Oxigenoterapia in accidente de scufundare

Descopera centrul de medicina hiperbara deschis in cadrul clinicii noastre.

Centrokinetic dispune de cea mai performanta camera hiperbara din Bucuresti, cu multiple intrebuintari medicale si antiaging. Camera Baroks are 5 locuri si functioneaza la o presiune constanta de 3 atmosfere, fiind complet automatizata si avand protocoale destinate fiecarei afectiuni, putand fi folosita individualizat pentru fiecare pacient in parte.

Terapia hiperbara - beneficii

Pacientii care apeleaza la serviciile de terapie hiperbara ale clinicii beneficiaza de:

• Singura camera de terapie hiperbara acreditata medical din Bucuresti, ce functioneaza la 3 atmosfere (cele de uz estetic merg la 1 atmosfera si nu au beneficii medicale).
• O procedura medicala sigura, fara iradiere, fara dureri, fara alte efecte secundare. Camera ofera protectie completa in privinta transmiterii cu CoVid-19, fiecare pacient avand o masca individuala in timpul terapiei, miscarile respiratorii facandu-se doar prin aceasta masca presurizata.
• Echipa medicala specializata formata din medici de recuperare, ortopezi, reumatologi, neurologi si neurochirurgi. Adica o echipa multidisciplinara specializata in toate afectiunile care pot fi tratate prin terapia hiperbara.
• Conditii premium la un pret accesibil si corect. Clinica noastra este recunoscuta pentru conditiile oferite si pentru grija pentru fiecare pacient. Insa nu e nevoie sa platim preturi exorbitante pentru a avea acces la servicii medicale de calitate. La Centrokinetic gasiti un pret accesibil si corect. Insa este de notat faptul ca nu avem contract cu Casa de Asigurari de Sanatate (nu oferim servicii decontate de stat).

Centrokinetic este in permanenta legatura cu clinici de prestigiu si universitati din Belgia, Olanda, Franta, Grecia in vederea actualizarii permanente a tratamentelor pentru a oferi pacientilor cele mai bune solutii medicale.

Accidente de scufundare

Accidentele de scufundare sunt accidente care pot aparea in timpul efectuarii de scufundari fiind specifice acestei activitati, si au intotdeauna un caracter de urgenta.

Scurt istoric

• 1667: fizicianul si chimistul englez Robert Boyle (1628-1691), descopera pentru prima oara simptomele bolii de decompresie. Dupa decompresia unui sarpe, Boyle observa formarea de bule de aer in ochii sarpelui.
• 1845: Traussort, profesor de fizica la un liceu din Angers, Franta, studiaza pentru prima oara efectele compresiei aerului asupra organismului uman participand el insusi la experimente. Rezultatele le publica intr-un raport din Buletinul societatii industriale din Angers.
• 1861: francezul Boucquay student la Facultatea din Strasbourg prezinta o teza de doctorat intitulata De l'air comprimé (Despre aerul comprimat), in care descrie efectele compresiei aerului asupra organismului, introducand pentru prima oara notiunea de decompresie lenta. De asemenea, tot in aceasta teza, el mentioneaza primul si exemplul sticlei cu apa gazoasa.
• 1867: inginerul francez Triger, inventatorul chesonului de lucru, observa ca accidentele muncitorilor chesonieri numite boala de decompresie sau boala de cheson, se produc atunci cand organismul supus unei presiuni mai mari este decomprimat prea repede. Intr-un raport publicat in Analele podurilor si soselelor, el recomanda ca "dezecluzarea" (decompresia) chesonierilor sa se faca pe durata a minim sapte minute, afirmand ca in acest mod accidentele vor disparea in totalitate.
• 1869: medicul de marina A. Le Roy de Mericourt ce studiase fiziologia scufundarilor in Oceanul Indian si Marea Mediterana, publica un raport specializat intitulat Consideratii asupra igienei pescuitorilor de bureti. El a observat ca "tulburarile care apar la scafandrii se produc atunci cand bulele de aer patrund in circulatia cerebrala".
• 1873: Dr. Andrew H. Smith prezinta un raport in care arata ca in timpul construirii podului Brooklyn din statul New York, muncitorii chesonieri sufera numeroase accidente datorate bolii de cheson, iar din cauza pozitiei aplecate pe care o aveau, simptomele au fost denumite "bends" (benduri).
• 1878: Paul Bert, medic si profesor de fiziologie la Sorbona, pe baza observatiilor anterioare concluzioneaza ca boala de cheson este identica cu problemele pe care le au si scafandrii. El a studiat diferitele componente ale aerului si pentru fiecare a observat mai intai cum reactioneaza animalele la depresiune si apoi ce se petrece intr-o atmosfera in care aerul este comprimat. Concluziile sale sunt urmatoarele: peste adancimea de aproximativ 15 metri, oxigenul pur devine toxic insa cand este amestecat cu azot adancimea limita este de circa 120 metri; azotul este foarte putin solubil in sange la presiune atmosferica, insa devine solubil din ce in ce mai mult odata cu cresterea adancimii; daca revenirea la suprafata este prea rapida, azotul se degaja din sange sub forma de bule care pot sa dea senzatii de piscaturi si dureri in articulatii; daca aceste bule astupa vasele sanguine, se produce o embolie gazoasa care poate conduce la paralizie sau chiar moarte. De aici Paul Bert trage concluzia ca revenirea la presiunea normala trebuie sa se faca lent pentru a permite azotului sa fie eliminat treptat. Totodata Bert mentioneaza pentru prima oara necesitatea utilizarii oxigenului pur pentru reducerea timpului de decompresie.
• 1897: James Lorrain Smith studiaza efectele toxice pe care le are oxigenul asupra alveolelor pulmonare atunci cand este inspirat la o presiune partiala mai ridicata (efectul Lorrain Smith).
• 1908: fiziologul englez John Scott Haldane formuleaza primele reguli precise necesare asigurarii unei urcari progresive a scafandrilor la presiunea atmosferica. Dupa efectuarea a numeroase experimente practice in care a folosit capre, Haldane stabileste teoretic pe baza unor ecuatii matematice o procedura de decompresie in trepte cu mai multe opriri in functie de adancimea si durata scufundarii, care a fost apoi denumita "tabelele lui Haldane". De asemenea, daca dintr-o cauza oarecare un scafandru este obligat sa revina foarte rapid la suprafata, el trebuie ca imediat sa se scufunde din nou pentru a reveni la presiunea atmosferica in mod reglementar sau sa fie recomprimat intr-un cheson special unde este decomprimat in mod lent conform acelorlasi tabele. Tabelele lui Haldane au fost publicate in acelasi an de „Comitetul de scufundare profunda al Amiralitatii britaniceâ€. De atunci, modificate de mai multe ori tabelele, lui Haldane au fost adoptate de cele mai multe tari, principiile de baza fiind considerate valabile si in prezent.

Cauze

Cauzele producerii accidentelor de scufundare se datoreaza, in principal, urmatorilor factori:

• necunoasterea efectelor presiunii asupra organismului uman;
• nerespectarea regulilor de scufundare;
• cunoastere insuficienta a echipamentului;
• improvizatiile aduse echipamentului si procedeelor de scufundare;
• supraestimarea posibilitatilor de care dispune scafandrul;
• necunoasterea mediului acvatic;
• lipsa exercitiului si a antrenamentului.

Tipuri de accidente de scufundare

Accidentele de scufundare pot fi clasificate in patru mari grupe :

1. accidente fizico-mecanice - accidente datorate efectelor mecanice ale presiunii, (suprapresiunea pulmonara, barotraumatismele si colicile scafandrului);
2. accidente biofizice - accidente datorate efectelor biofizice ale presiunii (accidentele de decompresie);
3. accidente biochimice - accidente datorate efectelor biochimice ale presiunii (narcoza azotului, criza hiperoxica, intoxicatia cu bioxid de carbon si hipoxia);
4. alte accidente de scufundare (hipotermia si inecul).

1. Accidente fizico – mecanice: sunt accidentele datorate efectelor mecanice ale presiunii si afecteaza in special plamanii si cavitatile pneumatice (urechea medie si sinusurile), precum si tubul digestiv. Acestea sunt suprapresiunea pulmonara, barotraumatismele si colicile scafandrului.

• Suprapresiunea pulmonara: este un accident de scufundare ce apare datorita destinderii gazelor blocate in plamani peste limita de elasticitate a acestora, in timpul ridicarii catre suprafata apei.

• Barotraumatismele sunt accidente de scufundare ce apar ca urmare a dezechilibrului de presiune dintre presiunea gazului existent in cavitatile pneumatice ale aparatului respirator (urechea medie si sinusurile) si presiunea exterioara (presiunea mediului acvatic la adancimea de imersie).

• Colicile scafandrilor: sunt cauzate de tendinta de crestere a volumului gazelor continute in tubul digestiv in timpul ridicarii catre suprafata apei (scaderea presiunii ambiante). Colicile se formeaza datorita fermentatiei digestive si inghitirii de aer in timpul scufundarii, in stomac si intestine acumulandu-se o anumita cantitate de gaze. Cantitatea de gaze acumulata in tubul digestiv creste si, in timpul ridicarii la suprafata, isi mareste volumul, destinzandu-se, provocand crampe abdominale. Aceste dureri abdominale sunt insotite de eructatii si chiar de dificultati de respiratie. La aparitia primelor simptome ale colicilor scafandrului, pentru a nu risca ruperea tubului digestiv, scafandrul va trebui sa coboare la o adancime la care colicile inceteaza si, prin miscari sau masaje, va incerca eliminarea gazelor prin eructatii si flaturari voluntare, dupa care va continua urcarea. Tratarea colicilor scafandrului, dupa iesirea la suprafata, se face prin administrarea unor antispasmotice si prin expulzari naturale ale gazelor. Scafandrii trebuie sa respecte un regim alimentar adecvat care sa nu cuprinda alimente care produc gaze in timpul digestiei precum si interdictia de a efectua scufundari la mai putin de doua ore dupa o masa consistenta.

2. Accidente biofizice: sunt accidentele de decompresie. In timpul scufundarii catre adancimea de lucru, apare fenomenul de dizolvare a azotului in tesuturi si in lichidele interstitiale. Dizolvarea azotului este cu atat mai importanta cu cat presiunea (adancimea) este mai mare. Accidentele de decompresie sunt cele mai frecvente accidente de scufundare.

3. Accidente biochimice sau accidentele toxice sunt accidente datorate efectelor biochimice ale presiunii si se refera la actiunea diferitelor gaze asupra organismului scafandrului. Pentru scufundarea cu aparat autonom cu aer comprimat, care este un amestec de azot (79%) si oxigen (21%), cele mai importante sunt accidentele datorate efectelor biochimice ale azotului (narcoza azotului), ale oxigenului (criza hiperoxica si hipoxia) si ale bioxidului de carbon (hipercapnia).

• Narcoza azotului, numita si betia adancurilor, poate aparea, la scafandrul care respira aer, inca de la adancimea de 30 m.
• Criza hiperoxica (intoxicatia cu oxigen) sau hiperoxia apare ca urmare a respirarii de oxigen la o presiune partiala ridicata aceasta avand un efect toxic asupra organismului. Toxicitatea oxigenului se manifesta la nivelul sistemului nervos central. Se considera hiperoxic un amestec la care presiunea partiala a oxigenului din amestec este mai mare de 0,42 bar (sc. abs.).
• Hipercapnia este excesul de bioxid de carbon in sange, datorate cresterii presiunii partiale a bioxidului de carbon in amestecul respirator. Hipercapnia poate fi cronica daca presiunea partiala a bioxidului de carbon pCO2 este peste valoarea normala, dar sub 0,015 bar (sc. abs.) si acuta atunci cand pCO2 depaseste 0,015 bar (sc. abs.).
• Hipercapnia cronica apare destul de des la scafandrii autonomi respirand aer, atunci cand se respira un amestec gazos cu o participatie ridicata de bioxid de carbon.
• Hipercapnia acuta reprezinta un accident grav, acesta actionand asupra respiratiei, circulatiei si sistemului nervos.

Cresterea nivelului de bioxid de carbon, este resimtita mai ales atunci cand scafandrul inoata sau cand desfasoara o activitate intensa sub apa. In aceste situatii poate aparea senzatia de „lipsa de aer†care vine de la centrul respirator ce raspunde la cresterea nivelului de bioxid de carbon si poate conduce la scurtarea respiratiei, la accelerarea ritmului respirator (gafaiala), oboseala, crampe musculare, dureri de cap si chiar pierderea cunostintei. Efectele hipercapniei pot duce la aparitia panicii cu consecinte foarte grave.

Atunci cand scafandrul simte un anumit inconfort respirator, nevoia inhalarii unei cantitati mai mari de aer si oboseala, este recomandat ca el opreasca inotul sau activitatea pe care o desfasoara, relaxandu-se si respirand profund.

Respiratia superficiala, respiratia cu pauze, utilizarea unui aparat de respirat cu rezistente gazodinamice mari, sunt factori care impiedica sau incetinesc schimbul normal de gaze din plamani si conduc nu numai la o crestere a nivelului de bioxid de carbon, ci si la o scadere a nivelului de oxigen din amestecul gazos din plamani apoi din sange si celule.

• Hipoxia este scaderea nivelului de oxigen din amestecul respirator. Un amestec respirator este hipoxic daca presiunea partiala a oxigenului din acest amestec, pO2, este mai mica de 0,17 bar (sc. abs.). Simptomele hipoxiei provin fie de la un echipament defect sau prost reglat, fie de la o respiratie incorecta. Hipoxia poate avea simpotome precum: respiratie grea, dureri de cap, senzatia de greata si chiar pierderea cunostintei. Pentru limitarea efectelor hipercapniei si hipoxiei, scafandrul trebuie sa efectueze o manevra respiratorie constand dintr-o serie de inspiratii profunde si expiratii fortate in scopul ventilarii cat mai bune a plamanilor. Aceasta manevra poarta numele de hiperventilatie controlata.

4. Alte accidente de scufundare

Sunt accidente care desi nu sunt specifice, pot aparea in timpul desfasurarii scufundarilor, datorate mediului subacvatic.

• hipotermia;
• inecul.

Inecul se produce prin asfixiere datorata patrunderii apei in caile respiratorii.

Care sunt efectele terapiei cu oxigen la nivelul corpului si de ce este utila in accidentele de scufundare?

• Scade inflamatia;
• Creste saturatia cu oxigen a corpului cu 20-30%;
• Creste imunitatea corpului;
• Creste circulatia sangvina si stimuleaza formarea de noi capilare;
• Scade toxinele in organism;
• Stimuleaza formarea de noi celule sangvine;
• Creste rata de vindecare.

DACA NU STII DEJA DE NOI