Site-ul nostru foloseste cookie-uri pentru a-ti oferi o experienta de utilizare imbunatatita, pentru a-ti afisa continut personalizat si relevant pentru tine. Cookie-urile ne permit sa avem si statistici anonime de traffic in site, prin Google Analytics. De asemenea, unele pagini pot genera cookie-uri Google sau Facebook pentru a-ti afisa reclame cu serviciile noastre pe alte site-uri. Ai optiunea de a nu a accepta cookie-urile plasate de site. Poti sa iti exprimi aici preferintele tale legate de cookie-uri si sa citesti politica de cookie-uri a site-ului.

  •  

i.php?p=Untitled-1(4).jpg

  1. Informatii generale despre bursita genunchiului
  2. Cauze
  3. Simptome
  4. Tipuri de bursite
  5. Factori de risc
  6. Diagnostic
  7. Tratament
  8. Prevenirea aparitiei

Informatii generale despre bursita genunchiului

Bursita genunchiului este inflamatia bursei, in apropierea articulatiei genunchiului. Bursa este un sac plin de lichid care actioneaza ca o perna intre un os si un tendon. Din pacate, bursa poate fi uneori inflamata si iritata. Spre deosebire de umflarea generalizata a articulatiei genunchiului, exista o umflatura si o senzibilitate mai localizate. In plus, deoarece exista pana la unsprezece burse in jurul genunchiului, in functie de care bursa care este inflamata, locatia si senzatiile de durere pot varia.

Bursita genunchiului apare mai ales din cauza leziunilor de uz excesiv, si apare mai putin frecvent din cauza traumatismelor. Mecanismul vatamarii influenteaza care bursa este afectata, cele mai frecvente fiind: prepatelara, infrapatelara si anserina. Bursita genunchiului provoaca durere si va poate limita mobilitatea.

Cauze

Bursita genunchiului poate aparea atunci cand bursa se umple de sange, in urma unei vatamari sau a unei traume, care poate aparea in timpul unei competitii atletice. Bursita poate aparea, de asemenea, din cauza artritei reumatoide si a depozitelor de cristale, asa cum se observa la pacientii cu artrita gutoasa si pseudoguta. Bursa prepatelara poate fi, de asemenea, infectata cu bacterii (bursita septica). Cand se intampla acest lucru, poate aparea febra. Acest tip de infectie apare, de obicei, din cauza unor rupturi ale pielii sau din cauza ranilor.

Bursita este adesea cauzata de traume mici si frecvente, care pot cauza aceleasi probleme care pot aparea dintr-o singura trauma, mai grava. Persoanele care stau in genunchi foarte mult, pot dezvolta bursita in genunchi. De asemenea, bursa prepatelara se poate inflama ca urmare a unei alte afectiuni, cum ar fi artroza genunchiului. In aceste cazuri, tratamentul pentru bursita genunchiului trebuie sa insoteasca tratamentul afectiunii de baza.

Aproximativ 20% dintre persoanele cu bursita la genunchi au bursita septica, ceea ce inseamna ca o bursa prepatelara este infectata. Bursita septica apare mai des in lunile de vara. Infectia poate ajunge la bursa printr-o taietura, punctie sau chiar o muscatura de insecta. Este posibil sa aveti bursita septica chiar daca nu prezentati o taietura evidenta; uneori nu se cunoaste cauza principala a infectiei.

Anumite afectiuni si medicamente suprima sistemele imunitare ale oamenilor si ii fac mai susceptibili la bursita septica. De exemplu, persoanele cu cancer, HIV / SIDA, lupus, alcoolism, boli pulmonare obstructive cronice si diabet, ar putea avea mai multe sanse de a avea bursita septica.

Simptome

Bursita genunchiului provoaca durere pe partea interioara a genunchiului, chiar sub articulatie. Este posibil sa aveti dureri atunci cand va indoiti sau indreptati piciorul. Simptomele bursitei genunchiului includ:

  • Umflarea deasupra sau dedesubtul genunchiului.
  • Miscarea limitata a genunchiului.
  • Roseata si caldura in zona bursei.
  • Miscare dureroasa a genunchiului.

Umflarea are loc in interiorul bursei, nu in articulatia genunchiului. Oamenii numesc adesea orice umflare a articulatiei genunchiului "apa la genunchi", dar exista o diferenta importanta intre acumularea de lichide in interiorul bursei si in articulatia genunchiului. Simptomele bursitei genunchiului sunt de obicei agravate prin ingenunchiere, ghemuire sau indoire repetata. Simptomele pot fi ameliorate atunci cand persoana afectata sta nemiscata.

Tipuri de bursite

Bursita genunchiului apare mai ales din cauza leziunilor de uz excesiv si apare mai putin frecvent din cauza traumatismelor. Mecanismul vatamarii influenteaza care bursa este afectata, cele mai frecvente fiind: prepatelara, infrapatelara si anserina.

Bursita prepatelara

Bursita prepatelara este frecventa la cei care ingenuncheaza mult si are ca rezultat umflarea superficiala pe partea din fata a genunchiului. O cadere directa pe rotula, o trauma acuta, lovituri repetate sau frictiuni la genunchi pot provoca bursita prepatelara. Alte cauze includ infectii sau afectiuni inflamatorii de grad scazut, cum ar fi guta, sifilis, tuberculoza sau artrita reumatoida. Bursita prepatelara apare adesea la persoanele cu locuri de munca specifice, care implica o pozitie de lucru in genunchi pentru o perioada indelungata de timp (gradinarii, persoanele care pun gresie si parchet, mecanicii etc).

Bursita infrapatelara

Bursita infrapatelara apare atunci cand una sau ambele burse din interiorul genunchiului se irita si se inflameaza, ducand la umflaturi si dureri la genunchi. Exista 2 burse infrapatelare la fiecare genunchi, bursa infrapatelara profunda si bursa infrapatelara superficiala. Bursa infrapatelara profunda se afla sub genunchi, intre tendonul rotulei si suprafata frontala superioara a tibiei. Bursa infrapatelara superficiala actioneaza ca o perna intre tendonul patelar si piele.

Daca suferiti de bursita infrapatelara, este posibil sa va confruntati cu umflare si sensibilitate, durere, o gama limitata de miscare, slabiciune si, eventual, febra daca bursa este infectata. Umflarea este de obicei evidenta la bursita infrapatelara, si apare adesea ca un abces peste sau sub rotula. Aceasta umflatura poate aparea imediat dupa o trauma, peste cateva ore, sau pana la 7-10 zile dupa evenimentul care a provocat iritatia.

Bursita anserina

Bursa care se situeaza pe partea interioara inferioara a genunchiului, se numeste bursa anserina. Aceasta bursa se inflameaza cel mai frecvent la femeile de varsta mijlocie. Aceasta afectiune este cunoscuta sub numele de bursita anserina. Bursita anserina este deosebit de frecventa la persoanele care sunt obeze. Acesti pacienti pot observa dureri in interiorul genunchiului in timp ce urca sau coboara scarile.

Bursita se poate datora si unui traumatism, cum ar fi o lovitura directa in regiunea anserina. O contuzie in aceasta zona are ca rezultat o eliberare crescuta de lichid sinovial in mucoasa bursei. Bursa devine apoi inflamata si sensibila sau dureroasa. Bursita anserina provoaca dureri in interiorul genunchiului (mai ales in timpul alergarii sau urcatului scarilor). Pacientul poate prezenta dureri spontane de genunchi anterior, la urcarea sau coborarea scarilor, si sensibilitate. De asemenea, regiunea din jurul bursei va fi umflata sau sensibila la atingere.

Factori de risc

Factorii de risc pentru bursita genunchiului includ:

  • Vatamare, cum ar fi o cadere
  • Infectie bacteriana
  • Utilizarea excesiva a genunchilor, cum ar fi alergarea sau saritul
  • Presiune constanta pe genunchi, cum ar fi lucru in genunchi pentru o perioada indelungata de timp
  • Afectiuni medicale, cum ar fi artrita reumatoida sau guta
  • Obezitatea

Diagnostic

Bursita genunchiului este diagnosticata print-un examen fizic efectuat de medicul ortoped. Medicul poate comanda o radiografie, RMN sau o ecografie pentru a determina daca aveti leziuni mai extinse care au nevoie de tratamente alternative. Medicul va examina articulatia genunchiului, punctele de umflare, sensibilitatea, durerea si gama de miscare. Daca medicul suspecteaza o infectie, el poate introduce un ac in zona afectata pentru a scurge lichidul sau a lua o proba pentru a o testa.

Centrokinetic dispune de un aparat RMN de ultima generatie, dedicat afectiunilor musculo-scheletale, de la nivelul membrelor superioare si inferioare. Aparatul RMN este deschis, astfel incat si persoanele care sufera de claustrofobie pot face aceasta investigatie. Durata de examinare este in medie de 20 de minute, iar rezultatul investigatiei este primit de catre pacient a doua zi dupa investigatie.

In timpul vizitei la medic, veti vorbi despre istoricul dumneavoastra medical si veti descrie debutul simptomelor, tipul durerii de genunchi si modul in care simptomele va afecteaza stilul de viata. Simptomele raportate de dumneavoastra sunt importante pentru diagnostic si tratament.

Tratament

Tratamentele pentru bursita genunchiului au drept scop ameliorarea simptomelor, in timp ce se vindeca afectiunea. In functie de cauza bursitei genunchiului, medicul dumneavoastra va poate recomanda oricare dintre urmatoarele tratamente nechirurgicale:

  • Medicament - antibioticele ar putea fi prescrise in functie de cauza bursitei genunchiului.
  • Orteze - insertiile amortizante pentru pantofi pot ajuta la absorbtia socului la nivelul genunchiului.
  • Atela / Proteza - purtarea unei proteze poate atenua durerea asociata cu bursita genunchiului prin compresie si caldura; proteza poate ajuta, de asemenea, si la stabilitatea genunchiului.
  • Kinetoterapie si reabilitare - kinetoterapeutul dumneavoastra va colabora cu dumneavoastra pentru a proiecta exercitii care va vor ajuta sa imbunatatiti rezistenta si flexibilitatea genunchiului sau a soldului.
  • Injectie cu steroizi - o injectie cu corticosteroizi poate oferi o usurare temporara a simptomelor (timp de cateva saptamani sau luni).
  • Tenotomia percutana ghidata cu ultrasunete - o tenotomie percutana ghidata cu ultrasunete este o procedura prin care un ac este introdus prin piele pentru a face mici gauri intr-un tendon.

Tratament medicamentos

Medicamentele recomandate fara prescriptie medicala, cum ar fi naproxen, aspirina sau ibuprofen, pot ajuta la calmarea durerii si la reducerea inflamatiei. Antibioticele se recomanda in cazul in care inflamatia este cauzata de o infectie.

Antiinflamatoarele nesteroidiene pot provoca sangerare stomacala sau probleme renale la anumite persoane. Daca luati medicamente pentru subtierea sangelui, intrebati intotdeauna daca medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene sunt sigure pentru dumneavoastra.

Terapie

Multi pacienti cu bursita la genunchi incep sa se simta mai bine in cateva saptamani de la accidentare, cu ajutorul fizioterapiei. Tratamentul dumneavoastra de fizioterapie va viza:

  • Reducerea durerii si inflamatiei. Acest lucru se realizeaza cu metode electrice, gheata, lovituri usoare terapeutice si educatie privind modificarea activitatii.
  • Normalizarea gamei de miscare a articulatiei genunchiului.
  • Intarirea muschilor genunchiului: cvadriceps si hamstrings.
  • Consolidarea membrului inferior: gambe, sold si muschi pelvis.
  • Imbunatirea proprioceptiei, agilitatii si echilibrului.
  • Imbunatatirea tehnicii si functiei, de exemplu mersul, alergarea, ghemuirea, sarirea si aterizarea.
  • Minimizarea sanselor de agravare si reaparitie.

Alte proceduri si interventii chirurgicale

Alte proceduri pentru tratarea bursitei genunchiului includ:

  • Odihna pentru a reduce durerea si umflarea.
  • Aplicarea de gheata pentru a reducere durerea si umflarea. Gheata poate ajuta la prevenirea deteriorarii tesuturilor. Folositi un pachet de gheata sau puneti gheata zdrobita intr-o punga de plastic. Acoperiti pachetul cu un prosop si asezati-l pe genunchi timp de 15 pana la 20 de minute, de 3 pana la 4 ori pe zi, conform indicatiilor.
  • Aplicarea de caldura pentru a ajuta la scaderea durerii si a rigiditatii. Aplicati caldura pe zona timp de 15 pana la 20 de minute, de 3 pana la 4 ori pe zi, conform indicatiilor.
  • Compresie pentru a reduce umflarea. Medicul sau asistenta va pot infasura genunchiul cu un bandaj elastic pentru a reduce umflarea. Slabiti bandajul elastic daca incepeti sa pierdeti senzatia in degetele de la picioare.
  • Ridicarea genunchiului deasupra nivelului inimii. Acest lucru va ajuta la scaderea umflarii si durerii. Puneti genunchiul pe perne sau paturi pentru a-l mentine ridicat confortabil.
  • Plasturi cu lidocaina. Lidocaina este un anestezic local, care intrerupe semnalele de durere trimise catre creier. Plasturii adezivi care contin lidocaina 5% pot fi aplicati direct pe genunchiul dureros. Acesti plasturi sunt disponibili numai cu reteta.

Daca bursita este severa sau continua sa reapara, ar putea fi nevoie ca bursa inflamata sa fie drenata chirurgical sau chiar indepartata (dar acest lucru este rar).

Injectii cu corticosteroizi

Medicul poate face injectii cu corticosteroizi in genunchiul umflat, pentru a usura inflamatia. Injectiile cu corticosteroizi sunt doze mai puternice de medicament, fata de cele luate sub forma de pastile. Ar trebui sa functioneze rapid, dar puteti simti durere si umflare timp de cateva zile dupa injectie. Efectele secundare posibile includ irosirea tesutului din jur si decolorarea pielii din jurul locului de injectie.

Nu veti putea face o injectie cu corticosteroizi daca aveti bursita septica, sau mai mult de trei injectii cu corticosteroizi pe an in aceeasi zona.

Aspiratia

Daca umflarea cauzata de bursita este deosebit de severa, medicul poate lua in considerare scurgerea lichidului. Aceasta procedura, cunoscuta sub denumirea de aspiratie, poate calma durerea si poate imbunatati gama de miscare a articulatiei genunchiului.

In timpul aspiratiei, medicul dumneavoastra va folosi un ac pentru a extrage lichidul. Va trebui sa evitati activitatea intensa pentru aproximativ doua zile dupa aspiratie.

Intervenita chirurgicala

Chirurgia poate fi folosita pentru a elimina bursa. Interventia chirurgicala presupune fie indepartarea completa a bursei, fie efectuarea unei incizii in piele si scurgerea lichidului din bursa (incizie si drenaj). Chirurgia se face numai atunci cand alte tratamente nu functioneaza. Medicul dumneavoastra poate elimina bursa artroscopic, prin incizii mici. Chirurgia artroscopica pentru bursita la genunchi este mai putin invaziva si recuperarea este mai rapida.

Prevenirea aparitiei

Desi unele tipuri de bursita nu pot fi prevenite, exista anumite lucruri pe care le puteti face pentru a reduce riscul de a dezvolta bursita, inclusiv:

  • Exercitiu. Exercitiile fizice, inclusiv incalzirile si intinderea corespunzatoare, ajuta la mentinerea muschilor intr-o conditie buna, ceea ce scade riscul de bursita.
  • Suporturi de genunchi. Daca stati in genunchi pentru o perioada lunga de timp, folositi suporturi pentru a reduce presiunea pe genunchi.
  • Evitarea ghemuirilor excesive. Utilizarea excesiva a genunchilor, cum ar fi indoirea excesiva sau ghemuirea, poate creste stresul pe articulatiile genunchiului.
  • Pauze dese. Asigurati-va ca alternati sarcinile repetitive cu odihna, astfel incat articulatiile sa nu fie suprasolicitate.
  • Mentinerea unei greutati sanatoase. Greutatea suplimentara pune mai mult stres pe genunchi.
  • Curatarea oricarei taieturi sau leziuni la genunchi pentru a preveni infectiile.

La Centrokinetic, cei mai buni medici si terapeuti iti stau la dispozitie pentru orice problema articulara sau musculo-scheletala, de la consultatia initiala si investigatii complete in cadrul clinicii, pana la tratament si recuperare medicala completa in afectiuni de coloana, traumatice sau post chirurgicale.
Afla noutatile despre noi urmarind conturile de Facebook si YouTube ale clinicii Centrokinetic.

programare

PROGRAMEAZA-TE PENTRU O CONSULTATIE

Pentru ca orice tratament in clinica noastra este bazat pe un diagnostic si se face sub urmarire medicala, pentru evaluarea permanenta a evolutiei.
 
INFO: Clinica Centrokinetic nu colaboreaza cu Casa Nationala de Asigurari de Sanatate

PROGRAMEAZA-TE
Programeaza-te aici