SINDROMUL DE OBOSEALA CRONICA
Dr. GEORGIANA OZANA TACHE, medic primar medicina fizica si reabilitare medicala
- Primavara isi face loc timid, cu zile calde si flori inmiresmate, dar noi nu suntem deloc in ton cu anotimpul. Nu stiu daca pandemia e de vina, dar dupa tot stresul indurat ne plangem cu totii ca suntem sleiti de puteri si mai obositi ca niciodata. Iar aceasta stare nu e de ieri, de azi, ci dureaza de ceva timp... Daca n-are legatura cu astenia de primavara, ce altceva poate fi?
- Poate fi sindromul de oboseala cronica, boala ce ne face sa ne simtim atat de obositi incat n-avem puterea sa ne desfasuram activitatile zilnice normale. Culmea e ca aceasta stare de epuizare nu e cauzata de eforturi fizice sau intelectuale intense, nici de vreo afectiune de care poate am suferit si - foarte important! - nu poate fi „imblanzita” cu odihna activa sau cu somn profund, odihnitor!
- Sa inteleg ca e o boala in sine? Din ce cauza apare aceasta stare care ne lasa fara vlaga?
- Conform definitiei din manualul de medicina, sindromul de oboseala cronica este o afectiune manifestata prin oboseala extrema ce dureaza mai mult de 5-6 luni. Cat despre cauzele bolii, una dintre principalele provocari este aceea ca e imposibil sa fie diagnosticata cu teste de laborator. Cert e ca nu se cunosc foarte multe detalii despre oboseala cronica, iar cauzele raman inca necunoscute. Din punct de vedere teoretic, parerile specialistilor sunt impartite: unii cred ca are legatura cu oboseala glandelor suprarenale ori cu sindroamele inflamatorii majore, la nivelul intregului organism, altii sustin ca factorii care contribuie la instalarea bolii sunt dezechilibrele hormonale, raspunsul slab al sistemului imunitar, infectiile virale, tensiunea arteriala scazuta si deficienta nutritionala. Exista si cercetari clinice care atesta ca sindromul de oboseala cronica poate fi cauzat de stresul oxidativ, de boala celiaca ori de diverse sensibilitati sau alergii alimentare. In concluzie, sindromul de oboseala cronica poate fi cauzat de o combinatie de factori care pot varia de la individ la individ.
- Pe langa oboseala propriu-zisa, cu ce alte simptome se confrunta cei care au acest sindrom?
- Termenul „oboseala cronica” este descriptiv, insa nu spune intreaga poveste! Oboseala cronica se instaleaza uneori brusc, cu simptome asemanatoare gripei. Pe langa oboseala extrema cu care se confrunta bolnavii, exista si alte simptome grave care insotesc boala: dureri in gat, dureri articulare care se deplaseaza dintr-un loc in altul, dureri musculare, tulburari de concentrare, pierderea memoriei, dureri de cap, migrene, transpiratii nocturne, frisoane, tulburari digestive ori ganglioni limfatici mariti.
Tulburarile de somn sunt o obisnuinta in viata celor cu sindrom de oboseala cronica. Ei se pot confrunta cu somnolenta excesiva in timpul zilei, cu somn nocturn intrerupt, neodihnitor (senzatie de oboseala dupa trezire), cu dificultati la adormire, scaderea duratei somnului sau chiar cu insomnie, care toate contribuie la inchiderea „cercului vicios” ce intretine boala, pentru ca lipsa odihnei are un efect dramatic asupra sanatatii.
Anomaliile imunologice sunt frecvent observate la cei cu oboseala cronica. Problemele sistemului imunitar se coreleaza, de regula, cu unele dezechilibre neuroendocrine.
Unii oameni dezvolta sindromul de oboseala cronica dupa ce au suferit infectii virale, deci e posibil ca si virusii sa declanseze aceasta tulburare. Printre „suspecti” se numara virusul Epstein-Barr, HPV, virusul Ross River si rubeola.
Cei care sufera de oboseala cronica se simt prea epuizati pentru a se da jos din pat, sa mearga la munca sau sa petreaca timp cu cei dragi. Epuizarea fizica si „ceata” cerebrala fac imposibile actiuni simple, ca citirea unei carti sau sustinerea unei idei, ceea ce duce treptat la epuizare psihica si aparitia problemelor cognitive: bolnavii uita date importante, sunt confuzi, se confrunta cu dificultati de concentrare, nu pot vorbi coerent sau nu-si mai amintesc anumite cuvinte.
Tulburarea poate afecta serios viata pacientului. In stadiile incipiente ale bolii, se pare ca nimeni nu stie care este problema si cum se poate rezolva, ceea ce supara si streseaza pacientul, care simte ca nimeni nu-l crede ca este bolnav sau ca nimeni nu-l intelege, motiv pentru care relatiile pot deveni dificile acasa si la serviciu.
Nu de putine ori bolnavii au schimbari dese de dispozitie, stari de iritabilitate, atacuri de panica, anxietate, depresie, stres. Si cum stresul este mediul ideal pentru perpetuarea iritabilitatii, manifestarile emotionale se pot exacerba in lant, fiind din ce in ce mai intense si mai greu de controlat. Asadar, efectele emotionale ale oboselii cronice sunt deseori mai grave si mai debilitante decat cele fizice!
- Ce complicatii pot aparea pe fondul oboselii cronice?
- Fiind un sindrom atat de complex, pot aparea multe complicatii - atat fizice, cat si psihice. Un studiu amplu facut in S.U.A. a demonstrat ca pacientii cu oboseala cronica tind sa sufere de tulburari psihiatrice ca depresia si anxietatea. In acelasi timp, oboseala cronica are un impact negativ si asupra vietii sociale, profesionale sau personale. Acesti pacienti se izoleaza, inclusiv fata de membrii familiei, fata de prieteni sau de colegi, ca urmare a oboselii, a lipsei de vigoare si a depresiei asociate! Iar evitarea interactiunii sociale are urmari greu de cuantificat - lucru pe care l-am observat cu totii la debutul pandemiei de Covid-19, cand am fost nevoiti sa stam in casa. Pe fondul frustrarii, a sentimentelor de vinovatie si a stresului psihic continuu, oboseala cronica predispune la cresterea riscului de sinucidere!
O alta mare problema pentru cei care sufera de oboseala cronica este absenta de la locul de munca sau indeplinirea defectuoasa a sarcinilor de serviciu, din cauza dificultatilor de somn si a rezistentei scazute la efort, ceea ce poate duce la pierderea mijloacelor de trai - iar acesta este un alt motiv de ingrijorare continua ce agraveaza si mai mult „ceata” din creierul bolnavilor.
- Multe efecte sinistre pentru o boala care, la prima vedere, pare banala! Cum se face diagnosticarea, daca prin analize e greu de depistat?
- Cum spuneam, diagnosticarea se face mai degraba pe baza excluziunii, prin eliminarea celorlalte afectiuni care ar putea cauza simptome asemanatoare, ceea ce reprezinta un proces foarte anevoios. Oboseala cronica are, totusi, cateva simptome specifice (de exemplu, persoanele fara disfunctie cognitiva nu au oboseala cronica), iar medicul trebuie sa se asigure de prezenta a cel putin patru, cinci simptome dintre cele enumerate anterior. Simptomele importante sunt pierderea brusca a energiei - care nu e compensata prin repaus sau odihna, inrautatirea simptomelor dupa eforturi usoare, dureri, tulburari de somn si probleme cognitive. Excluderea altor posibile cauze ale oboselii este esentiala in procesul de diagnosticare, pentru ca exista si alte afectiuni cu simptome asemanatoare: boala Lyme, mononucleoza, diverse forme de cancer, scleroza multipla, lupusul sistemic, hipotiroidismul, fibromialgia, tulburarile depresive majore.
Suplimentar, medicul poate testa functia tiroidiana, a glandelor suprarenale si a ficatului, pentru a exclude alte tulburari care pot provoca oboseala. La pacientii cu oboseala cronica, rezultatele acestor teste ar trebui sa fie normale!
- Cum se trateaza sindromul de oboseala cronica?
- Nu exista un tratament tintit pentru sindromul de oboseala cronica. Terapia se concentreaza in special pe ameliorarea simptomelor, nu pe tratarea posibilelor cauze care stau la baza acestora. Adesea, pacientii cu sindrom de oboseala cronica primesc antidepresive si pastile de dormit. Din nefericire, in multe astfel de cazuri, efectele secundare ale acestor medicamente sunt mai rele decat simptomele initiale! De asemenea, medicamentele de reducere a durerii pot ajuta bolnavii sa faca fata durerilor generale si articulare cauzate de oboseala cronica. Tratamentul e de durata, iar bolnavii trebuie sa fie foarte atenti daca simptomele se schimba in timp, ceea ce impune automat si schimbarea medicatiei. Tinand cont de faptul ca cei mai multi bolnavi sunt puternic deprimati, tratarea depresiei sub stricta supravegherea a unui medic psihiatru poate ameliora simptomele emotionale si poate usura problemele psihologice asociate sindromului de oboseala cronica. Folosite in doze foarte mici, antidepresivele ajuta la eliberarea de stres, la imbunatatirea somnului si la reluarea progresiva a activitatii, odata cu recastigarea energiei vitale. Numai ca terapia cu antidepresive, pe termen lung, poate crea dependenta sau se poate transforma intr-o arma cu doua taisuri: poate duce la agravarea simptomatologiei de ordin psihologic, de aceea tratamentul trebuie condus si monitorizat cu atentie de un medic psihiatru cu experienta!
Pe langa tratamentul medicamentos, pacientii pot folosi extracte naturale si suplimente alimentare care si-au dovedit utilitatea in combaterea simptomatologiei neplacute din sindromul de oboseala cronica. Si va voi da cateva exemple.
Coenzima Q10 este un compus care se gaseste in mod natural in mitocondrii, centrul energetic al celulelor noastre, fiind implicat in producerea de ATP, principala sursa de energie a celulelor corpului. De asemenea, este un bun antioxidant, ceea ce il recomanda in consumul zilnic, conform prospectului, timp de cel putin doua luni.
Valeriana ne ajuta sa adormim mai usor si sa avem un somn bun, contribuind astfel la combaterea oboselii cronice. Se recomanda doza zilnica de 600-900 mg de extract de valeriana, cu o ora inainte de culcare, timp de cel putin doua luni.
Pacientii cu oboseala cronica tind sa aiba tensiunea arteriala anormal de mica. Daca simptomul predominant cu care se confrunta bolnavul este oboseala, si mai putin durerile, extractul de lemn-dulce poate fi de mare ajutor in reglarea nivelului de energie. Aceasta planta contine un compus antiinflamator care creste concentratia sodiului in sange, ceea ce conduce la o crestere usoara a tensiunii arteriale. Doza recomandata: cate 500 mg, de 2-3 ori pe zi.
Se stie ca extractul de Ginkgo Biloba imbunatateste concentrarea si vigilenta, prin cresterea fluxului de sange catre creier. Fiind totodata un bun antioxidant, ajuta la protejarea muschilor de leziunile oxidative ce pot contribui la instalarea durerilor musculare in oboseala cronica. Se recomanda doza de 80-120 mg, de doua ori pe zi, timp de minimum trei luni.
Aportul de potasiu si magneziu trebuie marit! Cercetarile medicale arata ca dozele optime de potasiu si magneziu recomandate in consumul zilnic contribuie la ameliorarea simptomelor asociate cu sindromul de oboseala cronica.
- Exista vreo dieta alimentara specifica pentru pacientul cu sindrom de oboseala cronica?
- Nu in mod particular, dar stiind ca unele alimente ajuta la stimularea energiei e de preferat ca din dieta zilnica sa nu lipseasca nimic din ceea ce poate fi de folos in combaterea oboselii cronice. Ideal e sa se consume alimente sanatoase, iar dieta sa fie echilibrata, fara excese de niciun fel. Consumul de alcool si fumatul sunt strict interzise, avand o actiune extrem de toxica asupra organismului, care si asa este grav debilitat.
Un prim pas este eliminarea alimentelor inflamatorii. Inflamatia pare sa joace un rol major in oboseala cronica, asadar se impune consumul de grasimi sanatoase, pentru ca acestea ajuta la indepartarea factorilor inflamatori. Principalele surse de grasimi nesaturate sunt nucile, untul de arahide, uleiul de masline, avocado sau somonul salbatic. Totodata, trebuie eliminate din dieta alimentele inflamatorii ca zaharul, prajelile, afumaturile si carnea procesata!
Bolnavii au nevoie de alimente bogate in vitamina B, care au un rol important in ajutarea mitocondriilor (partea din celulele responsabile de producerea energiei) sa functioneze corespunzator. Dintre alimentele bogate in vitamina B12 mentionez pasarile de curte, ouale de tara, zarzavaturile de sezon, pestele alb si citricele.
Legumele verzi (spanac, broccoli, varza, castravete etc.) si pulberile din plante verzi (de grau, orz, ovaz, secara, spirulina etc.) contin numerosi antioxidanti care ne sustin sistemul imunitar si ne protejeaza de stresul oxidativ ce contribuie la instalarea durerilor musculare. Este indicat sa se consume cat mai multe astfel de legume si sa se ia suplimentele alimentare amintite astfel: 2-3 comprimate pe zi sau cate 5 g de pulberi amestecate in suc de fructe, de trei ori pe zi, timp de cel putin trei luni.
De obicei, oamenii cu oboseala cronica au un nivel scazut al glicemiei. Pentru mentinerea glicemiei la un nivel optim si transformarea ei in sursa de energie avem nevoie de carbohidrati complecsi - cum ar fi painea integrala de grau, orzul, ovazul, meiul, quinoa si orezul salbatic.
Hidratarea corespunzatoare (2,5-3 litri de apa zilnic) e la fel de importanta in sindromul de oboseala cronica, pentru ca deshidratarea agraveaza oboseala!
Consumul de cofeina trebuie limitat! Pentru multi dintre noi, cafeaua pare modalitatea ideala de crestere a energiei, insa poate avea consecinte nefaste. Putina cofeina poate fi utila, dar daca se consuma prea multa ne afecteaza grav somnul!
Si alte „obiceiuri proaste” de consum trebuie eliminate, mai ales alimentele procesate, care contin conservanti, sucurile acidulate, consumul zilnic de zahar si de carbohidrati rafinati. Aceste obiceiuri dauneaza la fel de mult organismului, numai ca o fac lent si „tacut”: obosesc ficatul, ingrasa, deregleaza metabolismul si sistemul hormonal, intoxica corpul, slabesc sistemul imunitar, cresc riscul de cancer si de infectii cronice, dezvolta sensibilitati la boli autoimune si la alergii.
- Ce terapii complementare pot urma pacientii cu oboseala cronica?
- Unele terapii alternative sau complementare combat cu succes simptomele oboselii cronice. Tehnicile de miscare ca Tai Chi, stretchingul si Yoga (care nu presupun un efort fizic intens) sau proceduri ca acupunctura si masajul terapeutic ajuta la ameliorarea durerilor musculare si articulare. In plus, Yoga ajuta la o mai buna coordonare a gandirii si are efecte benefice asupra starii emotionale.
Exercitiile de respiratie profunda au un efect relaxant pentru organism si ajuta la reducerea stresului.
Exercitiile fizice (cu efort moderat) sunt deosebit de benefice pentru atentie si concentrare, imbunatatind in acelasi timp somnul. Exercitiile fizice pentru pacientii cu oboseala cronica sunt mai speciale. Nu-i poti cere unei persoane epuizate fizic si psihic sa mearga in ritm alert timp de 30 de minute sau sa ridice greutati 45 de minute; chiar si cel mai „functional” pacient va claca, se va prabusi! Doar exercitile fizice graduale au efecte benefice in oboseala cronica - se incepe cu eforturi mici si exercitii simple de miscare, care cresc treptat in durata si intensitate. Aceasta abordare ajuta pacientii sa-si stabileasca un „prag” de efort pe care sa-l poata realiza in mod fiabil, dar fara sa-i epuizeze. De obicei se recomanda mersul pe jos, de intensitate joasa sau exercitii graduale de trei ori pe saptamana, din doua in doua zile, iar pacientii trebuie sa se odihneasca timp de 15 minute inainte si dupa exercitii.
Tot in cabinetele de fizio-kinetoterapie pacientii pot invata, sub coordonarea specialistilor, tehnici de relaxare musculara progresiva, pe care le pot aplica apoi la domiciliu, pentru reducerea durerilor musculare din sindromul de oboseala cronica.
Ar fi foarte util ca pacientii sa urmeze in paralel cu tratamentul medicamentos terapii cognitiv – comportamentale sub indrumarea unui psiholog, pentru a-si stabili obiective realiste si a accepta mai usor situatia in care se afla, in scopul eliminarii frustrarii si a stresului cauzate de boala. Pacientii cu oboseala cronica pot fi cel mai bine ajutati de o abordare pragmatica, individualizata, care vizeaza ajustarea stilului de viata si recastigarea stimei de sine, care pe termen lung pot contribui la restabilirea adaptabilitatii fizice si mentale. Din experienta practica va pot spune ca psihoterapia imbunatateste radical starea emotionala a pacientilor cu oboseala cronica, implicit si nivelul lor de energie si activitate. Ar fi bine sa se puna mai mare accent pe terapiile comportamentale inca de la inceperea tratamentului interdisciplinar complex, pentru ca se observa imbunatatirea rapida a starilor emotionale ale pacientilor si rezultate net superioare fata de cei care nu urmeaza psihoterapia.
- Odihna se poate imbunatati prin alte metode, fara a lua barbiturice?
- Aici ati pus punctul pe „i”, pentru ca odihna este cel mai important factor ce le permite celor care sufera de oboseala cronica sa se simta mai bine. Odihna pe timpul zilei inseamna pauza totala de la exercitii fizice, vizitatori, telefoane, citit, zgomot, televizor etc. Cand merg la odihna, bolnavii trebuie sa stea intinsi in pat, la orizontala, deoarece acest lucru reduce activitatea inimii. E important ca odihna din timpul zilei (nu mai mult de 1-2 ore insumata) sa devina o rutina, chiar si in zilele cand se simt mai bine. Iar dca daca se simt bine intr-o zi, bolnavii nu trebuie sa-si testeze limitele, deoarece le va fi foarte rau in urmatoarele zile. Atentie, nu este bun nici prea mult somn in timpul zilei, deoarece poate afecta odihna de noapte - cea mai importanta in regenerarea celulara si refacerea rezervelor de energie ale corpului.
Orice activitati vor sa faca bolnavii, acestea sa fie pe perioade scurte de timp. Ei vor fi mai eficienti daca se implica in diverse treburi vreme de 10-30 de minute, apoi se odihnesc aceeasi perioada de timp. Asadar, cumpatare, nu hei-rup! In ciuda epuizarii fizice si mentale, activitatile trebuie variate cat mai mult posibil. Iar acest lucru vizeaza atat creierul, cat si corpul! Cand asculti muzica, de exemplu, folosesti o parte diferita a creierului decat atunci cand privesti la televizor. Iar cand speli vasele utilizezi muschi diferiti fata de mersul pe jos!
Tot pentru a avea o odihna de calitate trebuie redus, pe cat posibil, stresul - o sursa generatoare de tulburari de somn. Chiar si stresul cotidian, cauzat de chestiuni financiare, conflicte in familie sau probleme la locul munca, agraveaza simptomele oboselii cronice sau provoaca recidivarea oboselii. Stiu ca e greu de eliminat stresul, chiar daca toti medicii recomanda acest lucru. Pentru ca nu exista vreun tratament special pentru stres - sa iei o pastila si sa devii „zen”! Totusi, putem incerca sa ne eliberam de gandurile care nu ne dau pace vorbind cu un prieten de incredere sau cu persoana iubita, mergand la un psihoterapeut, practicand o tehnica de relaxare... Orice simtim ca ne ajuta!
- Ce alte sfaturi aveti pentru cei care se confrunta deja cu aceasta boala?
- In calitate de specialist in reabilitare medicala, le transmit pacientilor ca pentru a combate epuizarea fizica au nevoie de exercitii fizice avansate progresiv in complexitate si timp. Daca nu se pot ridica din pat, sa stea culcati pe spate si sa faca miscari de brate si de picioare, pentru a-si recapata forta musculara. Cand vor putea sta putin pe scaun, sa ridice greutati usoare cu fiecare mana si sa faca miscari lente de brate. Dupa ce-si redobandesc puterea, pot face exercitii aerobice scurte - plimbari de cateva minute, daca inca nu pot merge pe banda de alergat. Pentru bolnavi, aceste mici succese sunt pasi importanti spre vindecare. Indiferent ce miscare pot face, s-o faca regulat! Sa adauge cate 30 de secunde la fiecare 2-3 zile, dar sa nu exagereze! Vor fi zile in care se vor simti minunat si vor fi tentati sa dubleze timpul planificat, dar nu-i indicat - activitatea fizica sustinuta va declansa agravarea simptomelor!
Un aspect important, pentru cei care stiu deja cu ce se confrunta, e acceptarea esecurilor. Pacientii traiesc adesea in negare, nu accepta ca sunt limitati de boala si incearca sa se lupte continuu cu obstacolele, fapt ce le sporeste frustrarea si oboseala. Cand au o fereastra de energie (se mai intampla), profita de ea se apuca de activitati pe care nu sunt capabili sa le duca la bun sfarsit. Le recomand tuturor sa-si estimeze nivelul de energie pe care il au si sa foloseasca jumatate din el. Chiar daca e greu de acceptat acest lucru, pare ca functioneaza! Desi multi considera boala o slabiciune, acceptarea esecului ii ajuta sa-si impuna limite si sa lucreze doar cat este posibil, pentru a avea ocazia sa functioneze pe termen lung!
O modalitate buna de combatere a efectelor emotionale din oboseala cronica este autoaprecierea. Stima de sine este benefica pentru psihicul oricarei persoane, iar in cazul bolnavilor de oboseala cronica - cu atat mai mult!
Important e sa urmeze tratamentele medicamentoase, sa faca psihoterapie si exercitiile fizice recomandate de specialisti! Cu pasi mici, asteptari realiste si un stil de viata complet schimbat, vor putea scapa de acest cosmar numit oboseala cronica!
FLORENTIN POPA
D-na dr. GEORGIANA OZANA TACHE poate fi contactata la Clinica CENTROKINETIC din B-dul Mircea Eliade nr. 18 (Eliade Tower, intrarea A, etaj 3), Sector 2, Bucuresti.
PROGRAMEAZA-TE PENTRU O CONSULTATIE
Pentru ca orice tratament in clinica noastra este bazat pe un diagnostic si se face sub urmarire medicala, pentru evaluarea permanenta a evolutiei.PROGRAMEAZA-TE
PROGRAMEAZA-TE
LA O CONSULTATIE
Vezi aici modalitatile de programare si localizarea clinicii
PROGRAMARE