Oxigenul hiperbaric

• Evolutia istorica a terapiei cu oxigen hiperbaric
• Elemente de fiziologie
• Indicatii
• Contraindicatii
• Terapia cu oxigen hiperbaric si cancerul
• Concluzie

Descopera centrul de medicina hiperbara deschis in cadrul clinicii noastre.

Centrokinetic dispune de cea mai performanta camera hiperbara din Bucuresti, cu multiple intrebuintari medicale si antiaging. Camera Baroks are 5 locuri si functioneaza la o presiune constanta de 3 atmosfere, fiind complet automatizata si avand protocoale destinate fiecarei afectiuni, putand fi folosita individualizat pentru fiecare pacient in parte.

Terapia hiperbara - beneficii

Pacientii care apeleaza la serviciile de terapie hiperbara ale clinicii beneficiaza de:

• Singura camera de terapie hiperbara acreditata medical din Bucuresti, ce functioneaza la 3 atmosfere (cele de uz estetic merg la 1 atmosfera si nu au beneficii medicale).
• O procedura medicala sigura, fara iradiere, fara dureri, fara alte efecte secundare. Camera ofera protectie completa in privinta transmiterii cu CoVid-19, fiecare pacient avand o masca individuala in timpul terapiei, miscarile respiratorii facandu-se doar prin aceasta masca presurizata.
• Echipa medicala specializata formata din medici de recuperare, ortopezi, reumatologi, neurologi si neurochirurgi. Adica o echipa multidisciplinara specializata in toate afectiunile care pot fi tratate prin terapia hiperbara.
• Conditii premium la un pret accesibil si corect. Clinica noastra este recunoscuta pentru conditiile oferite si pentru grija pentru fiecare pacient. Insa nu e nevoie sa platim preturi exorbitante pentru a avea acces la servicii medicale de calitate. La Centrokinetic gasiti un pret accesibil si corect. Insa este de notat faptul ca nu avem contract cu Casa de Asigurari de Sanatate (nu oferim servicii decontate de stat).

Centrokinetic este in permanenta legatura cu clinici de prestigiu si universitati din Belgia, Olanda, Franta, Grecia in vederea actualizarii permanente a tratamentelor pentru a oferi pacientilor cele mai bune solutii medicale.

Terapia cu oxigen hiperbaric (HBOT) se realizeaza atunci cand pacientul respira intermitent 100% O2, in timp ce se afla intr-o camera la o presiune mai mare decat presiunea nivelului marii (mai mult de 1 ATA) .

Evolutia istorica a terapiei cu oxigen hiperbaric

In secolul 19, in diferite tari europene, camerele hiperbare au fost create initial pentru expunerea pacientilor la aerul inconjurator sub o presiune modesta, in cele din urma devenind accesorii spa de sanatate, fiind utilizate pentru a trata o varietate de boli.

Perioada stiintifica a terapiei cu oxigen hiperbaric incepe la sfarsitul anilor 50. Cand se afla la Amsterdam in 1956, profesorul de chirurgie Boerema, dupa ce a facut studii asupra efectelor oxigenului hiperbaric, l-a folosit pentru a prelungi durata intreruperii functiei cardiace in chirurgia cardiaca. El a observat ca atunci cand temperatura scade in corpul unui animal, sansele de supravietuire in cazul unui stop cardiac se dubleaza. Urmarirea acestui scop l-a determinat sa cerceteze terapia hiperbara. Experimentele au fost efectuate intr-un tanc hiperbar, utilizat pentru instruirea echipajelor submarine din Academia Nava Regala din Olanda. Cu acest studiu experimental, el a aratat ca aportul de oxigen este posibil si fara celule sangvine, ceea ce a dus la o crestere rapida a studiilor experimentale si clinice. Prin instalarea unei camere hiperbarice la spitalul din Amsterdam, au fost posibile multe alte noi tratamente cardiace. In plus, au fost construite camere hiperbarice in centre medicale importante din intreaga lume, inclusiv SUA, Europa, Rusia, China si Japonia.

Brummelkamp din Olanda a demonstrat efectul terapeutic al HBO in infectiile anaerobe in general, cu toate acestea, probabil cea mai mare realizare a terapiei cu oxigen hiperbaric a fost tratamentul gangrenei gazoase. Inainte de utilizarea terapiei cu oxigen hiperbaric, gangrena gazoasa a fost tratata prin debridarea extinsa a tesutului de tratat sau prin amputare. HBO a fost prezentat in 1960 ca un posibil tratament pentru gangrena gazoasa si s-a observat ca rata mortalitatii a scazut brusc de la 66% la 23% si, bineinteles, s-au observat reduceri semnificative ale morbiditatii si dizabilitatii, ceea ce a dus la salvarea vietii si membrelor pacientilor.

Elemente de fiziologie

Oxigenul hiperbaric este trimis cu o presiune partiala ridicata in toate tesuturile. Stimuleaza activarea fibroblastelor si macrofagelor, stimuleaza angioneogeneza si are efect bacteriostatic si bactericid. In timpul terapiei, se obtine o crestere de 10-15 ori mai mare a concentratiei de oxigen in plasma. Acest lucru implica o presiune partiala a oxigenului de la 1500 mmHg la 2000 mmHg (la nivelul marii, presiunea atmosferica este de 760 mmHg), crescand de 4 ori distanta de difuzie a oxigenului din capilare. Expunerea la oxigen hiperbaric suprima tranzitoriu productia de citokine pro-inflamatorii induse de stimul. HBO poate ajuta la conservarea tesuturilor ischemice si la vindecarea ranilor grave dupa legea lui Dalton: cresterea presiunii atmosferice stimuleaza forta motrica a oxigenului din plasma, grabind astfel oxigenarea tesutului hipoxic. Exista date experimentale destul de fiabile pentru actiunea oxigenului hiperbaric in situatiile leziunilor de reperfuzie. Terapia cu oxigen hiperbaric inhiba aderenta leucocitelor la endoteliul vaselor si are un efect benefic asupra sindromului de reperfuzie (infarct miocardic, accident vascular cerebral).

Indicatii:

• Embolia aeriana sau gazoasa;
• Intoxicatia cu monoxid de carbon, complicata de otravirea cu cianura;
• Miozita si mionecroza clostridiala, celulita infectioasa si fasciita necrozanta;
• Sindrom de strivire, sindrom de compartiment si alte ischemii acute traumatice;
• Boala de decompresie;
• Insuficiente arteriale: ocluzia arterei centrale a retinei, ulcere ischemice cronice;
• Anemie severa;
• Abces intracranian;
• Infectii necrozante ale tesuturilor moi;
• Osteomielita refractara;
• Leziuni in urma radiatiilor;
• Grefe compromise;
• Leziunile acute in urma arsurilor;
• Pierderea idiopatica senzoriala si neuronala a auzului.

Embolia gazoasa este cea mai frecventa si periculoasa afectiune care poate aparea dupa scufundarea cu gaz comprimat si se caracterizeaza prin prezenta bulelor de aer in sange. Poate fi declansata la o adancime de pana la 2 m. Aceasta implica cresterea rapida a volumului de aer in plamani, provocand ruperea alveolelor. Aerul eliberat in urma ruperii alveolelor poate provoca pneumotorax, penumomediastin si embolia aeriana. Mai mult, creierul si maduva spinarii sunt afectate, deoarece ele necesita un aport constant de oxigen. Principalele simptome ale emboliei aeriene pot fi prezenta petelor rosiatice pe piele, spuma in nas si in gura, dureri severe la nivelul muschilor, articulatiilor si abdomenului, dispnee sau dureri toracice, ameteli, greata, varsaturi, disfazie, dificultate la vedere, paralizie sau coma, aritmii cardiace, cardiopatie ischemica si chiar stop cardiac.

In Europa, intoxicatia cu monoxid de carbon, complicata de otravirea cu cianura este cea mai frecventa otravire. Femeile gravide si copiii prezinta cel mai mare risc de intoxicatie cu monoxid de carbon, deoarece rata lor metabolica este mai rapida. Simptomele intoxicatiei cu monoxid de carbon includ pierderea cunostintei, confuzie, cefalee, lipotimie, oboseala, tulburari de vedere, greata, varsaturi, ameteli, cardiopatie ischemica sau acidoza metabolica, afectare neurologica sau cognitiva (adesea permanenta).

Intoxicatia severa cu monoxid de carbon poate fi tratata intr-un mod satisfacator prin administrarea oxigenului pur, deoarece oxigenul, atunci cand este prezent in concentratii mari in aerul alveolar, separa monoxidul de carbon de hemoglobina cu o rata mult mai ridicata fata de oxigenul din aerul ambiental, si o poate face in doar 20 minute (240 – 320 minute in aerul ambiental).

In cazul miozitei si mionecrozei clostridiene, celulitei anaerobe si fasciitei necrozante, eficacitatea tratamentului se bazeaza pe inhibarea necrozei tesuturilor, deoarece infectiile determina de obicei o scadere a oxigenului tisular, ceea ce duce la o diminuare a capacitatii leucocitelor de a combate infectia. Terapia hiperbara, chirurgia si medicatia antibiotica au contribuit la reducerea mortalitatii si la prevenirea amputarilor sau exciziilor majore. Debridarea combinata cu antibiotice si terapie hiperbara, creste speranta de viata cu 5%. In mionecroza clostridiala, rata de supravietuire creste de la 70% la 95% daca se utilizeaza terapia hiperbara.

Sindromul de strivire, sindromul de compartiment si alte ischemii acute sunt rezultate ale ischemiei traumatice acute cu imagine clinica de edem, hipoxie tisulara si, in final, necroza. Oxigenoterapia hiperbara contribuie la cresterea oxigenarii tesuturilor, in ciuda reducerii aportului de sange cauzat de leziunile circulatorii traumatice, compresia vasculara si edem. Reducand edemul prin furnizarea de oxigen catre tesuturi, HBO intrerupe “cercul vicios†al edemului ischemic pentru a preveni progresia leziunii. HBO actioneaza asupra endoteliului si inhiba acumularea leucocitelor, ducand la atenuarea leziunilor reperfuzionale

Sindromul de decompresie reprezinta o afectiune clinica complexa caracterizata prin disfunctii temporare sau permanente ale unuia sau mai multor sisteme ale organismului uman atunci cand este expus la modificari ale presiunii atmosferice. Simptomele scafandrilor pot aparea de la 15 minute dupa terminarea scufundarii, pana la 36 de ore mai tarziu. Majoritatea cazurilor apar in decurs de 6 ore.

Cel mai frecvent tip de sindrom de decompresie include durerea mioscheletala (brat, picior) si apare in peste 90% din cazuri. Variaza in intensitate si poate veni la pachet cu un edem care se formeaza in jurul articulatiei deteriorate. Caracteristica cheie este ca durerea este independenta de miscarile membrului afectat. Terapia cu oxigen hiperbaric si compresia simultana a bulelor de azot contribuie la oxigenarea tesuturilor hipoxice si au ameliorat considerabil efectele sindromului de decompresie.

Insuficienta arteriala, inclusiv ocluzia arterei retiniene centrale si ulcere ischemica cronice, pot beneficia de terapia hiperbara. Daca conditiile sunt adecvate pentru inceperea tratamentului cu oxigen hiperbaric ca terapie adjuvanta, este foarte posibil ca acesta sa imbunatateasca raspunsul imun si sa creasca neurovascularizatia si oxigenarea tesuturilor ischemice prin stimularea activitatii neutrofilelor, granulocitelor si fibroblastelor.

In revizuirea sistematica a lui Goldman din 2009, s-a constatat ca la pacientii cu complicatii ale piciorului diabetic si infectii chirurgicale, terapia cu oxigen hiperbaric reduce probabilitatea amputarii si imbunatateste sansele de vindecare.

Tratamentul cu oxigen hiperbaric este, de asemenea, recomandat in cazurile de anemie severa si abces intracranian

Osteomielita refractara este o infectie a tesutului osos sau a maduvei osoase, caracterizata prin hipoxie si disfunctie a sistemului de aparare si recuperare. Atunci cand oxigenul hiperbaric este combinat cu antibioticele si interventia chirurgicala, rata de succes creste cu pana la 85%.

Radionecroza tesuturilor moi sau osteonecroza postchirurgicala la nivelul mandibulei iradiate este redusa prin tratament hiperbaric. Terapia hiperbarica este mult mai eficace la nivelul tesutului iradiat decat terapia normobarica, aceasta oxigenand tesutul si stimuland angioneogeneza. Intr-un studiu controlat, pe o perioada de 6 luni postoperator, osteoradionecroza a fost evaluata in 2 grupuri de pacienti. Incidenta a fost de 5% la grupul caruia i-a fost administrata preoperator terapia cu oxigen hiperbaric intr-un numar de 30 de sedinte, fata de incidenta de 30% la grupul caruia i-au fost administrate preoperator antibiotice.

Pierderea idiopatica senzoriala si neuronala a auzului este cea mai recenta indicatie a oxigenului hiperbaric, aprobata pe 8 octombrie, 2011 de consiliul de administratie al UHMS. Hipoxia de la nivelul perilimfei, scali timpanice si organului lui Corti pare a fi principala caracteristica. Aceasta afectiune, asociata cu insuficienta circulatorie acuta, vizeaza o mai buna oxigenare cohleara. Activitatea functionala a urechii interne necesita o presiune partiala continua a oxigenului. Terapia cu oxigen hiperbaric creste semnificativ concentratia de oxigen arterial perilimfatic, in ciuda reducerii alimentarii cu sange a cohleei. Rezultatele au o rata mare de succes daca terapia este aplicata in decurs de 2 saptamani de la aparitia primelor simptome.

Contraindicatii

Contraindicatii absolute:

• Pneumotorax netratat;
• Utilizarea doxorubicinei, cisplatinei, disulfiramului, acetat de mafenida.

Contraindicatii relative:

• Claustrofobie;
• Boala pulmonara obstructiva cronica (BPOC);
• Infectii ale cailor respiratorii superioare;
• Opacitati pulmonare fara rationament pe radiografia toracica;
• Sarcina;
• Istoricul nevritei optice;
• Chirurgie toracica sau chirurgia urechii;
• Febra mare;
• Crize de epilepsie;
• Sferocitoza congenitala;
• Stimulator cardiac.

Terapia cu oxigen hiperbaric si cancerul

In urma unor studii publicate din 1960 pana astazi, s-a demonstrat ca expunerea la oxigenul hiperbaric nu favorizeaza nici cresterea tumorii, nici nu mareste recurenta acesteia. Constatarile lui Schonmeyr si colab. din 2008, concluzioneaza ca oxigenul hiperbaric nu interfereaza cu conversia cresterii si proliferarii celulelor canceroase in vitro si in vivo. Mai mult, s-a demonstrat ca oxigenul hiperbaric poate creea o reducere o reducere tranzitorie a hipoxiei tumorale. Alte studii au aratat ca terapia cu oxigen hiperbaric este o terapie sigura in cazul pacientilor cu cancer si, mai mult de atat, ca oxigenul hiperbaric are efecte inhibitoare pentru anumite tipuri de cancer, precum in subtipurile de cancer mamar.

Efecte secundare:

• Barotrauma urechii medii. Barotrauma pulmonara;
• Claustrofobie;
• Oboseala;
• Varsaturi;
• Miopie reversibila;
• Cataracta;
• Toxicitatea oxigenului: pe sistemul nervos central, convulsiile apar rar si nu provoaca daune permanente;
• Durere de cap;
• Hipoglicemie;
• Trombocitopenie;
• Sindromul de decompresie;
• Insuficienta respiratorie (in cazurile de fibroza pulmonara, poate fi ireversibila);
• Atentie la istoricul cardiac al pacientului si la nivelul zaharului din sange;
• Pericol de incendiu.

Concluzie

Dupa standardele medicinei contemporane, terapia cu oxigen hiperbaric este relativ noua, deoarece este sustinuta stiintific in ultimii 50 de ani. Aceasta terapie nu trebuie abordata ca o terapie magica pentru orice afectiune, deoarece exista indicatii specifice si, prin urmare, trebuie tratata cu prudenta.

Utilizarea terapiei cu oxigen hiperbaric ca terapie adjuvanta conform indicatiilor aprobate la nivel international a devenit acceptata pe o scara larga, in principiu datorita clarificarii efectelor fiziologice ale oxigenului hiperbaric in diferite afectiuni. In tratamentul sindromului de decompresie, oxigenul hiperbaric este recomandat cu succes.

Pe masura ce tehnologia medicala se maturizeaza, se pare ca este momentul potrivit pentru clarificarea completa ale potentialelor utilizari ale oxigenului hiperbaric.