Artrita genunchiului. Impactul exercitiilor

• Scopul programelor de exercitii
• Impactul tipului si dozajului de exercitii asupra durerii si dizabilitatii
• Concentrarea asupra unui tip de exercitiu
• O privire sistematica

Scopul programelor de exercitii

Programele optime de exercitii pentru genunchiul cu osteoartrita sau artroza urmaresc un singur scop si se concentreaza asupra imbunatatirii capacitatii aerobe, a fortei musculare la nivelul cvadricepsului, sau a performantei extremitatii inferioare. Va prezentam un studiu, pe parcursul caruia cercetatorii au constatat ca, pentru a avea cele mai bune rezultate, programul trebuie supravegheat de catre un terapeut si desfasurat de 3 ori pe saptamana. Aceste programe au un efect similar, indiferent de caracteristicile pacientului, inclusiv gravitatea problemelor care apar pe radiografii si durerea din faza initiala.

Impactul tipului si dozajului de exercitii asupra durerii si dizabilitatii

Examinarile sistematice ale studiilor aleator controlate indica faptul ca terapia prin exercitiu fizic reduce durerea si dizabilitatile observate de pacientii din grupul subiectilor cu osteoartrita de genunchi. Pana in prezent, insa, nu a fost identificat un regim optim de exercitii. Este probabil ca efectele programelor de exercitii utilizate in studiile clinice sa varieze, din moment ce interventiile difera substantial in ceea ce priveste tipul de exercitiu (exercitiu aerob, de forta etc.), intensitatea exercitiului, durata interventiei si numarul de sesiuni pe saptamana. In plus, grupul de pacienti inclusi in studiu este eterogen din punctul de vedere al varstei, sexului, indicelui de masa corporala (IMC), severitatii structurilor afectate si gradului de malaliniere.

Principalele constatari ale acestui studiu, cu un total de peste 4,000 de pacienti, au fost urmatoarele:

• programele de exercitii care se concentreaza pe un singur tip de exercitii, sunt mult mai eficace in reducerea durerii si a dizabilitatilor raportate de pacient, decat programele care combina mai multe tipuri de exercitii cu obiective diferite in cadrul aceleiasi sesiuni.
• un numar crescut de sesiuni supravegheate imbunatateste beneficiile exercitiilor aerobice;
• exercitiile axate pe forta musculaturii extensoare a genunchiului cresc beneficiile antrenamentului de rezistenta.
• exercitiul fizic pare sa fie o terapie eficienta pentru genunchiul cu osteoartrita, indiferent de varsta, sex, indice de masa corporala (IMC), stare radiografica sau durerea initiala.

Concentrarea asupra unui tip de exercitiu

Importanta concentrarii asupra unui tip de exercitiu este sustinuta de diverse meta-analize publicate recent. O explicatie pentru dezavantajul combinarii tipurilor de exercitii cu obiective diferite in cadrul aceleiasi sesiuni poate fi raspunsul molecular, in care antrenamentul de rezistenta creste raspunsul proteinelor miofibrilare si exercitiul aerob creste continutul de mitocondrii in muschi. Acest raspuns molecular a scazut atunci cand in cadrul aceleiasi sedinte s-au efectuat atat exercitii aerobe, cat si de rezistenta.

Cu toate acestea, in primele etape ale unui program de antrenament, explicatia cea mai general acceptata pentru cresterea fortei musculare este un raspuns neuromuscular initial, care este urmat ulterior de hipertrofie musculara. Wilson-et-al a constatat ca dimensiunea efectului hipertrofiei musculare este mai mare in antrenamentul axat doar pe cresterea fotei musculare, decat in antrenamentul combinat de forta si rezistenta, situatie prezentata intr-o recenta meta-analiza a 21 de studii.

Eliminarea generala a durerii in urma terapiei prin exercitii (si consecutiv reducerea impotentei functionale), s-ar putea datora mecanismului de "control de poarta" (scaderea sinaptica periferica a activitatii fibrelor nervoase responsabile de transmiterea durerii datorita activitatii neuronilor motori) sau a eliberarii centrale de endorfine. Ambele explicatii sunt legate de cantitatea exercitiilor. Intr-adevar, volumul de exercitii (de 3 ori pe saptamana, cel putin 12 sesiuni supravegheate) pare sa fie important pentru reducerea durerii si a impotentei functionale. Cu toate acestea, o intensitate mai mare a exercitiilor nu a imbunatatit efectul terapiei. Acest aspect a fost observat prin comparatiile directe, din studiile controlate aleator, intre exercitiile de intensitate ridicata si cele de intensitate scazuta, atat in cazul exercitiilor aerobe, cat si al celor de rezistenta, indicand necesitatea ca alte teorii sa explice efectul terapiei prin exercitii fizice in reducerea durerii.

O privire sistematica

Nu s-a gasit nicio baza pentru individualizarea programelor de exercitii pe baza caracteristicilor pacientilor. De exemplu, efectul exercitiilor terapeutice in reducerea durerii nu a fost corelat cu severitatea osteoartritei genunchiului, desi a existat o eterogenitate mare intre acestea. Aceste rezultate vin in sprijinul constatarilor lui Wallis-et-al, care a raportat un efect moderat al terapiei prin exercitii pentru reducerea durerii in cazul pacientilor cu genunchi artrozic, aflati in asteptarea unei proteze totale de genunchiului, cu un efect comparabil cu efectul constatat pentru genunchi artrozic in general. Caracteristicile programului optim de exercitii nu au fost identificate. Cu exceptia numarului de sesiuni supravegheate in cadrul exercitiilor de aerobic, caracteristicile programului de exercitii nu au explicat diferentele de dimensiune a efectului in ceea ce priveste reducerea durerii si a impotentei functionale.

Desi sunt eligibile doar studiile efectuate pe baza criteriilor de clasificare a ACR (American College of Rheumatology), pacientii din cadrul studiilor au fost eterogeni. Analiza stratificata bazata pe radiografii sau diagnosticata clinic nu a fost efectuata, deoarece aceasta nu a fost mentionata in majoritatea studiilor. Utilizand criteriile de clasificare ACR, studiile ce au inclus pacientii cu durere cronica a genunchiului, au fost excluse din analiza, cu toate ca acesti pacienti pot avea dureri cronice ale genunchiului din cauza procesului artrozic.

Programele optime de exercitii pentru osteoartrita de genunchi ar trebui sa aiba un singur scop si sa se concentreze asupra imbunatatirii capacitatii aerobe, a fortei musculare a cvadricepsului sau a performantei extremitatii inferioare. In cazul pacientilor cu capacitate aeroba si putere musculara slabe, antrenamentul aerob si cel de forta ar trebui sa fie efectuate in zile diferite pentru a obtine cel mai bun efect. Pentru cele mai bune rezultate, programul ar trebui supravegheat, desfasurat de trei ori pe saptamana si ar trebui sa cuprinda cel putin 12 sesiuni. Astfel de programe au efecte similare, indiferent de caracteristicile pacientului, inclusiv gravitatea radiografica a artrozei. Aceste rezultate trebuie confirmate printr-o meta-analiza a datelor individuale ale pacientului, investigandu-se relatia dozaj-raspuns in cazul osteoartritei genunchiului.