Rolul kinetoterapiei pentru reintegrarea in sport

Rolul kinetoterapiei pentru reintegrarea in sport

Una dintre cele mai dificile probleme este determinarea momentului in care un sportiv este pregatit sa se intoarca la activitate dupa o accidentare. Sportivul poate fi supus unor presiuni enorme din partea patronului de club, antrenorului, fani sau mass-medie pentru a se intoarce pe teren intr-un timp record. Este absolut vital sa eliminam banuielile, pentru ca daca nu suntem siguri, sportivul poate sa petreaca mult mai mult timp pe bara decat se preconiza initial. Desi nu putem promite cu certitudine ca accidentarea nu va recidiva atunci cand sportivul se va intoarce pe teren, exista o serie de factori, care pot fi luati in considerare atunci cand sportivul se intoarce in competitii, pentru a determina daca riscul de a juca este acceptabil.

Putem diviza criteriile de admitere in 2 categorii, fiziologice si functinale. Criteriile fiziologice examineaza starea de sanatate a sportivului si nivelul de vindecare al leziuni. Acestea incearca s determine siguranta spotivului. Criteriile fuctionale examineaza abilitatea sportivului de a indeplini sarcinile cerute de sport. Aceasta evaluare incearca sa determine raspunsuri la urmatoarele intrebari.

Este sportivul in forma de joc?

Prima consideraie trebuie sa fie starea de sanatate a sportivului. Cu alte cuvinte, este leziunea vindecata si stabila astfel incat intoarcerea in competetii sa fie una sigura? Aceasta decizie este una complicata pentru ca deseori vorbim de o zona gri, fara certitudini.

Trebuie sa luam in considerare in primul rand durerea. Evident, daca sportivul resimte dureri semnificative, acesta nu va fi pregatit din punct de vedere fizic si mental pentru a reveni in joc. Abenta durerii nu este intotdeauna sinonima cu lipsa unei probleme. Cateodata durerea (sau intr-adevar, lipsa acesteia) nu reprezinta un indicator bun pentru starea de vindecare a unei leziuni. In unele situatii, sportivul se poate simti mai bine decat este cu adevarat. De exemplu, majoritatea lumii nu are dureri la 3 luni dupa o ligamentoplastie LIA, starea de vindecare nepermitand totusi revenirea pe teren. Pentru a putea sa raspundem acestor intrebari cu un grad de certitdine, trebuie sa stim timpii de vindecare si recuperare ale diferitelor tesuturi care e posibil sa fi fost afectate de leziune.

Diferite alte aspecte trebuie sa fie evaluate, incluzand aici functia musculara locala, laxitatea ligamentara, forta musculara, nivelul de forta si de anduranta, anvergura miscarilor si vindecarea osoasa. Intrebarea care se pune este care este cea mai buna metoda de a evalua aesti parametri? Ideal ar fi sa cunoastem parametrii in care se situa pacientul inainte de accidentare.

A revenit sportivul la acelasi nivel de performanta ca inainte de accidentare?

Scopul recuperarii este revenirea sportivului la aceiasi indici de performanta ca inainte de accidentarea suferite. Pentru a determina daca acesta s-a intors la nivelul dorit, o evaluare completa a leziunii, a lantului kinetic si a individului trebuie realizata. Scoul de a evalua orice aspect al unui sportiv nu este realizabil totusi si nu este sprijinit de cercetare. Domeniul testelor care pot fi aplicate este prea vast, multe dintre acestea fiind irelevante. Este nevoie, asadar, de o abordare strategica, care se bazeaza pe informatiile tuturor lucrurilor care ar putea merge prost pentru a le perfectiona.

Variabilele de interes depind de natura leziunii si natura sportului. Instrumentul de screening ar trebui sa examineze:

1. structura lezata
2. structurile despre care se stie ca pot fi lezate in acel sport
3. structurile considerate a fi de risc ridicat conform profilului de risc al individului, varstei, istoric si sex

Cele mai comune teste includ indicii de mobilitate ale diferitelor articulatii, teste locale de forta musculara si teste functionale ale lantului kinetic. In cazul accidentari unui membru, acesta trebuie comparat cu membrul sanatos.

Este nevoie ca sportivul sa se fi recuperat 100%?

Cei care lucreaza in domeniu vor spune ca deseori este irealizabil sa ne asteptam ca sportivul sa fie in forma maxima pentru fiecare competitie sau joc. Exista un nivel de acceptare astfel incat, chiar daca sportivul nu este 100% in forma, poate fi considerat a fi insa in forma de joc. In orice moment, trebuie sa tinem cont de interesele sportivului si sa comparam castigurile pe termen scurt si pe termen lung. Decizia de revenire in competitii este luata in ultima masura de catre sportivul incauza. Membrii echipei medicale trebuie sa-l informeze de starea lui de sanatate, sportivul luand decizia de unul singur daca revine sau nu pe teren.

Este sportivul in forma de performanta?

Exista o distinctie semnificativa intre a fi in forma de joc si a fi in forma de performanta. Avizul medical pentru revenire in sport care tine cont de forma de joc dar nu ia in considerare si forma de performanta este defectuos si expune sportivul la o noua accidentare sau la un nivel de performanta scazut. Astfel, decizia de revenire nu trebuie sa se faca tinand cont doar de parametrii de fiziologici, ci si de cei functionali.
Evaluare functionala a unui sportiv cauta sa determine daca sportivul in cauza va fi capabil sa indeplineasca sarcinile de joc intr-un mod eficient si sigur. Este foarte dificil ca aceasta decizie sa fie una de incredere deplina pentru ca depinde de multi factori, de exemplu, natura exacta a sportului, pozitia pe care acesta joaca si nivelul de competitivitate. Aceasta evaluare trebuie schitata astfel incat sa testeze fiecare componenta a jocului sau a competitiei si sa âstresezeâ leziunea astfel incat sa determinam daca este suficient de robusta pentru a sustine rigurozitatile competitiei. Majoritatea leziunilor musculare survin atunci cand muschii sunt obositi, asadar, daca vrem sa fim minutiosi, trebuie sa testam forta si functia acestora in momentele de oboseala.

CONCLUZII

Accidentarile sportive, chiar daca sunt temporare sau permanente, sunt si vor fi intotdeauna o intrerupere distrugatoare si necontrolata a vietii sportivului.