Ce este oxigenoterapia, principiile tehnicii, indicatii, contraindicatii

Despre oxigenoterapie

Oxigenoterapia reprezinta o tehnica medicala menita sa compenseze deficitul oxigenului din organism, prin cresterea concentratiei de oxigen in aerul inspirat. Aerul atmosferic contine in mod normal cca. 21% oxigen si odata cu cresterea concentratiei oxigenului in aerul respirat, va creste si gradul de oxigenare la nivel pulmonar, precum si gradul de difuziune alveolocapilara a oxigenului, creste gradul de saturatie a hemoglobinei cu oxigen, creste gradientul presional intre sange si tesuturile periferice, cu o mai buna oxigenare tisulara.

Despre oxigen

Oxigenul este un gaz de care organismul are nevoie pentru a functiona corespunzator. Celulele organismului au nevoie de oxigen pentru a produce energie, iar acesta este preluat din aerul respirat.

Oxigenul patrunde din plamani in sange si pe calea circulatiei sangvine se deplaseaza catre organe si tesuturi. Anumite afectiuni pot sa scada nivelul oxigenului circulant, iar aceasta va conduce la instalarea unor simptome precum senzatia de lipsa de aer sau respiratie ineficienta, oboseala ori starea de confuzie.

In final, se pot produce modificari care deterioreaza structurile si functiile organismului. Terapia cu oxigen poate contracara aceste neajunsuri.

Fiziopatologie: hipoxie, hipercapnie

Se stie faptul ca hipoxia (scaderea nivelului de oxigen) este o situatie patologica intalnita in context diferite: (1). unele scad oxigenul la nivel alveolar pulmonar; (2). Altele interfereaza cu procesul de difuziune pulmonara; (3). altele actioneaza prin diminuarea hemoglobinei din sangele circulant; (4). ori sistemul circulator insusi prezinta modificari.

Valorile unei saturatii normale de oxigen in sangele periferic ar trebui sa fie de minimum 93%. Specialistii in domeniu afirma ca valorile unui nivel optim de oxigen in sangele periferic trebuie sa se regaseasca intre 95-100%. Valoarea aflata sub 90% reprezinta hipoxemie, ceea ce va conduce la suprasolicitarea sistemului cardiocirculator si a sistemului nervos central. Hipoxia este o afectiune ce se insoteste de hipercapnie, adica de acumularea excesiva de bioxid de carbon in sange si de cresterea presiunii partiale a acestui gaz, in consecinta.

Cauza hipercapniei o pot constitui si apneea de somn, anumite anomalii cardiace sau bronhopneumopatia cronica obstructiva (BPOC). Cresterea presiunii partiale a bioxidului de carbon este indicata de insuficienta respiratorie manifestata prin ventilatie alveoalara insuficienta, ceea ce va conduce la hipoxie. Hipercapnia se manifesta prin cresterea frecventei cardiace, dispnee (dificultate respiratorie chiar si in repaus sau la efort minor), cresterea tensiunii arteriale, spasme musculare, cefalee, stare de confuzie, latergie si tahipnee(cresterea frecventei respiratoria peste 16-18 respiratii/minut), stare de dezorienatre si pierderea starii de constienta. Aceste simptome se instaleaza la cresterea presiunii bioxidului de carbon peste 40 mmHg, catre valori de 60-75 mmHg. 

Peste aceste valori se constata: scaderea fortei musculaturii respiratorii, scaderea afinitatii hemoglobinei pentru oxigen iar incarcarea cu oxigen in capilarele pulmonare va scadea si va altera metabolismul aerob. La randul sau, lipsa de oxigen se va manifesta prin stare de ameteala si confuzie, dureri de cap, stare de oboseala sau extenuare fizica, dificultate.

Terapia cu oxigen, mod de administrare

Acest tip de terapie asigura organismului oxigen suplimentar pentru a fi respirat. Nevoia de oxigen administrat suplimentar poate fi pe termen scurt sau mai lung.

Oxigenoterapia este o terapie sigura dar care poate produce efecte adverse, precum senzatia de nas uscat sau sangerare nazala, oboseala si dureri de cap matinale. Oxigenul este un gaz inflamabil, prin urmare nu se fumeaza si nici nu se utilizeaza sau manipuleaza materiale inflamabile pe durata terapiei. Atentie, deosebita trebuie acordata rezervorului sau aparatului de oxigen care trebuie pozitionat corespunzator, ferit de lovituri, crapaturi sau fisuri deoarece se pot petrece accidente grave.

Oxigenoterapia este disponibila pe baza de recomandare de la furnizorul de servicii medicale; poate fi administrat in spital, pe durata internarii sau se poate administra la domiciliu. Dispozitivele utilizate functioneaza cu rezervor de oxigen lichid sau gazos; ori mai poate exista un concentrator de oxigen care extrage oxigenul din aer. Dispozitivele sunt accesibile si in varianta portabila. Oxigenul suplimentar este inspirat impreuna cu aerul normal si poate fi obtinut printr-un tub aplicat la nivelul nasului (canula), prin masca de oxigen sau intr-un cort.

Practic, sursa de oxigen poate fi un tub de oxigen medical lichid, la o presiune de 13.800 kPa, ori un tub de racord de la o retea de distribuire a oxigenului in unitatea medicala. Pentru racordare, mai sunt necesare un debitmetru si un umidificator.

Administrarea oxigenului se realizeaza prin tuburi de racord transparente, catre un dispozitiv special adaptat necesitatilor pacientului. Aceste dispositive speciale sunt reprezentate de: masca de oxigen (simpla sau cu balon iar concentratia de oxigen variaza intre 25-100%); canula nazala (tub din polietilena, eventual bifurcat care se aplica, trecut peste urechi, cate unul in fiecare narina, concentratia de oxigen variaza intre 20 – 35%, ceea ce asigura un debit de 1-5 litri oxigen/ minut); incubatorul sau cortul de oxigen (utilizate predominant in pediatrie).

Indicatia de oxigenoterapie tine cont de concentratia, dar si de temperatura si umiditatea gazului inhalat. Umidifierea amestecului inspirat previne uscarea si implicit lezarea mucoaselor respiratorii. Cand amestecul nu trece de 35% oxigen, este suficient un umidificator cu barbotare in vas (contine 50% alcool in apa, deoarece alcoolul are efect antispumant). Daca procentul de oxigen din amestec este mai mare de 35%, sunt necesare umidificatoare care incalzesc apa.

In conditiile unei oxigenoterapii prelungite peste 12 ore si cu o concentratie de oxigen de peste 90% poate apare traheobronsita, care semanifesta prin dureri retrosternale, tuse, dispnee. Toxicitatea pulmonara fata de oxigenoterapie se traduce clinic prin aparitia insuficientei respiratorii acute cu fibroza interstitiala si hipoxie care nu raspunde la nicio manevra terapeutica. Un alt efect secundar al oxigenoterapiei este agravarea unei insuficiente respiratorii cornice cu disparitia stimulului natural (presiunea partiala a oxigenului) al centrilor respiratori, cu aparitia hipoventilatiei, accentuarea hipercapniei sau chiar cu aparitia stopului de cauza centrala.

Este important ca administrarea suplimentara de oxigen sa fie atent monitorizata, pentru a se evita accidentele care se pot produce.

Oxigenoterapie, precautii

Indicatiile asupra tipului de dispozitiv utilizat pornesc de la considerentele anatomice locoregionale. Corzile vocale prezinta in stare de reapus o distanta de 6 mm, astfel incat aparitia unui edem al mucoasei laringiene va creste grosimea corzilor vocale si va reduce spatiul cu consecinte respiratorii severe. Se vor considera si deviatia de sept nazal ori prezenta polipilor nazali (adenoidita) care fac ineficienta oxigenoterapia nazala.

Este necesara pregatirea pacientului cu privire la intelegerea modului de desfasurare si la utilitatea procedurii, cat si posturarea corespunzatoare a acestuia. Se vor considera masuri suplimentare cu privire la prevenirea incendiului in contextual concentratiei crescute de oxigen si se verifica sistemul de alarma. Se va verifica buna functionalitate si etanseitatea echipamentului folosit, se stabileste debitul fluxului de oxigen si se verifica prezenta fluxului de oxigen umidifiat la nivelul mastii sau canulei de oxigenoterapie. Se supravegheaza pacientul pe durata intregii proceduri.

Indicatii pentru terapia cu oxigen administrat suplimentar

Oxigenoterapia este indicate in cazul in care pacientul isi pastreaza automatismul miscarilor respiratorii, fara sa fie necesara interventia ventilatiei mecanice; presiunea partiala a oxigenului este sub 60 mmHg iar saturatia in sangele periferic este sub 90%.

Principala indicatie o reprezinta deci, scaderea oxigenului din sange.

Oxigenul administrat suplimentar este indicat oricarei persoane diagnosticate cu urmatoarele afectiuni:

• boli pulmonare in care este redusa suprafata alocata schimburilor respiratoria dintre aerul alveolar si sange: bronhopneumopatia obstructiva cronica - BPOC, Infarct sau embolie pulmonara, emfizem pulmonar, bronsita, COVID-19, pneumonie, atac sever de astm, fibroza pulmonara idiopatica sau fibroza chistica – mucovicidoza, pneumotorax;
• leziuni ale peretelui toracic cu disfunctie de tip restricticv: fracturi costale, sternale, contuzii musculare insotite de sindrom algic important;
• boli cardiace: IMA, insuficienta cardiaca in stadiu avansat cu debit cardiac scazut, edem pulmonar acut prin insuficienta cardiaca decompensata, malformatii cardiace congenitale;
• scaderea capacitatii transportului de oxigen: hemoragie cu reducerea severa a masei eritrocitare, anemie;
• stare febrila deoarece creste consumul periferic al oxigenului, alte boli.

Sunt identificate cateva grupe de risc la care administrarea de oxigen suplimentar devine necesara [1,2]:

• pacientii varstnici, peste 80 de ani, deoarece performantele respiratorii scad si din cauza instalarii sarcopeniei, cu cresterea spatiului mort (neventilat) fiziologic si scaderea performantei procesului de difuziune alveolo-capilara a oxigenului;
• persoanele obeze, cu IMC peste 30% din greutatea ideala;
• pacientii mari fumatori, cei cu comorbiditati cardiovasculare si pulmonare preexistente;
• pacientii care au suferit interventii chirurgicale toracopulmonare sau in etajul abdominal superior deoarece pot avea predispozitie la restrictie ventilatorie mecanica si/sau antalgica; pacientii care au suferit interventii chirurgicale de urgenta si de durata crescuta; pacientii care au prezentat in primele 24 de ore post-operator perioade de apnee.

Contraindicatiile oxigenoterapiei

Daca mecanica ventilatorie este compromisa ori este ineficienta, devine necesara efectuarea manevrelor complementare de protezare respiratorie si ventilatie mecanica, in vederea compensarii deficitului de oxigen, in loc de administrarea de oxigen suplimentar.

Contraindicatiile oxigenoterapiei suplimentare sunt reprezentate de catre pacientii:

• aflati in apnee sau cu miscari ventilatorii minime sau ineficiente din urmatorul context: anestezie generala, infarct miocardic masiv, disfunctii nervoase centrale, supradozaj medicamentos ori droguri;
• cu insuficienta respiratorie si care prezinta hipercapnie si hipoxie severa, precum in bolile obstructive pulmonare cronice;
• cu traumatisme toracice severe urmate de mecanica toracala ineficienta (volet costal masiv insotit de respiratie paradoxala) ori pneumotorax masiv;
• care prezinta ventilatie spontana compromisa prin stare comatoasa;
• care prezinta obstructie laringiana (edem, spasm) sau la nivelul corzilor vocale (edem).

Ce este oxigenoterapia hiperbara

Oxigenoterapia hiperbara sau hyperbaric oxygen therapy (HBOT) reprezinta o forma diferita de oxigenoterapie. Implica respiratia de oxigen intr-o camera speciala, presurizata (oxigenul este administrat la o presiune de 3 atmosfere, fata de presiune atmosferica cu valoarea de 760 mmHg) si asigura un aport de pana la trei ori mai mare de oxigen in aerul ajuns la nivel pulmonar, fata de cel respirat la valorile presionale atmosferice normale. De la nivel pulmonar, oxigenul suplimentar ajunge pe calea circulatiei sangvine la toate organele si tesuturile. HBOT este indicata pentru asigurarea cresterii cantitatii de oxigen dizolvat in plasma. 

Oxigenul suplimentar este menit sa lupte impotriva infectiilor grave cu germeni anaerobi, tetanos si sa stimuleze eliberarea substantelor numite factori de crestere si celule stem care promoveaza procesul de vindecare.

Astfel, HBOT este utilizata pentru:

• tratamentul ranilor, arsurilor, leziunilor (de ex. arsura postiradiere sau complicatia tegumentara a diabetului zaharat);
• trateaza emboliile gazoase, precum se intampla in boala de decompresie a scafandrilor, numita boala chesonierilor;
• este utila in intoxicatia cu monoxid de carbon;
• prezinta efecte terapeutice in embolia pulmonara, arteriopatii periferice, cerebrale ori coronariene.

Oxigenoterapia hiperbara a fost extinsa si isi gaseste recomandare in tratamentul HIV/SIDA, boala Alzheimer, neoplazii, autism, osteonecroza.

Indicatii

In toate situatiile deja prezentate, necesarul de oxigen al organismului este crescut. Tesutul aflat in suferinta prezinta un turnover metabolic crescut.

Indicatiile sunt, dupa cum urmeaza: anemia severa, abcesul cerebral, leziuni cerebrale, embolie gazoasa arteriala, boala de decompresie, arsuri, cangrene, infectii tegumentare sau osteomielita, grefa tegumentara si risc de necroza tisulara, ulcerul piciorului diabetic, intoxicatie cu monoxid de carbon, sindromul de strivire tisulara cu distrugeri mari de parti moi, status post-radiatie.

Efecte adverse nedorite

HBTO este, in general, o procedura sigura. Complicatiile sunt foarte rare. Pot exista cateva riscuri potentiale, precum [3]: afectarea urechii medii, aflata in legatura cu schimbarile presionale, miopie temporara, afectare pulmonara din cauza schimbarilor presionale (barotrauma), criza epileptica din cauza toxicitatii date de oxigen la nivelul sistemului nervos central, scaderea nivelului glicemic sangvin la pacientii diabetici tratati cu insulina.  

Referinte bibliografice

1. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC7168341/;

2. Severinghaus J.W. Eight sages over five centuries share oxygen’s discovery. Adv. Physiol. Educ. 2016;40:370–376. doi: 10.1152/advan.00076.2016. [Pub- Med] [CrossRef ] [Google Scholar]

3. https://www.medicalnewstoday.com/articles/313155/.