Cum sa eviti complicatiile dupa o operatie de hernie de disc si sa facilitezi procesul de recuperare?
Hernia de disc este o afectiune care apare atunci cand unul dintre discurile intervertebrale ale coloanei vertebrale se deterioreaza. Aceste discuri actioneaza ca amortizoare intre vertebre, dar in timp sau din cauza unor traumatisme, pot sa se uzeze. Cand un disc se deterioreaza, partea sa interioara moale poate sa iasa in afara, comprimand nervii din apropiere. Aceasta este hernia de disc si poate provoca dureri severe, slabiciune si amorteala in diferite parti ale corpului.[1] Operatia este una dintre optiunile de tratament pentru hernie de disc, una care, de regula, este recomandata, doar atunci cand este absolut necesar deoarece tratamentul conservator nu s-a dovedit eficient. Procedura chirurgicala poate aduce o imbunatatire semnificativa a calitatii vietii pacientilor, reducand durerea si imbunatatind mobilitatea.[1][6] Succesul interventiei depinde insa si de modul in care este abordata perioada de recuperare, atat pentru a preveni complicatiile, cat si pentru a facilita acest proces de recuperare.
Ce complicatii pot aparea dupa o operatie de hernie de disc?
In general, operatia pentru hernie de disc este considerata o interventie sigura. Totusi, ca in cazul oricarei interventii chirurgicale, exista posibilitatea aparitiei unor complicatii. Acestea pot include:
- infectii;
- leziuni ale nervilor sau vaselor de sange;
- sangerare;
- scurgeri de lichid cefalorahidian;
- formarea de cheaguri de sange in venele profunde (tromboza venoasa profunda);
- recurenta herniei de disc;
- persistenta sau recurenta simptomelor.[1][3]
In ciuda acestor potentiale complicatii, majoritatea pacientilor se recupereaza bine dupa o operatie de hernie de disc si isi imbunatatesc semnificativ calitatea vietii. Riscul de complicatii variaza in functie de mai multi factori, inclusiv varsta si sanatatea generala a pacientului, tipul de hernie de disc si tipul de interventie chirurgicala pentru care s-a optat.[1][3]
Cum sa eviti complicatiile si sa facilitezi recuperarea?
Ce sa faci dupa o operatie de hernie de disc
Urmeaza indicatiile medicilor
Dupa o operatie pentru hernia de disc, este esentiala respectarea stricta a indicatiilor medicale pentru a evita posibilele complicatii si a facilita recuperarea. Fiecare pacient este unic, iar planul de recuperare va fi personalizat in functie de tipul de interventie si de caracteristicile individuale. Ia medicamentele prescrise conform instructiunilor medicului, respecta recomandarile privind perioada de repaus, purtarea de corset sau alte dispozitive de acest tip si revenirea la activitatile normale, tipul de activitati fizice potrivite/ interzise, ingrijirea plagii si orice alte indicatii primite din partea medicului.[4][5][7]
Adopta un stil de viata sanatos
Obiceiurile nesanatoase, cum ar fi fumatul, obezitatea si lipsa activitatii fizice, pot creste semnificativ riscul de complicatii postoperatorii si pot afecta recuperarea dupa o operatie de hernie de disc. Asigura-te deci ca ai un stil de viata sanatos. O alimentatie echilibrata, bogata in nutrienti care ajuta la recuperarea tesuturilor, este esentiala. Este de dorit renuntarea la fumat, evitarea alcoolului si a altor substante nocive. Practicarea unei activitati fizice moderate, adaptate starii de sanatate, poate contribui semnificativ la recuperare.[4][5][7]
Respecta programul de kinetoterapie stabilit
Kinetoterapia este un aliat de nepretuit in procesul de recuperare dupa o operatie de hernie de disc. Kinetoterapetul va stabili un program de exercitii fizice, adaptate fiecarui pacient in parte, care vizeaza intarirea musculaturii spatelui si a abdomenului, imbunatatirea flexibilitatii si reducerea durerii. Pentru a obtine rezultate optime, este esential sa respecti acest program de kinetoterapie oricat este necesar.[4][5][7]
Mentine o postura corecta
O postura buna va reduce tensiunea asupra coloanei vertebrale si va favoriza vindecarea. Daca trebuie sa stai pe scaun, alege unul cu spatar si brate, care te va ajuta sa stai cu spatele drept si sa ai o postura corecta.[5]
Alege o pozitie corecta de somn
Este important sa te odihnesti suficient pe parcursul procesului de vindecare, dar la fel de important este si cum dormi, in special pozitia adoptata in timpul somnului. Daca dormi pe spate, pune perne sub cap si genunchi. Daca dormi pe o parte, pozitioneaza o perna sub cap si alta intre genunchi.[5]
Ce sa nu faci dupa o operatie de hernie de disc
Evita activitatile care pot afecta procesul de recuperare
Evita aplecarea, rasucirea din talie, ridicarea de greutati sau orice alte activitati care pot afecta coloana vertebrala si recuperarea acesteia. Toate aceste activitati pot creste riscul recurentei herniei de disc.[1][4][5]
Evita sa stai nemiscat/a pentru perioade lungi de timp
Odihna este importanta dupa o interventie chirurgicala de acest tip, dar asta nu inseamna ca nu trebuie sa faci miscare deloc. Dimpotriva, este indicat sa incerci sa eviti pe cat posibil statul asezat sau culcat pentru perioade prelungite. Incearca sa te ridici si sa faci macar cativa pasi periodic - acest lucru te va ajuta sa iti imbunatatesti flexibilitatea si mobilitatea.[5]
Nu te grabi sa-ti reiei activitatile normale
Oricat de mult ai dori sa iti reiei activitatile normale, este important sa faci acest lucru la momentul potrivit. Acesta poate varia in functie de cum decurge procesul de recuperare, de tipul de interventie chirurgicala suportata, dar si de alti factori. De exemplu, dupa o discectomie, se recomanda, in general, reluarea activitatilor putin solicitante fizic la doua saptamani dupa operatie, reluarea activitatilor de rutina dupa 6 saptamani si reluarea activitatilor intens solicitante sau a sporturilor de contact dupa 12 saptamani.[1][3][4]
Ca recomandare generala, este indicat sa discuti cu chirurgul tau despre cand poti sa reiei anumite activitati (ex: sofatul) sau cand te poti intoarce la locul de munca (in special daca acesta presupune efort fizic sau activitati solicitante pentru coloana vertebrala).[7]
Nu fuma
Fumatul poate afecta procesul de vindecare si creste riscul dezvoltarii unor complicatii. Renuntarea la fumat poate avea deci un impact semnificativ asupra recuperarii dupa o operatie de hernie de disc.[7]
Cand sa soliciti ajutor medical dupa o operatie de hernie de disc?
In cazul in care ai trecut printr-o operatie de hernie de disc, adreseaza-te unui medic daca:
- observi semne ale unei infectii - pot include umflarea zonei unde a fost facuta incizia, decolorarea pielii in jurul inciziei si febra;
- te confrunti cu dureri severe, amorteala brusca sau slabiciune musculara, dificultati la respiratie, dificultati la urinare sau defecare;
- observi orice alte potentiale semne de alarma.[1]
Controalelor medicale periodice dupa o astfel de interventie chirurgicala sunt obligatorii. Chiar daca te simti bine, aceste controale pot ajuta la identificarea timpurie a oricaror complicatii si permit monitorizarea progresului recuperarii. De asemenea, este recomandata mentinerea unui dialog constant cu echipa medicala si respectarea tuturor instructiunilor primite pentru a facilita procesul de recuperare si a preveni aparitia complicatiilor.[3][5]
Recuperarea dupa o operatie de hernie de disc necesita timp, rabdare si colaborare stransa cu echipa medicala. Urmand sfaturile prezentate mai sus si avand o atitudine pozitiva, poti accelera procesul de vindecare si te poti bucura din nou de o viata activa si fara durere.
Bibliografie:
- „Diskectomy: What It Is, Purpose, Procedure & Recovery”, Cleveland Clinic, 2023. Accesat la 14 Aug. 2024.
- Holland, Kimberly. „How Long Does It Take to Recover from Back Surgery?”, Healthline, 23 June 2023. Accesat la 14 Aug. 2024.
- „Overview - Lumbar Decompression Surgery”, NHS Choices, 2024. Accesat la 14 Aug. 2024.
- Pietrangelo, Ann. „Herniated Disc Surgery: What to Expect”, Healthline, 21 Jan. 2015. Accesat la 14 Aug. 2024.
- „Recovering from Back Surgery”, WebMD, 2022. Accesat la 14 Aug. 2024.
- „When Do I Need Surgery for a Herniated Disk?”, WebMD, 28 Nov. 2016. Accesat la 14 Aug. 2024.
- „Your Guide to Spine Surgery Preparing for and Recovery from Surgery”, Johns Hopkins Medicine. Accesat la 14 Aug. 2024.
MEDICI
BUCURESTI
MEDICI
CLUJ-NAPOCA
MEDICI
BRASOV
PROGRAMEAZA-TE
LA O CONSULTATIE
Vezi aici modalitatile de programare si localizarea clinicii
PROGRAMARE