Recuperarea genunchiului

Genunchiul este cea mai mare articulatie a corpului, fiind totodata si cea mai predispusa la accidentari. Cu ajutorul articulatiilor genunchiului putem merge, alerga sau aseza pe vine fara dureri. Totodata, in functie de situatie si de activitate, genunchiul va suporta greutatea corpului multiplicata. Stabilitatea si mobilitatea genunchiului sunt date de interactiunea dintre oase, muschi, tendoane, cartilaj si alte parti moi din articulatia genunchiului.

Patologia genunchiului este data in primul rand de suprasolicitare (vorbim aici de sportivii de performanta sau chiar sportivii amatori care practica activitati fizice intense), precum si de diverse traumatisme (cazaturi, anumite miscari gresite).

Cele mai frecvente patologii intalnite la nivelul genunchiului sunt reprezentate de leziuni ale ligamentelor incrucisate, ale ligamentelor colaterale, ale cartilajului sau leziuni ale meniscului. Simptomele acestor patologii includ durerea si impotenta functionala partiala (scaderea mobilitatii), precum si instabilitatea articulara.

Diagnostice frecvente:

1. Ruptura de menisc: simptomele acestei patologii includ durere la nivelul interliniului articular, hidartroza/hemartroza , impotenta functionala partiala (mai ales in momentul urcatului si coboratului scarilor), cat si instabilitatea articulara (pacientul acuza ca-i sare genunchiul si ca il pune la loc).

Diagnosticul presupune o anamneza detaliata, un examen clinic exhaustiv si o investigatie imagistica (de regula, cel mai elocventa este investigatia RMN). Optiunile terapeutice includ atat tratamentul conservator, cat si tratamentul chirurgical. Tratamentul conservator este eligibil doar in rupturile longitudinale stabile (

2. Leziunile ligamentelor incrucisate: in numar de doua, LIA si LIP, acestea joaca un rol deosebit de important in stabilitatea genunchiului. Diagnosticul se bazeaza pe anamneza, pe examenul clinic, precum si pe o investigatie imagistica (RMN). Aceste leziuni pot fi diagnosticate si prin manevrele clinice specifice, insa o musculatura bine dezvoltata poate masca chiar rupturile ligamentare complete. De aceea ne vom baza in primul rand pe examinarea imagistica (RMN) care nu doar ca ne certifica diagnosticul, dar ne poate oferi si un bilant complet la nivelul genunchiului, oferind informatii si despre structurile complementare ce puteau fi lezate in momentul traumatismului: meniscuri, cartilaj articular.

Tratamentul este intotdeauna chirurgical si consta in refacerea ligamentului lezat cu o grefa, prelevata, de regula, tot de la pacient. Scopul final al tratamentului este redobandirea stabilitatii genunchiului si intoarcerea la activitatile sportive dorite.

3. Leziunile ligamentelor colaterale: mult mai putin frecvente decat leziunile ligamentului colateral medial, leziunile ligamentului colateral lateral provoaca un grad de instabilitate mai mare la nivelul genunchiului. Simptomele includ durerea si instabilitatea articulara. Diagnosticul de certitudine se pune cu ajutorul unei investigatii imagistice, de regula RMN. Tratamentul este indeosebi conservator si consta in repaus (cu sau fara imobilizare) pentru a permite vindecarea ligamentului. Totodata, accentul se pune pe scaderea intensitatii durerii si a tumefactiei genunchiului, pentru asta pacientul fiind sfatuit sa-si aplice gheata in permanenta la nivelul genunchiului, si fiindu-i prescrisa o medicatie antiinflamtorie. Odata ce durerea si tumefactia s-au remis, putem incepe procesul de kinetoterapie, pentru redobandirea mobilitatii normale a genunchiului. Chirurgical dispunem de doua optiuni, sutura sau reconstructia ligamentului.

4. Leziunile cartilajului articular: acestea pot fi deseori omise, diagnosticul fiind unul de excludere, aceste leziuni fiind deseori revelate de catre interventia artroscopica. Cel mai frecvent simptom este durerea. Deoarece cartilajul articular nu dispune de inervatie, durerea nu va aparea decat in momentul in care leziunea condrala va fi in contact cu osul subcondral, daca pacientul prezinta o reactie inflamatorie (sinovita) sau daca exista alte patologii associate (instabilitate, leziuni meniscale). Alte semne si simptome includ cracmente articulare, blocajul articular sau prezenta corpilor liberi intra-articulari. Tratamentul este conservator sau chirurgical. Tratamentul conservator include lavajul si debridarea cartilajului articular, tehnici de simulare a blastilor, forajele Pridle, microfracturile Steadmann, transplantul osteocondral sau implantarea de condrocite autologe.

5. Osteocondrita disecanta a genunchiului: mai ales la nivelul extremitatii distale a femurului, comparativ cu extremitatea proximala a tibiei. O suprafata articulara afectata de osteocondrita disecanta nu se vindeca in mod natural. Chiar si cu rezolvare chirurgicala, osteocondrita disecanta va lasa sechele si va determina alte afectiuni secundare, precum artrita degenerativa sau osteoartrita.

6. Condromalacia femuro-patelara (sau artroza femuro-patelara): este o patologie frecvent intalnita la nivelul genunchiului si afecteaza atat rotula, cat si femurul. Cand vorbim de condromalacie ne referim la afectarea cartilajului articular, in timp de termenul de durere patelo-femurala se refera la etapele anterioare bolii, cand pacientul acuza dureri dar cartilajul nu este afectat. Astfel, simptomul determinant al acestei patologii este reprezentat de durere. Diagnosticul este unul dificil si este dat in primul rand de examenele imagistice (RMN). Tratamentul de electie este cel conservator si consta controlul durerii si a inflamatiei. Pentru aceasta aveti nevoie de terapie fizica, precum si de masaj cu gheata si cu ultrasunete. Cand durerea si procesul inflamator s-au remis, kinetoterapeutul va lucra cu dumneavoastra pentru imbunatatirea mobilitatii, fortei si echilibrului muscular. Numai in momentul in care tratamentul conservator nu a dat semne de imbunatatire ne putem gandi la o optiune chirurgicala.