Site-ul nostru foloseste cookie-uri pentru a-ti oferi o experienta de utilizare imbunatatita, pentru a-ti afisa continut personalizat si relevant pentru tine. Cookie-urile ne permit sa avem si statistici anonime de traffic in site, prin Google Analytics. De asemenea, unele pagini pot genera cookie-uri Google sau Facebook pentru a-ti afisa reclame cu serviciile noastre pe alte site-uri. Ai optiunea de a nu a accepta cookie-urile plasate de site. Poti sa iti exprimi aici preferintele tale legate de cookie-uri si sa citesti politica de cookie-uri a site-ului.

  •  
Articol scris de: ALEX MUNTEANU, Kinetoterapeut

i.php?p=header-box.jpg

INTRODUCERE 

Abilitatea omului de a-si antrena pumnul pentru a se putea lupta a fost un avantaj evolutionar. Oamenii sunt singurele primate capabile sa-si flexeze degetele in palme, pe eminentele tenare si hipotenare, formand pumnul. Mobilitatea redusa din a 2a si a 3a articulatie carpo-metacarpiana, stabilizeaza lantul kinetic atunci cand o lovitura este data. Aceasta abilitate naturala poate explica de ce boxul este un sport antic. 

Reprezentari artistice ale boxului au fost gasite in multe dintre civilizatiile orientului mijlociu antic si este recunoscut inca din anul 3000 iHr. Multe dintre aceste reprezentari artistice portretizeaza boxerii folosind un fel de bandaj sau protectie pentru pumn si incheietura. Este totusi inca neclar daca aceste bandaje aveau rolul de a reduce, de a intensifica ranile provocate oponentului, sau de a reduce riscul aparitiei leziunilor in articulatiile pumnilor boxerului. 

Leziunile atat din timpul boxului amator cat si din timpul boxului profesionist au fost documentate in multe investigatii anterioare, dar cea mai mare atentie a fost acordata leziunilor la cap si conditiilor neurodegenerative ca rezultat al boxului. Un recent studiu prospectiv care a durat 5 ani, in legatura cu leziunile din boxul de elita amator, a aratat ca leziunile provocate in regiunea pumnului sunt, defapt, cele mai frecvente si ca sunt cele mai costisitoare ca timp de refacere, in care boxerul nu se poate antrena. Intr-un sport in care forte foarte mari sunt transmise prin incheietura si pumn pentru a dobori adversarul, leziunile la nivelul pumnului si incheieturii nu intarzie sa apara. Natura, locatia si descrierea exacta a leziunilor pe care boxerii le experimenteaza in regiunea pumnului urmeaza a fi investigate ulterior. 

Prin urmare, scopul acestui studiu este de a analiza o perioada de 8 ani de date longitudinale prospective despre leziunile pumnului, colectate de la echipa de box a Marii Britanii, atat in antrenamente cat si in competitii, pentru a raporta natura, locatia si descrierea exacta a leziunilor pumnului pe care boxerii de elita amatori le experimenteaza. 

METODE 

Toti boxerii de sex masculin din echipa de box a Marii Britanii au participat, in orice moment intre 1.01.2005 – 31.12.2012. Datele au fost trimise de echipa de box a M.B. 98 de boxeri erau membrii ai echipei in timpul acelei perioade. Erau boxeri din fiecare categorie de greutate, de la 48 kg pana la peste 91 kg. Fiecare boxer a fost, in medie, membru al echipei, timp de 28.5 luni, iar extremele au oscilat de la 6 luni pana la 78 de luni. 

Datele referitoare la numarul de minute petrecute in competitii in timpul perioadei de studiu au fost adunate din programa de box a fiecarui atlet in parte. Nu a fost obtinuta nicio informatie referitoare la numarul de minute petrecute in timpul antrenamentelor atletilor, dar timpul petrecut in antrenamente a putut fi totusi estimat cu ajutorul programei de antrenament a atletilor, o socoteala personala pe care o detineau antrenorii acestora. Aceste programe erau foarte detaliate, deci o estimare cat mai exacta a fost posibila. 

O leziune era definita ca orice conditie musculoscheletala care putea impiedica boxerul sa participe la antrenament sau la competitii mai mult de 24 de ore. Leziunile erau codate folosind Sistemul Orchard de Clasificare a Leziunilor Sportive (OSICS), care arata locatia leziunii, regiunea locului in care era produsa leziunea, descrierea lezinuii, numarul de zile necesar vindecarii leziunii, si daca leziunea era noua sau recurenta. 

O leziune recurenta era definita ca aparitia repetata a unei leziuni in exact acelasi loc ca leziunea precedenta. Leziunile au fost observate si inregistrate prospectiv de catre echipa medicala care era constituita dintr-un fiziokinetoterapeut specializat in leziunile pumnului si un medic. Leziunile erau examinate si de un chirurg ortoped care, in cazurile serioase, recurgea la operatie. 

METODE STATISTICE 

Demografia atletilor (clasificarea greutatii si inaltimii), participarea la antrenament si in competitii si informatia despre leziuni (diagnostic, locatie, tip, durata si daca sunt recurente sau nu), au fost introduse intr-un tabel Excel. Toate testele si analizele statistice au fost intocmite folosind “R” (limbaj folosit in evaluare statistica). Testele Chi-patrat au fost efectuate pentru a putea observa daca exista diferente semnificative intre numarul de leziuni ale fiecarui atlet. Scorul Z a fost efectuat pentru a observa diferentele individuale. Testul Shapiro-Wilks a fost efectuat pentru a evalua normalitatea informatiilor. 

REZULTATE 

Timpul petrecut in competitii si antrenamente

De la toti sportivii, au fost adunate 218,8 ore de competitie in perioada studiului. Numarul mediu de minute petrecute in competitie a fiecarui sportiv in timpul apartenentei la echipa a fost de 133,9 minute, ceea ce reprezinta o medie de 56,4 minute de competitie pentru fiecare atlet, pe an. In schimb, numarul de ore de antrenament efectuate de fiecare atlet in timpul apartenentei la echipa a fost estimat la 900-1200 de ore pe an, ceea ce duce la o estimare totala de 210.000-280.000 de ore de antrenament pe an pentru toti sportivii. In consecinta, fiecare atlet a petrecut de aproximativ 1000 de ori mai multe ore antrenandu-se decat participand la competitii. 

Intr-o zi normala, timpul de antrenament se imparte in 30 de minute de alergare in regim de rezistenta, 60 de minute de antrenament in regim de rezistenta si 90 de minute de antrenament in sala de box. Un antrenament in sala de box consta in boxul cu umbra, lovirea palmarelor tinute de antrenor, lovind saci de diferite greutati, sparring tehnic atunci cand se practica tehnici variate, si sparring-ul deschis, care este asemanator unui meci de box real. 

Dintr-o simpla observatie a echipei de box in antrenamente timp de o luna, a rezultat ca timpul mediu petrecut de un singur sportiv, lovind, este de 766 de minute pe an, ceea ce ne arata ca un boxer al echipei petrece de 13 ori mai mult timp lovind in antrenamente decat in competitii. Rata leziunilor in antrenamentele de lovituri este de 30 de leziuni/1000 de ore. 

Prezentarea generala a leziunilor pumnului si incheieturii mainii

In cei 8 ani de studiu, au fost numarate 172 de leziuni ale pumnului si incheieturii mainii, dintre care 84 localizate in pumn si 88 in incheietura. Dintre aceste leziuni, au fost semnificativ mai multe noi (78%) decat recurente (22%). Majoritatea leziunilor au fost suferite mai mult in competitii (56%) decat in antrenamente (44%), desi sportivii petreceau de aproximativ 1000 de ori mai mult timp in antrenamente. 

Analizand leziunile pumnului si incheieturii separat, s-a realizat ca din cele 84 de leziuni ale pumnului, 65 (77%) erau noi si 19 (23%) erau recurente, 41 (48%) au aparut in competitii si 43 (52%) au aparut in antrenamente, in timp ce din cele 88 de leziuni ale incheieturii, 69 (78%) erau noi si 19 (22%) erau recurente, 36 (41%) au aparut in competitii si 52 (59%) au aparut in antrenamente. 

Rata totala a leziunilor pumnului si incheieturii in timpul competitiilor a fost de 347 de leziuni/1000 de ore (pumn: 183/1000h; incheietura: 165/1000h), in timp ce rata totala a leziunilor pumnului si incheieturii in timpul antrenamentelor a fost de 0,34 – 0,45 leziuni/1000 de ore (pumn: 0,15 – 0,20/1000h; incheietura: 0,19 – 0,25/1000h). 

Diagnosticul leziunilor pumnului si incheieturii mainii. 

Dintre cele 172 de leziuni ale pumnului si incheieturii, au fost 4 leziuni diagnosticate care, combinate, au reprezentat 64,9% din totalul leziunilor: 

  • Instabilitate carpometacarpiana (21,6%). 
  • Luxatia metacarpofalangiana,(15,8%). 
  • Entorsa de gradul 1 a ligamentului colateral ulnar al articulatiei metacarpofalangiene de la nivelul policelui, denumita si “policele schiorului” (14,6%). 
  • Entorsele de la nivelul incheieturii mainii (13,5%). 

DISCUTII 

Pumnul si incheietura mainii sunt identificate ca fiind regiunile cu un risc foarte mare de producere a leziunilor in boxul amator, dar nu si in cel profesional. Aceasta investigatie ne-a facut sa intelegem ca instabilitatea carpometacarpiana si luxatia metacarpofalangiana sunt cele mai comune leziuni diagnosticate. S-a observat ca leziunile noi sunt mult mai comune decat cele recurente. 

Majoritatea leziunilor au fost suferite mai mult in competitii (56%) decat in antrenamente (44%), desi sportivii petreceau de aproximativ 1000 de ori mai mult timp in antrenamente. Motivul pentru aceasta diferenta uriasa dintre numarul leziunilor rezultate din antrenamente si cel al leziunilor rezultate din competitii este necunoscut. 

In antrenamente, pumnii sunt protejati de bandaje dintr-un material foarte dens si de manusi mari de 450 grame (16 oz) – 510 grame (18 oz). Mai mult decat atat, foarte multe dintre loviturile date in antrenamente, nu sunt lansate la forta maxima. Bandajul folosit in competitie este mai subtire iar manusile folosite sunt mai usoare, cantarind 284 grame (10 oz) la categoriile usoare si 340 grame (12 oz) la categoriile grele. 

Instabilitatea carpometacarpiana 

Instabilitatea carpometacarpiana este identificata ca fiind mult mai comuna decat alte lezinui diagnosticate in mediul boxului amator. Atunci cand boxerul oboseste in timpul meciului, incheietura mainii tinde sa colapseze in flexie din cauza incarcaturii la momentul impactului, ceea ce produce foarte mare tensiune pe fata dorsala a articulatiei carpometacarpiene, si pentru ca in articulatiile carpometacarpiene ale indexului si degetului mijlociu mobilitatea este foarte redusa, aceste articulatii sufera cea mai mare incarcatura atunci cand lovitura este lansata corect. Instabilitatea carpometacarpiana duce la iritatie in articulatie, durere si laxitate articulara, rezultand mai departe hipertrofia periarticulara osoasa. Timpul de recuperare poate varia de la 5 la 12 luni. 

Luxatia metacarpofalangiana 

Luxatia metacarpofalangiana este o leziune foarte comuna in mediul boxului amator. Poate fi definita ca o inflamatie dureroasa a articulatiei metacarpofalangiene care poate cuprinde o ruptura partiala in banda sagitala sau a extensorului, degenerarea capsule articulare, inflamatia sinovialei sau o combinatie intre acestea. 

Clinic, aceasta luxatie poate prezenta o paleta de simptome si semne, pornind de la articulatie inflamata, pana la reducerea extensiei din cauza rupturii bandei sagitale sau subluxatiei tendonului extensor. Aceasta leziune poate fi tratata chirurgical sau non-chirurgical, depinzand exclusiv de severitatea ei. In orice caz, tratamentul non-chirurgical, in general implica imobilizarea segmentului pana la 8 saptamani. 

La populatia non-atletica, tratamentul chirurgical este recomandat doar daca cel nechirurgical nu functioneaza. In cazul boxerilor, tratamentul chirurgical este considerat aproape intotdeauna esential, pentru ca recuperarea, adeseori, poate fi imediata, in functie de severitatea leziunii. 

CONCLUZII 

In mediul boxului amator, instabilitatea carpometacarpiana si luxatia metacarpofalangiana, sunt cele mai comuna leziuni diagnosticate. Rata leziunilor pumnului si incheieturii este de aproximativ 1000 de ori mai mare in competitii decat in antrenamente. Terapeutii implicati in recuperarea boxerilor trebuie sa constientizeze frecventa aparitiei leziunilor, durata lor de recuperare si tratamentele necesare pentru aceste leziuni. Asociatia Internationala a Boxului ar trebui sa gaseasca metode de a creste protectia la nivelul mainilor in timpul competitiilor sportive.

Centrokinetic e locul in care vei gasi raspunsuri si solutii clare pentru problemele tale de motricitate. Clinica dedicata afectiunilor osteoarticulare e impartita in urmatoarele departamente specializate:

  • Ortopedie, departament compus dintr-o echipa de medici ortopezi extrem de experimentata, condusa de Dr. Andrei Ioan Bogdan, medic primar in ortopedie-traumatologie, cu activitate chirurgicala la  Spitalul de Ortopedie Medlife, specializat in traumatologia sportiva si in chirurgia gleznei si a piciorului.
  • Ortopedie pediatrica, unde sunt tratate afectiunile sportive ale copiilor (leziuni ligamentare si de menisc), deformarile coloanei (scolioza, cifoza, hiperlordoza) si cele ale picioarelor (hallux valgus, hallux rigidus, picior var equin, picior plat valg, picior cav).
  • Neurologie,  ce dispune de un departament ultraperformant, unde sunt efectuate consultatii, electroencefalograme (EEG)si electromiografii (EMG). 
  • Recuperare medicala pentru adulti si copii, departament specializat in recuperarea sportivilor de performanta, in afectiunile coloanei vertebrale, in recuperarea copiilor cu afectiuni neurologice si traumatice. Experienta noastra este extrem de bogata, tratand peste 5000 de sportivi de performanta.
  • Imagistica medicala, clinica fiind dotata cu ecograf si RMN, aparate performante dedicate afectiunilor musculoscheletale, si completata de o echipa experimentata de radiologi: Dr. Sorin Ghiea si Dr. Cosmin Pantu, specializati in imagistica musculo-scheletala.

Afla noutatile urmarind conturile de Facebook si YouTube ale clinicii Centrokinetic.

programare

PROGRAMEAZA-TE PENTRU O CONSULTATIE

Pentru ca orice tratament in clinica noastra este bazat pe un diagnostic si se face sub urmarire medicala, pentru evaluarea permanenta a evolutiei.
 
INFO: Clinica Centrokinetic nu colaboreaza cu Casa Nationala de Asigurari de Sanatate

PROGRAMEAZA-TE
Programeaza-te aici