Preventia artrozei
Pana la varsta de 65 de ani, mai mult de jumatate din noi vom avea radiologic un aspect caracteristic osteoartrozei, o afectiune în care cartilajul care acopera suprafata osoasa de la nivelul articulatiilor se deterioreaza si are loc o crestere excesiva de tesut osos. Pentru multi rezultatul este rigidizarea si durerea de la nivelul articulatiei.
Desi osteoartrita este mai frecventa pe masura ce îmbatranim, nu este o parte inevitabila a imbatranirii. In urma studiilor efectuate s-a observat ca exista anumiti factori care ajuta la prevenirea artrozei sau la incetinirea progresiei acesteia si la reducerea impactului acesteia asupra vietii.
Iata urmatorii pasi pe care îi puteti face pentru a preveni artroza sau progresia acesteia:
1. Greutatea
Daca aveti o greutate corporala optima, mentinerea acestei greutati poate fi cel mai important lucru pe care îl puteti face pentru a preveni artroza. Daca sunteti supraponderal, pierderea în greutate poate fi cea mai buna protectie împotriva bolii. Obezitatea este în mod clar un factor de risc pentru dezvoltarea osteoartritei. Datele din primul National Health and Nutrition Examination Survey (NHANES), un program de studii conceput pentru a evalua starea de sanatate si alimentatia americanilor, a aratat ca femeile obeze au o probabilitate de aproape patru ori mai mare decat femeile non-obeze de a avea artroza. Riscul pentru barbatii obezi a fost de aproape cinci ori mai mare decat pentru barbatii non-obezi.
Excesul de greutate suprasolicita articulatiile, în special pe cele care suporta greutatea corpului, cum ar fi genunchii, soldurile si articulatiile picioarelor, determinand deteriorarea cartilajului. Scaderea în greutate cu cel putin 5% din greutatea corporala poate reduce stresul asupra genunchilor si soldurilor. Într-un studiu asupra artrozei într-o populatie din Framingham, Massachusetts, cercetatorii au estimat ca femeile supraponderale care au slabit 11 kilograme sau aproximativ doua puncte ale indicelui de masa corporala (IMC) si-au scazut riscul de artroza cu mai mult de 50%, în timp ce o crestere în greutate comparabila a fost asociata cu un risc crescut de a dezvolta mai tarziu artroza la nivelul genunchiului. Daca aveti deja artroza, pierderea în greutate poate ajuta la îmbunatatirea simptomelor.
2. Exercitiile fizice
Exercitiile fizice sunt o modalitate buna de a preveni problemele articulare. Impiedica rigidizarea articulatiilor si mentine muschii puternici. Sunt, de asemenea, o parte importanta în tratarea artrozei. Încercati sa faceti cel putin 30 de minute de miscare în majoritatea zilelor. Daca muschii din partea anterioara a coapsei sunt slab dezvoltati, cercetarile arata ca exista un risc crescut de artroza dureroasa a genunchiului. Din fericire, chiar si cresterile relativ minore ale fortei acestor muschi, pot reduce riscul.
Pentru a intarii muschii din fata anterioara a coapsei se poate efectua urmatorul exercitiu: stati cu spatele la un perete, cu picioarele departate la latimea umerilor, apoi, sprijiti-va pe spate de perete, asezandu-va picioarele în fata dvs cat puteti de confortabil. Îndoiti-va genunchii, puneti mainile pe talie si alunecati cu coloana vertebrala, mentinand contactul cu peretele pana ajungeti în pozitie sezand. Genunchii nu trebuie sa se îndoaie mai mult de 90 de grade. Apoi glisati încet înapoi în pozitia initiala. Repetati de opt pana la 10 ori.
Cele mai sigure exercitii sunt cele care solicita articulatiile cat mai putin, cum ar fi mersul cu bicicleta, înotul si alte exercitii in apa. De altfel sportul amator nu produce o agravare a artrozei.
Va sfatuim sa lucrati cu un terapeut specializat pentru a efectua miscarile adecvate si corecte in vederea tonifierea musculare fara afectarea suplimentara a articulatiilor.
3. Evitarea traumatismelor articulare sau tratarea corespunzatoare a acestora
Evitarea traumatismelor articulare este un factor foarte important, deoarece o leziune suferita la o varsta tanara predispune la artroza la aceeasi articulatie la o varsta mai inaintata. Un studiu efectuat de Facultatea de Medicina Johnes Hopkins a constatat ca persoanele care au suferit o leziune la nivelul genunchiului in adolescenta sau la varsta adulta tanara aveau sanse de trei ori mai mari sa dezvolte artroza la cel genunchi, in comparatie cu cei care nu au suferit nicio leziune. Persoanele care au suferit o leziune la genunchi ca adulti au avut un risc de cinci ori mai mare de a dezvolta artroza.
4. Preventia diabetului zaharat
Artroza si diabetul zaharat de tip 2 coexista adesea la adultii în varsta. Exista o susceptibilitate crescuta de a dezvolta artroza la cei cu DZ 2, ceea ce este sustinut de observatiile de prevalenta mai mare a artrozei la cei cu DZ 2 (52%) comparativ cu cei fara DZ 2 (27%). Asocierea dintre OA si DZ 2 a fost în mod traditional atribuita factorilor de risc comun de baza ai varstei si obezitatii. Dovezile sugereaza ca modificarile metabolismului lipidelor si hiperglicemiei ar putea avea un impact direct asupra sanatatii cartilajelor si a osului subcondral care contribuie la dezvoltarea si/sau progresia OA.
DZ 2 pare sa aiba un impact direct asupra artrozei, deoarece hiperglicemia promoveaza depunerea produselor finale de glicoliza avansata si afecteaza sanatatea cartilajului. Hiperglicemia contribuie, de asemenea, la neuropatia periferica, care poate contribui la slabiciune musculara, instabilitate articulara si, în consecinta, artroza articulatiilor care sunt suprasolicitate de greutate. Astfel preventia artrozei consta si in preventia diabetului zaharat de tip 2.
5. Infiltratie intraarticulara cu plasma imbogatita in trombocite (PRP)
S-a demonstrat ca infiltratia cu plasma imbogatita in trombocite (PRP) efectuata anual dupa 45 de ani scade progresia artrozei a genunchi sau pierderea fiziologica de cartilaj articular de la 5% pe an la 1%. Pentru artroza de la nivelul genunchiului, infiltratiile cu PRP urmaresc sa stimuleze repararea cartilajului si sa ofere o ameliorarea a durerilor, întarziind necesitatea unei interventii chirurgicale de înlocuire a articulatiilor.
Infiltratiile cu PRP s-au dovedit ca influenteaza întreaga articulatie, conducand la o îmbunatatire clinica pe termen mediu, acestea fiind considerate o procedura sigura cu rezultate mai bune în comparatie cu tratamentele alternative. PRP-ul este relativ usor de utilizat datorita obtinerii sale simple din sangele pacientului si administrarii minim invazive care consta intr-o simpla injectie intraarticulara.
6. Factorul genetic al artrozei
Desi artroza are o natura multifactoriala bine recunoscuta, factorii genetici s-au dovedit a fi determinanti puternici ai bolii. Dovezile unei influente genetice a artrozei provin din mai multe surse, inclusiv studii epidemiologice ale istoricului familial si gruparii familiei, studiile pe gemeni si explorarea tulburarilor genetice rare. Studiile clasice pe gemeni au aratat ca influenta factorilor genetici este între 39% si 65% în artroza radiografica a mainii si genunchiului la femei, aproximativ 60% în artroza soldului si aproximativ 70% în artroza coloanei vertebrale. Luate împreuna, aceste estimari sugereaza o ereditabilitate a artrozei de 50% sau mai mult, indicand faptul ca jumatate din variatia susceptibilitatii la boli în populatie este explicata de factori genetici.
PROGRAMEAZA-TE
LA O CONSULTATIE
Vezi aici modalitatile de programare si localizarea clinicii
PROGRAMARE