute. In studiul clinic „HOT MI†mai recent, pacientii cu IM acut au suferit o singura aplicare de HBO imediat dupa tromboliza. Rezultatele au aratat o crestere de 10% a fractiei de recuperare in grupul HBO, eliminarea rapida a durerii si atenuarea creatinei fosfocinaza, desi rezultatele nu au fost semnificative statistic.

Gilmour si colab. au supus cainilii la o scurta perioada (20 min) de 3 ATA HBO inainte de ocluzia arterei coronare urmata de o a doua perioada de HBO imediat dupa ocluzie si au ajuns la concluzia ca HBO nu imbunatateste functia ventriculara stanga afectata de MI. Rezultatele acestui studiu sunt dificil de interpretat, deoarece s-a raportat ca tensiunile tisulare de oxigen raman crescute dupa incheierea tratamentului HBO. Cresterea presiunii de oxigen dupa prima perioada de HBO ar fi crescut probabil nivelurile speciilor de oxigen reactiv formate in perioada ischemica / ocluziva, ceea ce ar avea ca rezultat mai multe daune asupra tesuturilor cardiace decat ar fi avut loc in circumstante normale in care respiratia normala a aerului are loc inainte de MI . Cabigas si colab. au raportat ca tratamentul cu HBO inainte de inducerea leziunii IR a limitat daunele miocardice si a scazut dimensiunea infarctului, ceea ce a fost atribuit nivelurilor crescute de oxid nitric.

In studiul curent si in lucrarea noastra anterioara , hiperoxigenarea sau tratamentul HBO au fost incepute la 3 zile post-MI la sobolani experimentali. Aceasta perioada de recuperare a fost introdusa pentru a permite vindecarea pentru pneumotoraxul creat prin procedura de inducere a MI. Pneumotoraxul tensional este o contraindicatie pentru terapia HBO clinica. Animalelor non-HBO li s-a permis, de asemenea, aceasta perioada de recuperare pentru a evita complicarea studiului, avand diferite puncte de pornire ale tratamentului. Grupul nostru a raportat, de asemenea, ca restabilirea perfuziei coronariene in urma IM-ului simulat la un sobolan produce o hiperoxigenare in regiunea afectata a tesutului miocardic pana la 24 de ore si, eventual, mai mult timp. Aceasta perioada de recuperare ar permite tesutului miocardic deteriorat sa revina la o stare de perfuzie constanta.

Studiile Western-blot au aratat ca inimile care sunt supuse unei combinatii de oxigen si carbon, au aratat o expresie semnificativ mai mare a proteinelor pro-supravietuire pAkt si eNOS si o expresie mai mica a proteinei Bax pro-apoptotice in comparatie cu alte tratamente. Interesant este ca nivelul p53 a fost semnificativ mai mare la grupele carbogene (60 si 30 min) in comparatie cu grupul de tratament clasic. Aceste rezultate sunt in concordanta cu rapoartele noastre anterioare care au utilizat un model experimental similar.

In studiul Gogna si colab. am gasit un rol dublu pentru p53, care, in functie de oxigenare, poate provoca semnale de moarte apoptotica sau semnale de supravietuire mediate de NOS3 in inima. S-a observat ca p53 a prezentat o legare a ADN-ului diferential, si anume, BAX-p53RE in inima afectata sau NOS3-p53RE in inima oxigenata, care a fost reglementata prin modificarea post-translationala indusa de oxigen, p53. In inima cu MI, p53 a fost puternic acetilat de Lys-118 - reziduu, care a fost inversat exclusiv in inima oxigenata, aparent determinat de expresia dependenta de oxigen TIP60. Astfel, s-a constatat ca oxigenarea schimba interactiunea p53-ADN prin reglarea acetilarii p53-nucleu, promovand astfel o activitate de transcriptie prosupravietuire a p53.

Multe studii anterioare pe animale sau clinice au aplicat hiperoxigenarea sau HBO ca o interventie o singura data, sau timp de 24 de ore continuu. In comparatie cu alte protocoale de hiperoxigenare sau HBO, o astfel de abordare este unica. Singura lucrare anterioara care a utilizat o abordare periodica sau ciclica a fost studiul Ashfield si Gavey, in care pacientii tratati au fost supusi la 2 h de HBO cu 100% oxigen, urmata de 1 ora in aer la presiune normobara. Acest ciclu a fost repetat continuu pentru o perioada medie de 4 zile. Dupa cum a mentionat Jain, Expunerea repetata la HBO la intervale insuficiente pentru a permite recuperarea totala a toxicitatii pulmonare poate duce la efecte cumulate. Respectand acest avertisment, procesul ciclic folosit in studiul curent, in care a fost administrata zilnic o singura doza de 1 h, a permis suficient timp pentru recuperare intre aplicatiile ulterioare de hipooxigenare.

In studiul de fata, HBO administrat la 1,5 sau 2 ATA nu a oferit rezultate semnificativ mai bune in ceea ce priveste recuperarea functiei cardiace in comparatie cu tratamentul cu 100% oxigen administrat la presiune ambientala. Din acest motiv, concluzionam ca conditiile hiperbarice, desi benefice in general, nu sunt in totalitate necesare sau chiar practice pentru MI, in special, luand in considerare un pacient intr-un cadru clinic care ar trebui sa fie plasat in interiorul unei camere pentru a sintetiza un astfel de mediu. Carbogenul, un amestec de 95% O2 si 5% CO2 imbunatateste oxigenarea tesutului miocardic in cea mai mare masura, iar aceasta crestere a fost in special mai mare decat atunci cand s-a utilizat 100% oxigen. Acest lucru se intampla cel mai probabil datorita a doua raspunsuri hemodinamice bine documentate: hiperoxigenarea favorizeaza vasoconstrictia si CO2 este un vasodilatator puternic. Din aceste rezultate, sustinem ca efectul vasodilatator al CO2 depaseste efectul vasoconstrictiv al hiperoxigenarii. Daca principalul obiectiv al oxigenoterapiei suplimentare ca masura adjuvanta pentru pacientii cu MI este cresterea oxigenarii tesutului miocardic, atunci trebuie luata in considerare utilizarea hiperoxigenarii tinand cont de starea pacientului.

Testarea diferitelor conditii de tratament a dus la concluzia ca respiratia cu carbogeni la presiune ambientala este, probabil, scenariul ideal pentru tratarea IM. Administrarea de carbogen timp de 1 ora a dus la imbunatatirea fractiunii de ejectie si scurtare fractionala. Mai mult, este important de mentionat ca grupurile de respiratie cu carbogeni de 30 si 60 de minute nu au aratat nicio diferenta semnificativa in functia cardiaca, ceea ce sugereaza ca o jumatate de ora de tratament cu carbogeni este suficienta pentru a produce imbunatatiri substantiale. In concluzie, terapia cu oxigen-ciclism serveste ca o optiune foarte atragatoare pentru tratamentul infarctului miocardic, deoarece ofera unele dintre cele mai mari beneficii, reducand in acelasi timp timpul de tratament si inconvenientul pentru subiect.

DACA NU STII DEJA DE NOI